Întrucât nu-i al tău

Nu ştii cum să termini acest poem
întrucât nu-i al tău.

A ajuns la tine într-o zi doldora de maci
tăcuţi, epuizaţi şi absenţi.
Iar atunci poemul ţi s-a aşezat pe ochi
ca un fluture indecis
şi te-a orbit,
dar îi simţeai aripile
nesigure, buimăcite, îndepărtate.

Astăzi bătăile sale de aripi îţi iluminează orbirea.
Îţi vorbesc într-o limbă stranie
alcătuită dintr-o tăcere infinită
ca un lan de grâu verde
adormit sub soare.

El îţi mărturiseşte că există morţi tineri
care încă pot mirosi pământul umed,
morţi cu îmbrăţişările lor vii în iarbă,
cu fericiri amare care palpită
sub pielea uitării,
ultime sfinte dorinţe ale inocenţilor
dispăruţi în unul din numeroasele războaie,
o foame atavică filtrându-se printre rădăcini
împreună cu mirosul de pâine proaspătă.

Poemul îţi mărturiseşte că există şi morţi bătrâni,
care nu mai pot mirosi şi nici nu-şi pot aminti de mirosuri
morţi care se transformă în materie
şi coboară spre centrul pământului
unde toată viaţa care am fost
se reduce la un punct infim
care pe toate le cuprinde.

Nu ştii cum să termini acest poem
întrucât nu-i al tău.

Este poemul tuturor acelora care au trăit
cu voluptate moarte şi viaţă,
ei ştiu că mormântul
e singura oglindă care întotdeauna
acelaşi chip ni-l restituie.
Un poem ce urcă din măruntaiele pământului,
face cale întoarsă prin timp şi spaţiu,
ţi se aşază pe ochi -
efemer fluture orbitor,
şi îţi cere cu disperare să continui să scrii.

(în perioada 10 iulie 2018 - 31 octombrie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)