Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dorel


Ion D. Sîrbu

14.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Poveste publicată prin amabilitatea doamnei Elisabeta Sîrbu.


Eram în vacanţa de Crăciun, în anul 1947.
Îmi zice mama:
-Ia-l pe Dorel, du-te cu el la serbare. S-a pregătit un brad frumos, se vor împărţi daruri, se vor cânta colinde. Are să se bucure, o să vezi...
Dorel era unicul meu nepot, avea patru sau cinci ani, tatăl îi dispăruse în război. Eram pentru el „Unchiu-trunchiu", adora poveştile, mă credea atotputernic, în fiecare seară dormea în patul meu.

În sala de festivităţi a şcolii (ah, de câte ori n-am recitat eu de pe această scenă Împărat şi proletar!), într-adevăr totul avea un aer de mare sărbătoare. De sărbătoare, spectacol... şi ceva în plus: un fel de curiozitate şi întrebare, aşteptare şi teamă. Era primul „pom de iarnă", organizat de noul sindicat al minei noastre, în sfârşit eliberate. Definitiv.

Totul era impunător, sala gemea sub greutatea ghirlandelor de brad, nici la cele mai faimoase baluri de altădată nu văzusem asemenea strălucire.
Se făcu întuneric în sală. Eram vreo cincizeci de părinţi şi de vreo trei ori mai mulţi copii. Mici. Sub vârsta şcolară. S-au auzit clopoţei de argint, cortina se ridică încet, ca o pleoapă a minunilor. Pe scenă trona un brad, un brad împodobit, poate cel mai frumos brad ce-mi fusese dat să văd în viaţă. O adevărată splendoare: becuri colorate, rodii strălucitoare, ghirlande de aur şi argint. De sus începu să picure o muzică duioasă, iscată de nevăzute flaute şi viori, în timp ce fulgi mari, de vis, prinseră a pluti lent spre umila podea. Simţeam cum sufletul copiilor se deschide spre povestea ce se ţesea acolo, frumoasă, cerească — mult mai frumoasă şi mai reală decât ar fi putut să fie, în anii aceia de sărăcie şi foamete, acasă la fiecare, în cămăruţele proletare ale Coloniei, pline de griji, de copii totdeauna mulţi şi de bani totdeauna puţini.

Apăru şi Moş Crăciun. Cu glugă roşie, cu o barbă albă ca zăpada, cu o traistă imensă în spate.

Foto ©Dinu Lazar


Muzica susura în surdină, zecile de perechi de ochi se abureau de emoţie. Chiar şi pe mine, un tânăr şi foarte lucid profesor de materialism istoric, ceea ce vedeam pe scenă mă umplea de o uimire şi o duioşie vecină cu lacrima şi veşnicia copilăriei...
Când vraja această atinse tărâmul acela de basm, în care sufletul copiilor se întîlneşte cu minunea şi visul (Moş Crăciun, cu un uşor accent străin, ne spunea cu vocea lui blândă: „...Am venit de departe, de foarte departe, din împărăţia zăpezilor nesfârşite... Şi v-am adus o mulţime de daruri...), se stinseră brusc toate luminile, pentru ca, după un răstimp de totală beznă şi uluită nemişcare, becurile din sală să se aprindă toate violent. Iar blândul moş de-adineauri, aruncându-şi cât colo măreaţa-i glugă şi barba colilie, coborî printre noi râzând gros, ca de-o glumă bună, şi ne salută muncitoreste cu pumnul:
- Dragi copii, după cum vedeţi, nu se există Moş Crăciun. Eu sunt muncitorul Vasile Kerekeş, de la secţia de brichetaj, şi vă aduc darurile oamenilor muncii... Trăiască sindicatul nostru liber!

Toată sala încremeni. Şi cei mari - dar mai ales cei mici, de parcă sufletele li s-au acoperit deodată cu o gheaţă neagră şi duşmănoasă. Tăcerea ce urmă fu atât de grea, încât se sperie şi bunul meu prieten, fostul meu coleg de clasă la primară, Vasile, cu voce gâtuită, încercă să mai strige o lozincă (era un om sincer, bun şi cumsecade, avea şi el vreo trei copii în sală: e adevărat, prea deştept nu era, dar asta nu avea nici o importanţă), inutil: teama siderată, paralizantă continua. Îl simţeam lângă mine pe Dorel: pălise de tot, îi vedeam ochii măriţi de groază, tremura ca varga.

Nu pot să-mi dau seama cât a durat această încremenită linişte, când, parcă spărgându-se tavanul, din fundul sălii începu să urle un copil: nu să plângă, ci să urle, ca şi cum un doctor în halat alb s-ar fi apropiat de el cu o uriaşă seringă în mână. Pe dată, parcă slobozindu-se un uriaş stăvilar, întreaga sală izbucni într-un plâns sfâşietor. Iar Dorel urla şi el de-a binelea. În situaţia dată, nici un fel de argument în favoarea persistenţei lui Moş Crăciun nu se rnai dovedea eficace. L-am luat deci si l-arn transportat acasă.

A făcut febră mare, iar ochii nu i se mai uscau. Ne-am speriat. Mama l-a descântat de sperietură, soră-mea a trimis după doctor... Eu, renunţând la detaşarea filosofică, m-am raliat tatei şi celor câţiva vecini care s-au mobilizat operativ să-i tragă un toc de bătaie lui Kerekeş, dobitocul. Aşa era atunci: dacă aveai într-adevăr motive, puteai să-ţi baţi ortacul, indiferent ce funcţie avea la mină.
Îl găsirăm la cârciumă, vânăt la un ochi: ne-o luaseră alţii înainte. Sta singur la masă şi plângea, cum plâng beţivii buni la inimă. Nevastă-sa îl dăduse afară din casă, vecinii îl blestemau. Când dădu cu ochii de mine, se lumină la faţă: eu eram cel învăţat, eram colegul cu carte multă, un cărturar care ştie ce şi cum...
- Spune-le tu, îmi strigă, spune-le tuturor proştilor ăstora care mă înjură: se poate altfel? Se poate revoluţie fără spaimă, fără lacrimi? Spune!

Foto ©Dinu Lazar




Nu i-am răspuns. Tata comandă nişte vodcă, ne aşezarăm la masa lui şi băurăm toată seara în pace, în mare tăcere şi tristă înţelegere...


Citiţi volumul Adio, Eropa! - vol I de acelasi autor, în secţiunea EDITURĂ a portalului LiterNet.ro
Citiţi volumul Adio, Europa! - vol II de acelasi autor, în secţiunea EDITURĂ a portalului LiterNet.ro
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer