Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Afacerea Ariane. Spionaj româno-sovietic?


Dinu Zamfirescu

12.09.2018
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dinu Zamfirescu
Afacerea "Ariane". Spionaj româno-sovietic?
Editura Vremea, 2017

Citiţi cuvântul înainte al acestei cărţi.

*****
Fragment
Corespondenţe

După aproape treizeci de ani de la cele prezentate până aici, revăzând în arhivele proprii, ca şi în cele ale CNSAS desfăşurări de evenimente de pe când mă aflam în exil în Franţa, mi-am reamintit de întreaga odisee relatată de presa timpului.

A apărut ideea de a vedea dacă protagonista româncă din acea "Afacere Ariane" se mai află în viaţă şi totodată ce s-ar putea afla despre existenţa sa. Mijloacele actuale de comunicare putând facilita acest demers, am apelat la Internet. Acolo, surpriză: nu numai că este în viaţă, dar şi-a continuat, tot în Franţa, la Rouen, activitatea literară.

Oricare cercetător curios poate afla titluri, multe din perioada anilor `70-`80, unele editate şi în ţară la vremea respectivă: "L'Aurore Boréale" (Aurora Boreală), la Editura Coresi, "Chants d'amour" (Cântece de dragoste) editate în 1983, la Bucureşti, "Axiomes - Poèmes et pensées", "Le cèdre bleu" (Cedrul albastru) - antologie bilingvă la Editura Coresi, "Au delà de l'infini" (Dincolo de infinit) proză, nuvele şi încă altele.

Aflând deci că trăieşte, m-am adresat, la adresa de e-mail [email protected], doamnei Notheaux cu următoarea scrisoare în data de 5 august 2014:

Stimată doamnă Notheaux,

În urmă cu douăzeci şi şapte de ani aţi fost, aş spune, vedeta numărul unu a mass-mediei franceze şi nu numai, în legătură cu denumita «Afacere Ariane». Eraţi considerată ca o adevărată Mata Hari de către mediile respective.

Mă aflam şi eu în Franţa în acea perioadă, eram un exilat, profesor în regiunea pariziană şi totodată corespondentul postului de radio BBC, Secţia română, la Paris. Aş fi dorit să vă iau atunci un interviu, dar responsabilii postului nu mi-au împărtăşit opinia.

Acum, după cele aproape trei decenii trecute, lucrurile sunt desigur depasionalizate.

Ocupându-mă de diversele probleme din exilul românesc, am la dispoziţie cam tot ce a publicat presa scrisă franceză din acea vreme asupra subiectului. Cum actualmente mă ocup mai mult de aspecte istorice în România, unde m-am reinstalat, şi cum evenimentele de atunci constituie istorie, am început să redactez un material pe această temă.

După părerea mea, acest gen de cercetare istorică trebuie să se bazeze pe documente autentice şi nu pe interpretările unora sau ale altora. Printre aceste documente ar trebui să figureze neapărat şi opinia dvs. asupra acelor fapte sau evenimente.

Informaţiile pe care le deţin deocamdată asupra acelor evenimente provin în principal din presa franceză, aşa cum am menţionat, dar şi din presa românească de acasă sau din exil, precum «Tribuna României», «Europa şi Neamul Românesc» şi alte publicaţii româneşti din exil din acea perioadă.

Aşadar, am să vă rog să binevoiţi, dacă sunteţi de acord, să răspundeţi pe calea e-mail-ului la câteva întrebări legate de subiectul amintit.

1. Cum aţi ajuns să fiţi angajată la INSEE din Rouen?
2. Ce post ocupa Pierre Verdier la acest institut şi ce post ocupaţi dvs. acolo?
3. Cine era Jean-Marc Houri, ce post ocupa şi cum l-aţi cunoscut?
4. În ce împrejurare l-aţi cunoscut pe maiorul sovietic Valeri Konorev?
5. Ce solicitări a avut acesta şi dacă dvs. i-aţi putut fi de folos?
6. Cum s-au cunoscut Pierre Verdier cu Valeri Konorev?
7. În toată această afacere, ce rol a jucat Ludmila Varighina?
8. Înaintea stabilirii dvs. în Franţa, aţi avut vreo legătură cu organele Securităţii? Dar după ce v-aţi stabilit la Rouen?
9. Ce relaţii aveaţi cu ambasada română din Paris?
10. Cum l-aţi cunoscut pe Adrian Ţelu sau Ţintea, consul sau ataşat la acea ambasadă?
11. În ce mod era finanţată Asociaţia «Roumanie-Normandie Ion Creangă»?
12. Publicaţia «Le Pionnier» a fost subvenţionată şi de către ambasada română?
13. Ce rol avea Iosif Constantin Drăgan în cadrul asociaţiei?
14. Cine sau ce persoane veneau din ţară la manifestările asociaţiei, cât şi ce persoane din corpul profesoral român din străinătate participau?
15. Care era rolul dvs. în cadrul «Etniei Române», organism creat la Viena?
16. Deţineţi vreo informaţie cu privire la asasinarea lui Corneliu Dima-Drăgan?
17. Dacă în afară de Adrian Ţelu-Ţintea se preocupau de activităţile asociaţiei dvs. şi alte persoane din cadrul ambasadei române din Paris?

Dacă sunteţi de acord să răspundeţi la aceste întrebări sau cel puţin la unele dintre ele, vă rămân îndatorat. Bineînţeles, atunci când materialul amintit va fi gata, vi-l voi transmite. Aşteptând cu deosebit interes răspunsul dvs., vă rog să primiţi, doamnă Notheaux, distinsele mele salutări,

Dinu Zamfirescu


Nu după mult timp, în data de 15 septembrie 2014, am primit următorul răspuns:

Bună seara, stimate Domnule ziarist,

Interesul Dumneavoastră mă interesează, deoarece şi eu aveam intenţia să scriu mai târziu, ceva asupra acestei probleme, poate publicat post-mortem (?) pentru a nu mai avea supărări şi tensiune...

V-aş fi propus mai degrabă să ne întâlnim în Bucureşti când voi veni acolo, cam în trei luni, dacă s-ar putea? Regret că nu v-am cunoscut atunci; poate aţi fi reuşit să impuneţi presei franceze versiunea originală a acestui subiect. De aceea aş prefera să ne cunoaştem...

În acel moment presa mi-a adus mult prejudiciu, amplificând sau inventând anume amănunte sau situaţii inexistente.

Exemple: Doresc să vă dau un singur exemplu; eu am tradus cu câteva zile înainte de această problemă la competiţia sportivă ce-a avut loc la Rouen, pentru sportivi români, la patinoarul din Rouen. Ca recompensă eram invitaţi cu soţul meu, de primarul oraşului, M. Lecanuet, la o plimbare şi masă
cu vaporaşul pe Sena. Pentru mine s-a declanşat acea problemă, deci nu am participat; soţul meu nu ştia unde am dispărut... dar era pe vaporaş cu primarul oraşului,... iar radiourile locale şi naţionale, anunţau tot timpul: «LE MARI DE LA ROUMAINE EST EN FUITE, IL A DU PASSER À LA FRONTIÈRE».

După aşa un anunţ, vocal şi scris, pentru mine presa franceză nu mai are nicio credibilitate. Pe vaporaş erau poate o sută sau două sute persoane martori că soţul meu se afla acolo. Încerc să vă răspund la cum am sosit la INSEE:

Am plecat din România cu o diplomă de Inginer constructor, Secţia Geodezie. Această diplomă aici corespunde cu «Géomètre». M-am interesat bineînţeles în tot oraşul cum aş putea găsi «un poste»; existau atunci şase Géomètres, în acest oraş şi aglomeraţie, deci pentru patru sute de mii de locuitori.
Mi-am propus serviciile chiar gratuit, pentru şase luni, dar la fiecare din cei şase le era frică să nu aibă probleme (à cause de la sécurité sociale). Un al şaptelea «Géomètre» era «expert judiciaire», din familia soţului meu; l-am rugat să mă angajeze ca desenator topograf, dacă nu are alt post. Acesta mi-a răspuns că nu poate să mă plătească aşa puţin, având aceeaşi diplomă ca şi dânsul.

Deci după un an de căutare, am decis să mă înscriu la Prefectură, la Biroul de căutat Servici, cu toate că pe acel timp nu se acorda şomaj sau alte avantaje ca acum. Într-o zi, printre alte posturi, mi s-a propus şi unul de «desenator la INSEE». M-am prezentat; mi s-a cerut o probă de desen, una de franceză şi una de matematică. Deci am fost angajată ca desenator tehnic. După câţiva ani am terminat şi la SORBONA un DREA de română, şi la INSEE m-am mutat «La studii»; studii publicate cu numele meu în revistele INSEE.

Voilà, un peu de mon parcours mais surtout beaucoup de déception; je suis en France depuis assez longtemps et je m'exprime moins bien en roumain qu'en français... Cette histoire, c'est comme une plaie qui a du mal à cicatriser.

Avec mes meilleures pensées pour Monsieur Dinu Zamfirescu, journaliste.

NN


I-am scris doamnei Notheux, în data de 16.09.2014, următoarele:

Stimată doamnă Notheaux,

În primul rând, vă mulţumesc pentru răspunsul la mesajul meu. Apoi, sunt întrutotul de acord cu propunerea dvs. de a ne întâlni când veţi veni în Bucureşti. Ocazie cu care vom putea discuta pe larg, sper, despre întreaga problematică nici astăzi prea lămurită, cel puţin pentru mine, şi nici pentru opinia
publică.

În aşteptarea sosirii dvs. în ţară, vă rog să primiţi salutările mele.

Dinu Zamfirescu


În data de 16 octombrie 2014, doamna Notheaux a trimis răspunsurile la unele dintre întrebările puse de mine:

Suite:
Răspuns la Întrebarea NR. 2:

Domnul Pierre Verdier era «Şeful Serviciului de studii» la Institutul de statistică, iar eu eram «Asistentă la studii». Dânsul superviza studiile ce apăreau în publicaţiile noastre; eram mai mulţi asistenţi; studiile făcute erau semnate de noi; unele le mai puteţi şi acum consulta pe site-ul INSEE. Personal am făcut studii asupra «numelor», a «prenumelor», asupra «transportului», «a construcţiilor», «tourisme» etc. Articolele noastre erau reluate de alte ziare ca «P.N.» Făceam şi studii cu persoane exterioare institutului nostru; am avut un studiu specific amiantului, cu un inginer specialist în pericolul ce-l reprezenta amiantul etc. Erau şi studii semnate de doi sau trei asistenţi care au lucrat împreună.

Răspuns la Întrebarea NR. 3:

Domnul Jean-Michel Hauri era Proiectant (Inginer Proiectant), dar nu ştiu ce post ocupa, deoarece nu lucra la noi la institut. Dânsul avea un salariu respectabil, deoarece avea curajul să se mute de la o întreprindere la alta fără nicio problemă; un fel de «travail în interim».

Era membru al asociaţiei noastre şi de mulţi ani mă sfătuia să procedez ca dânsul pentru Servici, pentru a avea un salariu decent.

La administraţie, serviciul era sigur, studii multe, dar salariul mic. Era bun prieten cu soţul meu şi eram des invitaţi la dânsul cu cei trei copii ai dânsului şi prietena sa. Era cetăţean elveţian. Tot prin dânsul cunoscusem «cercul elveţian din Rouen» şi eram invitaţi la serile cercului. Această acuzare l-a distrus; a decedat după tracasările ce le-a avut.

Răspuns la Întrebarea NR. 4:

Pe Maiorul Konoref l-am cunoscut la o recepţie, la Paris. Nu-mi amintesc dacă am discutat cinci sau zece minute? Am încercat să-i vorbesc în limba Rusă pe care o făcusem la şcoală, în România. Impresionat de efortul pe care l-am făcut să-i vorbesc în limba dânsului, la despărţire am schimbat «cărţile de vizită». A fost prima şi ultima oară când l-am văzut; era un bărbat frumos, iar uniforma îl avantaja şi mai mult. Cum este posibil ca având numai o carte de vizită a acestui domn SĂ SE CREEZE O POVESTE, ca ceea ce-aţi citit în ziare? Eu n-am înţeles nimic.

Răspuns la Întrebarea NR. 5:

Domnul Konoref n-a avut nici o solicitare. Cred însă c-a avut mult regret de-a mă fi cunoscut! Cum am avut şi eu, din cauza problemelor avute după aceea.

Răspuns la Întrebarea NR. 6:

Nu ştiu dacă Domnul Pierre Verdier şi Maiorul Konoref se cunoşteau?

Stimate Domnule Ziarist,
Aveţi alături urmarea la întrebările Dumneavoastră; m-am gândit că veţi avea un moment de reflecţie înainte de sosirea mea. Voi încerca să vă mai răspund în curând la restul de întrebări.

Cu stimă
NN


I-am mulţumit doamnei Notheaux pentru răspunsurile sale, chiar dacă nu erau complete:

Stimată doamnă Notheaux,

Confirm primirea răspunsurilor dvs. la o parte din întrebările pe care vi le-am adresat şi vă mulţumesc. Bineînţeles că aştept cu nerăbdare şi celelalte răspunsuri, ca şi întrevederea cu dumneavoastră atunci când veţi veni în ţară.

Vă rog să primiţi salutările mele respectuoase.

Dinu Zamfirescu
Bucureşti, 16.10.2014


La 12 decembrie 2014 am primit răspunsurile la alte întrebări puse de mine iniţial:

Continui cu câteva răspunsuri: 7, 9,10,11,13,14,17

Întrebarea NR. 7

Pe doamna Ludmila Varighina nu am cunoscut-o şi nu vă pot spune mai nimic despre dânsa. Am zărit-o o singură dată; era o persoană blondă, foarte drăguţă şi foarte elegantă. Numai că nimic nu coincidea cu ceea ce mi se spusese despre dânsa; domnul Verdier îmi povestise că lucra în uzină şi fusese căsătorită cu un domn ce o maltrata. Numai că persoana ce-am zărit eu nu avea nimic comun cu acea descriere ce mi-a fost făcută.

Întrebarea NR. 9

Relaţiile mele, mai bine zis ale asociaţiei de care mă ocupam, cu Ambasada Română erau pline de curtoazie; asociaţia noastră invita la fiecare din reuniunile noastre pe «ataşatul cultural» sau pe «conseillerul cultural», dacă era disponibil?

Membrii asociaţiei veneau în mare număr dacă sosea şi un reprezentant român de la Ambasadă; era o marcă de distincţie... De asemenea şi membri din asociaţie erau invitaţi la Paris, atunci când era o manifestaţie culturală la Ambasadă; un schimb de idei şi de material cultural. As dori totuşi să vă situez «tot acest context»: la sosirea mea în Franţa erau puţine persoane cu diplome superioare; chiar şi directori de întreprindere aveau numai bacalaureat; deci pentru a găsi persoane dornice de-a se cultiva sau a asculta poezie sau muzică clasică trebuia mai ales apelat la primari sau la consulate.

Aşa că de la prima noastră reuniune ne-am sfătuit cu biroul asociaţiei şi am invitat o serie de primării (ataşatul cultural al primăriei, primarul...) şi o serie de consulate din Rouen; aveam şi nevoie de sală de reuniune gratuită, deci se putea obţine prin primării; ceea ce s-a şi obţinut ani de zile pentru a face şi expoziţii ale asociaţiei gratuite; DECI NOI AVEAM NEVOIE DE LOCAL SAU LOCALURI ŞI DE PERSOANE CULTIVATE, adică de «matière grise». Şi cu toate că «România era o ţară din est», am fost foarte mult ajutaţi de «primăriile de dreapta».

Întrebarea NR. 10

Pe Domnul Ţelu l-am cunoscut la o reuniune comună cu o altă asociaţie din Departamentul 2723. Acolo s-a organizat, în restaurantul unui membru al asociaţiei din acel departament, o zi festivă, urmată de o mică masă, unde fiecare membru şi-a plătit partea. Era un mic restaurant la ţară, care primea şi grupurile folclorice venite din România; deci ne-am grupat câte patru sau cinci pe o maşină şi ne-am dus acolo.

Nu-mi amintesc să-l mai fi întâlnit după aceea... nici dacă dânsul a mai venit la Rouen la vreo reuniune.

Întrebarea NR. 11

Asociaţia era finanţată de cotizaţia membrilor, sau din «donations».

Întrebarea NR. 13

Domnul CONSTANTIN DRĂGAN a atras atenţia mea de foarte mulţi ani. A apărut o publicaţie în Franţa unde se cita «les grandes fortunes d'Europe» unde era şi dânsul. Am descoperit că era de origine română, foarte cultivat, prieten cu Preşedintele Franţei, Domnul Giscard D. Mi-am procurat publicaţiile dânsului, după care m-am decis să-I scriu. I-am propus dacă doreşte să devină PREŞEDINTELE nostru de ONOARE. După un timp a acceptat şi a venit la Rouen unde a ţinut o Conferinţă. După aceea nu s-a mai deplasat aici... la Rouen.

Întrebarea NR. 14

Din ţară au venit poeţi, scriitori, ziarişti pentru conferinţe; dar ceea ce-a încântat nespus pe membrii asociaţiei era venirea unui pianist reputat sau a unui bariton, pentru care prietenul soţului meu ne împrumuta castelul gratuit; aceste manifestaţii aduceau cel puţin o sută cincizeci de persoane, membrii ai asociaţiei.

Întrebarea NR. 17

Mulţi alţi ataşaţi culturali s-au deplasat timp de atâţia ani la Rouen; de fiecare dată cei ce erau disponibili... Chiar dacă noi aveam dorinţa de-al avea 24 pe cel mai Distins sau cel mai Frumos, aşa cum mă rugau doamnele din asociaţie să-l invităm..., venea cel ce era disponibil în acea zi.

Stimate Domnule Ziarist,

Aveţi răspunsul mai mult sau mai puţin complet la alte şapte întrebări; sper să vă pot da şi alte detalii la-ntâlnire. Un lucru mă intrigă; aţi reluat textele ziariştilor de aici... dar nu v-aţi pus nicio clipă întrebarea: cum se face «la garde à vue»25 într-o poveste aşa de complicată: au suferit oamenii? Au fost distruşi? Viaţa lor a fost dislocată? Au fost maltraités??? Eu am lucrat aici ca ziarist la un radio local; benevol... cam doi ani; situaţiile sunt tratate altfel... Ziaristul se pune tot timpul în situaţia celui ce are probleme; şi se-ntreabă cum ar reacţiona în locul aceluia?

Numai bine şi sărbători fericite!

Cu stimă,
A.N.


La 6 ianuarie 2015, i-am răspuns doamnei Notheaux:

Stimată doamnă Notheaux,

În primul rând «La mulţi ani» şi anul 2015 cu sănătate şi cele dorite. În al doilea rând, vă rog să-mi iertaţi întârzierea răspunsului la mesajul dvs. din 12 decembrie. Nu m-am simţit prea bine şi nu am fost în măsură să am şi alte preocupări.

Vă mulţumesc pentru răspunsurile dvs., ca şi pentru urările pe care mi le-aţi transmis. Desigur că vom putea discuta mai amănunţit, sper, cu ocazia venirii dvs. în România şi, à propos de această venire, mi-aţi putea spune cam în ce moment veţi sosi? De asemenea, cum ne vom putea întâlni? Având totuşi posibilitatea Internetului, nu cred că va fi dificil să intrăm în contact cu această ocazie.

Vă aştept deci şi vă rog să primiţi salutările mele respectuoase.
Dinu Zamfirescu


La 7 ianuarie 2015 am primit următorul răspuns:

Stimate Domnule Ziarist,
Am primit mesajul DV. Mulţumesc pentru urările de 2015!

Regret că aţi avut probleme de sănătate. Nici eu nu v-am scris prea repede; mă ocup de o asociaţie unde câteva persoane au fost bolnave. Speram să fiu acolo de Anul Nou; din păcate, am făcut o bronşită, combinată cu otită;... şi am renunţat la plecare, mai ales aflând la meteo c-ar fi frig. Deci voi amâna biletele o lună, poate două? Oricum vă voi anunţa înainte de plecare; sper să vă pot vedea la Bucureşti. Voi încerca să vă anunţ pe mail. Până atunci... eu scriu puţină poezie; poate aveţi timp să vă uitaţi pe Internet la site-ul: http://nina.manole.notheaux.free.fr/ şi mai era un altul, pe diligenţa, care avea poeziile, acompaniate de muzică, pe care nu reuşesc să-l mai găsesc.

Cu bine. Cred pe curând, cu stimă,
NN


Din această corespondenţă vom observa că doamna Notheaux nu a răspuns deloc la patru întrebări:

8. Înaintea stabilirii dvs. în Franţa, aţi avut vreo legătură cu organele Securităţii? Dar după ce v-aţi stabilit la Rouen?
12. Publicaţia «Le Pionnier» a fost subvenţionată şi de către ambasada română?
15. Care era rolul dvs. în cadrul «Etniei Române», organism creat la Viena?
16. Deţineţi vreo informaţie cu privire la asasinarea lui Corneliu Dima-Drăgan?


Va trebui să remarcăm că din răspunsurile doamnei Notheaux a reieşit clar un aspect, acela al legăturilor domniei sale cu ambasada română din Paris, printr-un "schimb de idei şi de material cultural".

În continuare vom înfăţişa unele aspecte în ceea ce priveşte discreţia doamnei Notheaux cu privire la relaţiile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, cu fosta Securitate. În arhiva CNSAS, un cercetător atent poate afla două dosare deosebit de explicite. Dosar SIE nr. 9954 şi dosar SIE nr. 24624.

Urmează detaliile cele mai semnificative care pot fi găsite în aceste dosare.

De la Nina la "Tony"

Pentru început, în dosarul Antoanetei Notheaux se face o prezentare a acesteia de către Securitate, precum şi a unora dintre acţiunile sale. Descrierea se situează în timp în momentul erupţiei faptelor în mass-media. Lăsăm pe cititor să aprecieze prestaţiile doamnei Notheaux.

Antoaneta Notheaux
 
Este în vârstă de patruzeci de ani, de naţionalitate română şi cetăţenie franceză, inginer, stabilită la Rouen - Franţa, din anul 1970, ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean francez. Manifestând o preocupare constantă pentru promovarea valorilor româneşti în străinătate, în anul 1977 a înfiinţat Asociaţia culturală de prietenie franco-română «Ion Creangă» din Rouen, care numără în prezent peste o sută cincizeci de membri.

Sub egida asociaţiei, a realizat manifestări cultural-patriotice de prestigiu la care au participat personalităţi politice regionale, oameni de artă şi cultură, ziarişti.

Presa şi posturile locale de radio şi televiziune au acorda spaţii largi prezentării activităţilor asociaţiei.

Din anul 1979, la iniţiativa sa, Asociaţia «Ion Creangă» editează buletinul «Pionierul», publicaţie cu caracter favorabil RS România. În conţinutul său au fost inserate materiale cu conţinut istoric, de prezentare a realităţilor social-politice din ţara noastră, a unor personalităţi ale artei şi culturii româneşti.

A publicat în ziarele "Paris-Normandie» şi «Le Courrier Cauchois» numeroase materiale în care milita pentru cunoaşterea amănunţită a istoriei şi civilizaţiei româneşti. Ca o recunoaştere a acestei activităţi, în anul 1981 a fost aleasă consilier de presă pe regiunea Normandia pe lângă Serviciul European de Informare Ministerială şi Parlamentară cu sediul la Bruxelles.

A publicat două plachete de versuri, dedicate ţării noastre.

În septembrie 1983 a participat la constituirea ACIER, fiind aleasă în Biroul executiv al asociaţiei. Şi-a adus contribuţia la desfăşurarea acţiunilor prevăzute în Programul de activităţi al ACIER, fiind o participantă activă la întrunirile organelor de conducere ale asociaţiei, în cadrul cărora a prezentat unele propuneri pe linia consolidării şi dezvoltării ACIER.

Cu prilejul Congresului ACIER din septembrie 1986, a fost reconfirmată în funcţia de secretar executiv al asociaţiei.

Vizitează anual România, unde are rude şi numeroase relaţii.


Mai departe aflăm că, la 01.11.1966, Antoaneta (Nina) Manole (numele de fată) a făcut obiectul referatului de propunere a recrutării sale ca informatoare a Securităţii.

Ministerul Afacerilor Interne
Direcţia Regională Ploieşti
Biroul Operativ Sinaia
1.XI.1966


Să fie verificată poziţia acesteia şi a familiei sale prin agentură. Îmi veţi prezenta personal pentru a analiza rezultatele contactelor

cpt. (indescifrabil)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer