pyelea dpmn

o nouă yarnă fără lemne şi mâţa myaună-n debara
dărâmând styva cu cărţile de crytică,
vom face rabat, îmi zic,
am două banane şi nişte mere
primite în faţa gării de la un tip lăţos,
zicea că nu are unde să le care,
că e ultimul lui drum -

când ies la plimbare, adesea mă opresc
la bancomatul din piaţă şi
mereu mă recunoaşte cineva,
cum îmi şuier în palme de sub capişon,
de cinci săptămâni niciun leuţ în cont,
dar hei, am o plytă electrică pe care îmi trenează sufletul
şi satysfacţia risipei de energie,

cinci săptămâni, cam cât i-a luat milanului
să ajungă mai aproape de retrogradare
decât de europa league
sau femeyi venerate să se-ndepărteze
la vreo opt sute de mile lyngvistice distanţă,
odată cu emigrarea -
şi ce poley aglutinant mindfuck,

că azi-dimineaţa trăgeam de fyare
şi am avut o reverye pe moment,
una din alea care se pun în mişcare taman
când îţi pryveşti ochii obosiţi în oglindă
şi nu eşti conştient de nimic,
stăteam cu coatele pe balustradă, cu Iva,
pe balconul interyor al unei crâşme provinciale,

şi-n timp ce ea scobea în crăpătura zidului
după un muc de ţigară, am zărit o stea căzătoare,
un meteor care, traversând bolta cerului,
a fost parcă interceptat de un paratrăsnet
şi, cum niciodată până atunci,
cineva de lângă mine
s-a pornit pe o tuse infernală.

n-aveam de gând să tac,
dar ce voce poate avea un narcys
inhybat parcă de proprya funyngine,
şi cine să mai clintească yala acestei yerni,
în care stabilitatea nu poate fi exercitată,
decât captată, ca-ntr-un film-colaj,
în gesturile tandre ale pyelii.

(în perioada 10 iulie 2018 - 31 octombrie 2018, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)