Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pomana porcului


Maria Popescu-Butucea

20.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Sunt ceasurile spre dimineaţă, cred, şi eu nu am somn. Suntem amândoi bolnavi de gripă şi eu şi A., plus nu am avut căldură de vreo două zile în acestă locuinţă stass, de bloc. M-am străduit să fac şi eu ce trebuie de aceste sărbători, deşi senzaţia mea este an de an că de mult mi s-au furat sărbătorile, că nu mai împărtăşesc „sacrul" şi nu mai trăiesc încântarea de fi într-un alt chip decât cel obişnuit. Ce să mai zic de fiul meu, generaţia calculatorului! Cred că în copilărie, la Enisala, a început această boală de a mă îndepărta de toate cele. Oricum, era de pe atunci o derută în mintea mea pentru că se amestecau sărbătorile impuse cu cele tradiţionale şi eu nu înţelegem nimic din acea suprapunere. Crăciunul cu Anul Nou, Paştele cu 1 Mai, unele zile libere de la şcoală, dar când se lucra acasă, şi altele în care mergem la şcoală, dar se aprindeau lumânări la candelă! Tata, învăţător şi lăutar, trebuia să cânte la toate sărbătorile şi la cele creştineşti şi la cele comuniste. Ne intrau bani în casă şi asta era important. Mama muncea să facă tot ce trebuie, apoi pica de oboseală şi nu mai avea timp de noi. Se enerva că nu mâncam, aşa cum ar fi vrut ea şi mai rămâneau bucate pe masă, iar noi eram nazlâi, adică mofturoşi, sătui. Când strângea masa spunea: „Ei asta e! Te zbaţi, alergi, te superi ba că nu ies cozonacii, ba că întârziaţi la masă, pui tot ce trebuie şi uite cum rămâne. V-aţi ghiftuit! Şi faceţi nazuri. Eh, e şi asta o zi ca toate zilele! A trecut !"

Se ţinea Crăciunul Crăciun acasă, iar Revelionul Revelion la Căminul Cultural. Numai că pe Moş Crăciun îl botezaseră Gerilă, ca în manualele de la şcoală, iar colindele se chemau „urături". Atât. Dar „pomana porcului" era pomana porcului şi gata!Cum era sa-i zică!?
Crăciunul însemna totuşi colinde şi „pomana porcului", mersul la biserică a bunicii, împărţeala şi povestea cu Iisus, care nu se învăţa la şcoală. O poveste ciudată, cum s-a născut un împărat într-un grajd! Dar se cam stricase obiceiul şi se credea că numai cei sărăntoci umblă cu „cerşitul". Se dădeau bani şi nu colaci şi cârnaţi cum era înainte
Mă necăjeam că nu mă lăsau să merg cu toţi copiii prin sat, la colinde, întâi cică eram prea mică şi apoi ca eram deja fată mare şi mi s-ar fi pus „iţele de ţesut" în cap. Nu îmi rămânea decât să aştept, cu nerăbdare, să vină alţii pe la noi. În Ajun se făcea un fel a de avanpremieră a colindelor. Când se coceau colacii, la prima oră, cete de copii se duceau cu ajunul se aşezau sub fereastră şi ziceau tare:
„BUNĂ DIMINEAŢA LA MOŞ AJUN
NE DAAAAŢI, ORI NU NE DAAAAŢI,
ORI CU PRĂJINA NE LUAŢI!
DAŢI-NE UN COVRIIIIIG
CĂ MURIM DE FRIIIIIG
DATI-NE UN COLAAAAAC
CĂ NE VIN DE HAAAAAC!...Cine ne venea de hac, nu stiu, dar aşa era în cântec. Şi fugeam repede, fără să mai aşteptăm ceva. Uneori gospodina le oferea nuci şi mere.

de ignat, cum se spune, avea loc tăierea porcului. Nu era tocmai sărbătoare, sau poate fusese cândva, dar era un prilej deosebit pentru reunirea neamurilor şi vecinilor. Copiii nu erau lăsaţi să se apropie, decât după ce era pârlit şi frecat bine şoriciul şi acoperit cu o pătură. Atunci veneau şi îl încălecau copiii. Care se aşeza primul şi mai în faţă, se spunea, va fi primul în acel an la toate. Prilej de amuzament pentru familie, care, oricum, băuse ceva ţuică să se încălzească şi să-şi înlăture sila de sânge. Pentru că eram fată, mi se spunea să nu mă uit la bietul porc înjunghiat şi la sânge. Oricum până veneam noi, apărea căţelul să lingă sângele scurs, ai mei nu agreau sângeretele. Tot felul de pisici apăreau pe garduri, gata să atace, să fure ceva. Le tot alungau, se arunca în ele ba cum un lemn, ba cu un papuc! Era o miorlăială şi o chirăială continuă. Iar în rest, celelalte orătănii - cocoşi, gâşte, găini îşi găseau atunci să se agite şi ele într-un fel. Ne trimiteau după vase: „Vezi că îi trebuie lu tactu' unul mare pentru... şi unu mic pentru...mai multă apă cladă, nu auzi, fa!"...., şi începea disecţia. Unchiul care era agent veterinar începea să-mi explice. „Uite este exact ca la om: are inimă, are ficat, are..." Şi pentru fiecare se aducea un vas.
Mă uitam cu uimire la acele organe şi aşteptam să mănânc şorici acolo direct de pe bietul animal sacrificat. Mmm! Mai bun ca acela nimic nu mai era pe lume! Moale şi sărat cât trebuie. Crud şi gustos. Se alegea zona cu şoriciul cel mai bun, subţire şi foarte curat. Gerul ne îmbujora obrajii şi mai trăgeam o hârjoană ca mâţele de prin jur. Cel mai adesea eram binecuvântaţi şi cu ninsoare.

Când scotea şi burdihanul, ni se face scârba şi juram că nu o să mai mâncăm aşa ceva. Da de unde, bineînţeles că uitam tot. Ni se cerea să ţinem ba de un picior, ba de altul, ba să aducem o ţeava de stuf să umfle un bărbat maţele pe care după aceea le curăţau femeile bătrâne, bunicile, sau vreuna plătită din vecini. „Vezi curăţă bine că vreau şi caltaboş" spunea cineva. „Curat, curat!" Mirosea toată curtea însă a cocină şi a turmă. Copiilor începea să le curgă nasul de ger şi să moţăie, erau trimişi în casă să se culce, da' de unde să asculte, ei tot pe afară se învârteau. Porcul se lăsase greu ucis." Zdravăn, mă, aproape sa-l scap!" spunea meşterul. „Are grăsime multă şi carne destulă!" Cu o zi înainte nu i se dăduse mâncare, numai apă caldă, să îi cureţe maţele şi să nu fie greu, fusese cam trist. Mama spunea că îşi simte moartea, săracul, că îi vine ignatul. Acum era făcut bucăţi din care ieşeau aburi uşori. Cel care îl înjunghiase avuse pregătite cuţitele bine ascuţite, cu zi înainte. Avea mână bună, uşoară şi lovea la fix în inima sau beregata porcului, să nu sufere mult. Erau blamaţi nepricepuţii cărora le fugea porcul de sub genunchi. „Ai auzit? Lu' alde Vasile i-a fugit porcu! Ce l-au mai chinuit!" Dar nouă nu ni s-a întâmplat. Bărbaţii din casa noastră erau voinici. „Dacă nici un porc nu ţii apoi... ce sa mai zic!". Se făcea curat şi în coteţ, pentru că imediat trebuia cumpărat un godăcel tînăr, dacă nu exista deja unul care era acum mutat în cocina mare.

Bărbaţii se cinsteau de zor, iar muierile cu fustele în brâu cărau apă, lemne şi începea pomana porcului. Cred că în multe locuri din România aşa se zice. Când încă mai era la tranşat, mama ne trimitea cu un ceaun şi cerea să taie de prin toate părţile câte puţin, de la gât, cap, din muşchi, puţină grăsime, puţin şorici, puţin din ficat şi inimă din toate organele, numai din splină nu. Nu ne plăcea. Pe asta o privea tata şi spune cum va fi vremea iarna aceea şi o arunca la săpun. Dacă era lungă şi subţire era să avem iarnă luuuungă fără zăpadă, dacă se îngroşa pe unele locuri, aveam viscol, dacă era groasă la capăt era de rău, însemna să avem zăpadă şi în aprilie, spunea el şi dădea a necaz din cap. Nu ne mai aminteam apoi niciodată de aceste profeţii. Noi, ca iezii - ne uitam şi ne miram, cum o fi asta, adică iarna în splina porcului!

În casă, după ce se punea mult usturoi şi alte condimente la prăjeală, se făcea o mămăligă mare şi era invitată toată lumea. Timpul adesea trecea de miezul nopţii, căci începea topitul unturii în ceaunul cel mare, tocatul cărnii, agăţatul şi afumatul şuncilor. La masă se ridicau şi reveneau continuu, mai trăgeau o duşcă, mai înghiţeau ceva din picioare şi ieşeau afară, la treabă. De obicei lucrau două-trei femei şi tot atâţi bărbaţi. La masă aduceau şi murături şi vin. În mod normal ar fi trebuit să fie post, dar nu se mai ţinea în ziua aceea. Îl lăsau pentru Ajun, când mâncau şi împărţeau numai compot şi orez cu lapte. La pomana porcului începeau să-şi amintească de una, de alta. Copiilor li se zicea: ia din inimă să fii inimos, ia din grăsime să fii durduliu, ia din cap să fii deştept. Ne apuca greaţa, căci mâncam cu poftă apoi moţăiam în braţele vreunei bunici, sau pe patul din bucătărie. Mirosea a paie arse şi a şorici, a fripturi şi ţuică şi adormeam duşi în vise cu nămeţi cât casa pe care să-i escaladăm, sau la... dar cine mai ştie la ce...

Afară, la grindă, era atârnată băşica porcului care, curăţată, umflată şi uscată devenea un balon sau minge pentru joaca celor mici. Aşa povestea tataie. Noi aveam minge, nu ne mai trebuia şi ne uitam cu neîncredere la aşa ceva. Dar tataie continua să o cureţe cu bucuria copilului din vremea lui.

Am povestit odată la institut unor colegi englezi care aduseseră whisky şi pudding, când se înfruptau din ce adusese un coleg din Teleorman din pomana porcului. Sir John W., după ce a ascultat cu multă atenţie m-a întrebat: Şi unde, în care trib se întâmplau toate acestea!? A râs toată lumea, ne-am uitat unii la alţii şi fără să mai dăm explicaţii am tăcut.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • triburile românești
    Alimos, 20.12.2015, 10:37

    foarte frumoasă poveste, un tablou de iarna plin de detalii, țin minte că am mai citit ceva de d-na Butucea și mi-a plăcut enorm, Sărbători Fericite!

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer