Să poţi să controlezi alegătorul. Să îi dictezi să nu-şi amintească nici una dintre greşelile trecutului tău. Nici măcar numele contracandidatului tău. Vrei să ştii reţeta sigură a câştigului electoral? Manipularea memoriei şi controlul minţii umane. Aceasta e tema filmului The Manchurian Candidate în regia lui Jonathan Demme, domnul care a făcut Tăcerea Mieilor, o peliculă care pică mănuşa pe o campanie electorală plină conspiraţii ciudate şi de atacuri murdare.
Anul acesta electoral a fost special, cu tot cu cele două serii de campanie locale şi generale. De o parte am avut la favoriţii sondajelor, consilieri străini, candidaţi-branduri, mesaje "corporate", slogane corecte, campanii negative sau comparative. De partea cealaltă sunt candidaţii Mesia, prieteni cu Nostradamus, domni care vor dinastii republicane fără să ştie să explice ce înseamnă asta, slogane populist - ambramburite, fotografii comice, spoturi înregistrate cu candidatul sprijinit de peretele din baie. Pentru toţi însă aceiaşi miza: să fie ALEŞII! Pentru marea majoritate, care nu e pe liste, o soartă tristă: ascultarea acuzelor nesfârşite, privitul printre geamuri (de televizor sau nu) a lăturilor aruncate.
Pentru câţiva: controlul informaţiei, manipularea. Sunt oamenii care stau în laboratoare pline de sondaje, ecrane şi telefoane, jonglează cu cuvintele şi cu sentimentele, construind mesajul care îţi intră în creieraş, înlocuind restul informaţiilor acumulate. E câştigul campaniei de anul acesta când românii (şcoliţi deja pe afară sau cu conseiere străină) au reuşit să utilizeze limbajul, imaginea, să întoarcă vorbe şi situaţii ca să transmită mesajele electorale ale domnilor de la care iau banii. Ei seamănă mult cu personajele cheie din filmul de la care am plecat astăzi. Dacă îşi fac bine treaba, când mergi la vot ai în minte un singur nume, un singur logo şi uiţi orice declaraţie sau faptă nepotrivită a celui pe care ţi-l impun. Uiţi orice lucru care ar putea avea legătura cu candidatul altora, ştii doar că trebuie să-l votezi pe candidatul lor.
Mai există o categorie mică, foarte mică. E reprezentată de cei care au o întrebare cheie la care nimeni nu găseşte un răspuns potrivit ca să-i convingă şi pe ei. Întrebarea este: oare ce îi mâna în lupta pe oamenii ăştia? Ce trebuie să se întâmple în mintea unei persoane ca să-şi dorească, spre exemplu, să fie preşedintele unei ţări? Şi de ce să-şi dorească atât de tare să fie preşedinte încât să ajungă să calce totul în picioare? De ce să nu stea liniştit, să citească, să călătorească, să aibă grijă de familia sa, să vadă cum îi cresc copiii, cum se îndrăgostesc, să-şi conducă propriile afaceri şi să facă bani ca să trăiască liniştit până la adânci bătrîneţi. De ce să intre într-un joc în care responsabilităţile sunt uriaşe, timpul fuge în galop, iar stresul atinge limite maxime? De ce?
Anul acesta mai mult ca niciodată am avut o campanie murdară. Te gândeşti cât de mare trebuie să fie miza câştigului ca să fii gata să intri cu picioarele în viaţa privată a candidatului altora. Despre mize şi câştiguri aflaţi şi din filmul cu Denzel Washington şi Meryl Streep în rolurile principale, doar că sunt mizele "candidatului altora".
E week-end-ul în care trebuie să ne exercitam dreptul la vot. Aveţi de ales între candidaţii unora sau ai altora şi e treaba voastră ce alegeţi, dacă alegeţi. Dar sincer, nu cred că "aleşii" ne pot schimba viaţa în bine sau în rău. Doar noi putem să facem asta. Şi atâta timp cât vom fi un popor de leneşi şi şmecheri, nu vom reuşi să facem mare lucru, indiferent de cine ne conduce. Sunt unii dintre noi care au ales să voteze (când vor primi cetăţenie) candidaţii altora, din alte ţări. Întrebaţi-i cum le e acolo, peste mări şi ţări, cât de mult muncesc şi cât de serios iau lucrurile din jurul lor. Apoi gândiţi-vă de două ori dacă să daţi cu piatra (sau cu ştampila de vot). Voi ce-aţi făcut în ultimii patru ani?!
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)