Cântecul fiinţei / Camera de hotel / Am şi sosit

Cântecul fiinţei

A venit dimineaţa pentru lucrul vieţii noastre,
până la amiază şalele ni se frâng.
Pe seară ne tragem ultima suflare;
de unde venim - şi încotro?

În cercul oamenilor stau şi privesc împrejur,
întind mâna prietenilor, ei mie tot aşa.
Dar oricât ne dăm silinţa
tot nu ajungem unul la celălalt.

Singuri venim şi singuri, unul câte unul
ne pierdem în bezna străină,
unde vom sta tot în cerc, întinzând
mâinile spre ceilalţi fără a ne ajunge.

Ne sculăm devreme pentru lucrul morţii
Până la prânz şalele ni se frâng.
Obosiţi, renunţăm la suflet
pentru-a deschide iar ochii în lumea celor vii.

Citeşte în cartea viilor despre moartea lor,
în cartea morţilor - despre viaţa ce-au avut;
cercul se roteşte şi noi o dată cu el -
mâinile-ntinse, feţele pustii.


Camera de hotel

O cameră de hotel - da, nimic personal;
nimic în jur afară de liniştea celor ce dorm.
Şi eu, singur
privesc oglinda în care nu văd nicio faţă.
De unde vin, încotro mă îndrept?
mi-aduc aminte că am avut un nume odată, o viaţă...
în inimă dezolarea-i stăpână,
în minte un conclav de stafii.
Dar, destul; să mă ridic, să ies fără teamă,
cărţile destinului să le-amestec din nou!
Să joc împotriva morţii de data asta,
miza fiind chiar viaţa mea.
Doar oglinda, obstinată ca-ntotdeauna, spune:
eu nu te văd, nu te văd - deschide ochii!


Am şi sosit

Dimineaţa şi lumea
sunt aici;
am sosit împreună
la linia de start,
copiii clipei
al cărei nume este eu.

(traducere după versiunea engleză de Seth Michelson)

(în perioada 10 iulie 2018 - 31 octombrie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)