Petre Barbu: În ultimii trei ani, România a înregistrat creşteri economice. În ce măsură aceste performanţe macroeconomice au influenţat piaţa editorială din România?
Silviu Lupescu: Orice creştere economică înseamnă bani mai mulţi şi, probabil, un procent rezervat (şi) produselor culturale. Că procentul e infim, e altă poveste. De fapt, piaţa editorială abia a încercat să recupereze scăderea drastică produsă de criză. Nu a reuşit întru totul, dar a recuperat ceva-ceva. Au fost şi măsuri globale care au ajutat, printre care scăderea nivelului general de TVA şi al celui pentru carte, în particular.
Creşterea comerţului pe internet ar putea fi o altă cauză. Aş mai menţiona şi o oarecare predictibilitate a politicilor fiscale. Alte conexiuni directe, nu întrevăd.
P.B.: România este de 10 ani în Uniunea Europeană. Dar piaţa editorială din România este integrată sau măcar conectată, din perspectiva valorilor şi a businessului, la pieţele europene?
S.L.: Este conectată, cum să nu fie? Cu Bulgaria, Portugalia şi Cipru - printre ultimele clasate în UE în ce priveşte consumul de carte per capita. Şi mai e conectată (doar) în viziunea unor instituţii de stat obişnuite să facă statisticile atractive şi să emită previziuni pe placul guvernării.
Din păcate, singurele statistici credibile sunt cele efectuate de organismele UE, dar acestea s-au cam învechit. Am rămas deci la un consum individual de carte de circa 4 euro pe an.
Nici din perspectiva schimbului de valori culturale nu aş spune că avem "excedent". E drept, traducem foarte mult - literatură, non-ficţiune etc. Autorii români însă, cu unele excepţii, sunt traduşi mult mai puţin şi nu la editurile europene importante.
P.B.: În opinia dvs. care sunt blocajele interne ce au frânat în ultimii trei ani dezvoltarea pieţei editoriale din România?
S.L.: Sunt cam aceleaşi pe care editorii le evidenţiază mereu, de la factorii demografici, până la veniturile familiale reduse.
Lectura ar trebui încurajată mai ales în şcoli, dar puţine au biblioteci. Nu există biblioteci comunale şi nici în multe dintre localităţile medii sau mici. Avem 3-4 milioane de cetăţeni în diasporă, de potenţiali cititori pe care i-am pierdut.
Nivelul de cultură generală pe care ar trebui să-l asigure şcoala e în scădere şi se cam ştie de ce. O spun cu regret: sunt absolvenţi de Litere care nu au auzit de "Divina Comedie" sau de "Moby Dick".
Un inventar al tuturor cauzelor ar fi prea lung - implicând sistemul fragil de distribuţie, taxarea, birocraţia excesivă (deci costisitoare), fondurile extrem de reduse alocate culturii din bugetul central şi din cele locale, tirajele mici, circulaţia restrânsă a publicaţiilor culturale şi a rubricilor de specialitate în mass media etc. etc. Despre toate acestea vorbim de ani buni. La ce-ar mai folosi să le recapitulăm?
În unele ţări, sunt în aplicare programe speciale de susţinere a culturii scrise şi a lecturii. Noi avem o lege caducă declarativă care nu a avut niciun efect, precum şi diverse presiuni din partea unor asociaţii de creatori (a se vedea timbrul literar) sau de difuzorii alarmaţi de creşterea ponderii comerţului pe internet.
Legea 186/2003 a rămas fără norme de aplicare. De pildă, la Art. 14 se prevedea o reducere cu 50% a tarifelor pentru expedierea cărţilor prin C.N. Poşta Română. Nu numai că nu s-a aplicat, dar azi s-a ajuns în situaţia în care costul de expediţie poate depăşi preţul cărţii, iar pentru o carte expediată în străinătate tariful e de 2-3 ori mai mare decât cel practicat pentru cărţile livrate în România.
Despre un program coerent naţional nu putem vorbi, iar factorul politic nici nu pare să aibă vreo preocupare serioasă în acest sens.
P.B.: În locul topurilor de vânzări...
S.L.: Ce ne-ar spune clasamentele atât timp cât ani în şir topurile mondiale au fost dominate de "Cele 50 de umbre ale lui Gray"? Sau poate că, dimpotrivă, au multe de spus!
Autorii români nu au nici o şansă să impresioneze în comparaţie cu milioanele de exemplare vândute de E.L. James. Nici măcar Salinger, Orwell, Murakami, Hemingway, Shafak, Nabokov, Pamuk sau Rushdie - ca să amintesc doar câţiva dintre cei mai vânduţi prozatori străini din ultimii ani.
De la Polirom, Dan Lungu, Tudor Chirilă, Aurora Liiceanu, N. Steinhardt, Octavian Paler, Varujan Vosganian, Gabriela Adameşteanu sau Andrei Oişteanu - într-o ordine aleatorie - ar fi printre autorii români cei mai ceruţi în librării.
Pe de altă parte, dacă titluri "grele" ca "Amazoanele" (Adriana Babeţi) sau "Ulysses 732" (Mircea Mihăieş) se vând în câteva mii de exemplare, înseamnă că în domeniul editorial nu e chiar totul pierdut.