Înainte de a schiţa evoluţia benzii desenate moderne, trebuie să definim termenul de bandă desenată. Se poate observa o oarecare dificultate în definirea clară a termenului de bandă desenată, lucru punctat şi de teoreticienii şi istoricii domeniului, care, deşi propun mai multe variante de definiţii, observă că în prezent nu există un singur enunţ care să delimiteze strict banda desenată de alte manifestări artistice, cum ar fi pictura, literatura, caricatura etc. Pe lângă faptul că există diferenţe majore în universul benzii desenate, datorită stilurilor, scopurilor, tehnicilor pe care aceasta le abordează, există o împărţire a definiţilor care se concentrează pe componente diferite ale benzii desenate. Unele dintre acestea tratează abordarea tehnică, altele discută în mod special despre conţinut, iar o a treia categorie subliniază rolul pe care banda desenată îl ocupă în cultura ţării de provenienţă. Definiţiile existente se completează reciproc, însă niciuna nu este suficientă. Pornind de la definiţia schematică a benzii desenate oferită de dicţionarul Cambridge ("o serie de desene amuzante având o întindere mică, cu o inserţie de text, care de cele mai multe ori este publicată într-un ziar"[1]) şi parcurgând definiţia oferită în articolul domnului prof. dr. Mircea Deacă, "Dar ce sunt benzile desenate?" ("Benzile desenate sunt categoric un gen mixt, amestecat sau de graniţă. Genul în discuţie conţine o parte din literatură, o parte din cinematografie şi o parte din arta plastică"[2]) putem să conturăm un punct de plecare.
Arhitectul Mati Botezatu, în articolul "Oraşul Trompe L'œil", alege să lucreze cu definiţia benzii desenate, aşa cum este precizată în lucrarea Encyclopedie de la bande dessinée:
"Banda desenată este o artă narativă şi vizuală care permite, printr-o succesiune de desene însoţite, în general, de un text, să relateze o acţiune a cărei derulare temporală se realizează prin trecerea de la o imagine la alta fără a se întrerupe continuitatea povestirii."[3]
Will Eisner afirmă în cartea Graphic storytelling and visual narrative că banda desenată este "o formă de artă secvenţială de cele mai multe ori sub forma unei succesiuni de imagini, cărora li se adaugă un text, în scopul de a relata o poveste"[4]. Însă, cea mai atent elaborată definiţie a benzii desenate o furnizează ilustratorul şi teoreticianul Scott McCloud:
"banda desenată reprezintă un pictorial juxtapus, sau o serie de imagini aşezate în mod deliberat secvenţial, cu intenţia de a transmite informaţie şi/sau de a produce o emoţie privitorului."[5]
Transmiterea unui mesaj prin intermediul imaginilor este una din cele mai importante mize ale benzii desenate. Folosindu-se de perspectivă, compoziţie şi de modalitatea în care se succed cadrele într-o pagină, controlând atât dimensiunea cât şi numărul acestora, dar şi natura informaţiei afişată, autorul poate să influenţeze felul în care cititorul parcurge şi simte povestea ilustrată. Cantitatea de dialog folosită poate de asemenea să varieze ritmul în care cititorul parcurge lucrarea[6].
Începuturi
Arta secvenţială a fost folosită de secole pentru a povesti întâmplări. Acest fapt a fost explicat de Scott McCloud în cartea sa "Understanding Comics"[7], autorul nominalizând o serie de manifestări artistice care folosesc arta secvenţială, încă din preistorie. Dintre acestea sunt menţionate: picturile rupestre, pergamentele medievale japoneze, picturile efectuate pe mormintele conducătorilor egipteni, basoreliefurile sculptate pe suprafaţa monumentelor eroice sau religioase, vasele pictate greceşti etc.
Apariţia tiparului, în Europa, a marcat un moment important în răspândirea informaţiei, astfel că ilustraţiile, picturile şi lucrările de artă au devenit accesibile unui public mai larg. În acest mod, lucrări precum seria de gravuri realizată de William Hogarth, A Harlot's progress, continuarea acesteia A rake's progress, dar şi lucrările celui care este considerat părintele benzii desenate moderne, Rodolphe Töpffer, au cunoscut un mai mare succes în varianta lor imprimată.
Fragment din Tapiseria de la Bayeux, Normandia, Franţa, descoperită în anul 1729, expusă în prezent la Musee de la Tapisserie de Bayeux.
Apariţia benzii desenate în ziarele americane, precum New York Times (1851), New York World (1860), şi New York Journal (1895), a marcat momentul de explozie a acestui tip de exprimare artistică. Data de 18 februarie 1895 reprezintă un moment crucial în istoria benzii desenate moderne, reprezentând debutul seriei Hogan's Alley, în publicaţia New York World, în care artistul Richard Felton Outcault a făcut cunoscut, lumii, personajul The Yellow Kid. Din acest moment această banda desenată, care înfăţişa momente satirice din viaţa oraşului, însoţite de descrieri, considerate comentarii sociale ale vieţii cotidiene din New York, a devenit unul dintre motivele principale pentru care ziarul se vindea cu succes[8]. Deşi prezentă iniţial doar în cuprinsul ziarelor americane, evoluţia naturală a lucrurilor a condus la momentul în care banda desenată a ieşit din limitele ziarului, devenind o publicaţie independentă.
Gravuri din seria A Harlot's progress, realizate de William Hogarth, în anul 1731
Banda desenată+oraşul
Popularitatea crescândă a benzii desenate ca modalitate de reflecţie asupra vieţii cotidiene este strâns legată de înţelegerea deplină a cadrului arhitectural în care se desfăşoară acţiunea. Dorinţa de a vedea oraşul este prezentă în numeroase lucrări de bandă desenată.
Conexiunea puternică între banda desenată şi oraş este explorată în benzile desenate care detaliază oraşele în care trăim şi efectul pe care îl au acestea asupra vieţii noastre, precum şi oraşele pe care le conturăm în imaginaţia noastră. Oraşul, cadrul-suport în care se desfăşoară întreaga acţiune, este un element cheie pentru maniera în care se derulează evenimentele într-o bandă desenată, conturează atmosfera şi poate, din rolul de protagonist simbolic, să ajungă în centrul atenţiei.
Oricărui personaj principal de bandă desenată îi corespunde un oraş, fictiv sau real, fie că vorbim de New York-ul lui Spiderman, Metropolis-ul lui Superman, Snap-ul lui Madman, Gotham-ul lui Batman, sau post apocalipticul Neo-Tokyo în care trăieşte Akira. Pe lângă oraşele fictive ilustrate, fiecare metropolă modernă din lume a găzduit, la un moment dat, acţiunea unei benzi desenate: Berlin, Paris, Londra, Tokyo şi, în nenumărate rânduri, New York.
Mai multe benzi desenate apărute la sfârşitul anilor 1930 au explorat oraşul ca definiţie a cadrului în care se desfăşoară viaţa de zi cu zi, dar şi ca origine a miturilor moderne, putându-se observa în conţinutul lor un studiu atent al esteticii, al atmosferei şi al posibilităţilor scenaristice ale oraşului, completând poveştile cu super eroi sau cu detectivi. Există o alăturare celebră între oraşe fictive şi super eroi consacraţi: Superman îşi desfăşoară activitatea în luminosul Metropolis, Batman se luptă cu violenţa în întunecatul Manhattan în 1939, ce devine Gotham City din 1941, Marv, Dwight McCarthy şi John Hartigan trăiesc în oraşul guvernat de infracţiuni şi corupţie, Basin City care apoi devine Sin City, Judge Dredd în Mega-City One etc.
Mai multe benzi desenate apărute la sfârşitul anilor 1930 au explorat oraşul ca definiţie a cadrului în care se desfăşoară viaţa de zi cu zi, dar şi ca origine a miturilor moderne, putându-se observa în conţinutul lor un studiu atent al esteticii, al atmosferei şi al posibilităţilor scenaristice ale oraşului, completând poveştile cu super eroi sau cu detectivi. Există o alăturare celebră între oraşe fictive şi super eroi consacraţi: Superman îşi desfăşoară activitatea în luminosul Metropolis, Batman se luptă cu violenţa în întunecatul Manhattan în 1939, ce devine Gotham City din 1941, Marv, Dwight McCarthy şi John Hartigan trăiesc în oraşul guvernat de infracţiuni şi corupţie, Basin City care apoi devine Sin City, Judge Dredd în Mega-City One etc.
Pagini din banda desenată Akira, realizată de Katsuhiro Otomo, volumul 4, paginile 11, respectiv 30
Relevante în această discuţie sunt exemplele de bandă desenată, produsă în Statele Unite ale Americii, care explorează cu o atenţie deosebită spaţiul urban. Îi putem aminti aici pe ilustratorii: Frank Miller (Daredevil, Ronin, The Dark Knight Returns, Sin City), Alan Moore (V for Vendetta, Watchmen, From Hell), Warren Ellis (Transmetropolitan) dar şi Dean Motter (Mister X, Terminal City, Electropolis).
Banda desenată, fiind un fenomen mondial, are ecouri puternice în Europa, notabile fiind lucrările realizate de autori din Franţa şi Belgia, în care observăm o investigare atentă a cadrului arhitectural în care se desfăşoară acţiunea. Printre ele se numără benzile desenate realizate de: Moebius (La Cinquieme essence/ The incal, Le garage hermetique), Enki Bilal (Nikopol), Marc-Antoine Mathieu (Acuefacques), Pierre Christian, Jean-Claude Mezieres (Valerian, agent spatio-temporel) şi, bineînţeles, cele ale ilustratorului Francois Schuiten, alături de Benoit Peeters (Les Cites Obscures).
Nu putem discuta despre banda desenată americană şi, în special, de cea franceză, fără să amintim şi cealaltă componentă a triadei "de aur" a domeniului, banda desenată japoneză. În ilustraţiile artistului Katsuhiro Otomo (Akira, Domo), în ale lui Jiro Taniguchi, sau în ale lui Masamume Shirow (Ghost in the Shell, Applessed) avem ocazia să studiem conturarea unui viitor îngrijorător, apocaliptic, lucrările explorând teme precum izolarea socială, corupţia, puterea şi violenţa. Imaginea urbană ilustrată este fie labirintică, lăsând cititorul dezorientat, fără să existe posibilitatea de a identifica o ordine, o ierarhie a spaţiului, fie alcătuită din spaţii claustrofobice, conţinând clădiri ultramoderne ce se dezvoltă preponderent pe verticală.
Bibliografie:
AHRENS, Jörn şi Arno Meteling. Comics and the City. Urban Space in Print, Picture and Sequence. New York: Continuum, 2010.
EISNER, Will. Graphic storytelling and visual narrative: principles and practices from the legendary cartoonist. New York: W.W. Norton & Company Inc., 2008.
GIARRANO, Vincent. Comics crash course. Cincinnati: Impact, 2004
MCCLOUD, Scott. Understanding Comics: The Invisible Art. New York: Kitchen Sink Press, 1993.
Cambridge Advanced Learner's Dictionary, (New York: Cambridge University Press, 2008)
BOTEZATU, Mati. "Oraşul Trompe L'œil" Salonul de Benzi Desenate: Arhitectura in BD. (Iasi: 2011), articol disponibil la: issuu.com/mati_bo/docs/arhitectura_in_bd
DEACĂ, Mircea. "Dar ce sunt benzile desenate?", Cultura 330, (2011), articol disponibil la: revistacultura.ro/nou/2011/06/dar-ce-sunt-benzile-desenate-i/
[1] "a short series of funny drawings with a small amount of writing, often published in a newspaper." Cambridge Advanced Learner's Dictionary, (New York: Cambridge University Press, 2008) 275.
[2] Mircea Deacă, "Dar ce sunt benzile desenate?", Cultura 330, (2011) evistacultura.ro/nou/2011/06/dar-ce-sunt-benzile-desenate-i/
[3] Mati Botezatu. "Oraşul Trompe L'œil" Salonul de Benzi Desenate. Arhitectura in BD. (Iasi: 2011), 26 [Apud. Claude Moliterni, Philippe Mellot, Laurent Turpin, Michel Denni, Nathalie Michel-Szelechowska. Encyclopedie de la bande dessinée (Paris: 2005)].
[4] "a form of sequential art, often in the form of a strip or a book, in which images and text are arranged to tell a story." Will Eisner, Graphic storytelling and visual narrative: principles and practices from the legendary cartoonist, (New York: W.W. Norton & Company Inc., 2008) 18.
[5] "Comics (kom'iks) n. plural in form, used with a singular verb. Juxtaposed pictorial and other images in deliberate sequence, intended to convey information and/or to produce an aesthetic response in the viewer." Scott McCloud, Understanding Comics: The invisible art. (New York: Kitchen Sink Press,1993), 20.
[6] Vincent Giarrano, Comics crash course (Cincinnati: Impact, 2004), 67.
[7] Understanding Comics este o bandă desenată despre benzi desenate. Lucrarea a fost recunoscută la scurt timp după publicarea sa, în anul 1993, de către alţi artişti importanţi de bandă desenată (precum Art Spiegelman, Will Eisner, Alan Moore, Neil Gaiman şi Garry Trudeau), ca fiind o lucrare de bază pentru oricine caută să înţeleagă mecanismul acestei arte. Ilustratorul efectuează o "disecţie intelectuală" detaliată, după cum o denumeşte Will Eisner, explicând cum sunt construite, citite şi înţelese benzile desenate. Afirmând că "potenţialul benzilor desenate este nelimitat şi incitant", Scott McCloud ilustrează detaliat istoria artei secvenţiale, punând accentul pe elementele care intră în alcătuirea BD-ul şi variantele în care acestea sunt întrebuinţate. Un alt motiv pentru care această lucrare este apreciată este modalitatea în care ilustratorul conturează treptat, încă din primele pagini, cea mai completă definiţie a acestui tip de reprezentare grafică, detaliază vocabularul şi modul în care utilizăm prezentarea secvenţială în viaţa cotidiană.
McCloud, Understanding Comics, 23.
McCloud, Understanding Comics, 23.
[8] Jörn Ahrens şi Arno Meteling, Comics and the City. Urban Space in Print, Picture and Sequence (New York: Continuum.), 2010, 4.