Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Madeira, insula magică (5)


Eduard Ţone

15.10.2018
tuktuk.ro, aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă te macină vreodată curiozitatea să afli ce mari personalităţi s-au născut în Madeira, nu te strădui să cauţi. Gândeşte-te la Cristiano Ronaldo şi gata! Sigur, ar mai putea fi vorba de monarhul Charles I al Austriei, de navigatorul Antonio de Abreu sau de poetul Herberto Helder. Dar cui îi pasă? Ronaldo s-a născut ca să ducă faima Madeirei mai departe şi, de fapt, ar trebui să-şi adauge Madeira în nume, după cum insula ar trebui să-şi adauge CR7 pe pista aeroportului, pe taxiuri şi pe cel mai înalt vârf muntos, în stil Hollywood, vizibil din America, din Africa şi din Australia (dacă e vremea bună).

CR7, cel mai bun produs de export

Cristiano e pur şi simplu divinizat în Madeira. Nu vorbi de Messi în prezenţa locuitorilor din Madeira dacă eşti beat sau dacă nu eşti sigur că aţi copilărit împreună şi aţi fost buni prieteni timp de 30 de ani. Cristiano e cel mai bun şi punct. De aceea, începând cu 2014, el are o statuie, pe faleza din Funchal. Una de care s-a făcut multă vâlvă, din cel puţin două motive: figura nu seamănă aproape deloc cu cel impersonat iar şortul atacantului portughez e atât de... erect încât provoacă roşu în obrajii fetelor mai timide. Sandra ne spune însă că s-a luat în calcul un lifting facial, deoarece, la dezvelirea statuii, Cristiano nu ar fi fost foarte încântat de faptul că aceasta nu-l reprezintă decât prin poziţia războinică. Ce-i drept, la partea de jos nu a făcut nicio referire, însă dincolo de tabloidizarea acestui aspect, e absolut remarcabil că locuitorii insulei îl cinstesc într-un asemenea mod pe cel mai bun produs de export al lor.

Statuia lui Cristiano Ronaldo. Atitudinea contează.

M-am declarat întotdeauna un fan al lui Ronaldo, încă de când a făcut istorie la Manchester United, aşa că nu aveam cum să ratez probabil unul dintre cele mai importante obiective ale Madeirei: Muzeul CR7. Aflat în apropierea statuii, muzeul recent deschis prezintă viaţa triplului deţinător al Balonului de Aur, ca pe o carte deschisă. Poţi admira toate medaliile şi trofeele câştigate de Cristiano, încă de când activa la juniorii lui C. D. Nacional, culminând cu cele trei Baloane aurite, aşezate la loc de cinste. Poţi face o fotografie virtuală cu el, pe care să o regăseşti apoi pe pagina de Facebook a muzeului şi, ca român, poţi descoperi o poză cu Ronaldo şi Ladislau Bölöni, antrenorul care l-a promovat, la 18 ani, la echipa de seniori a lui Sporting Lisabona. Intrarea costă 5 euro (practic, e cel mai scump muzeu de pe insulă) dar fă un "efort" şi vizitează-l! Asta dacă treci peste eventuala antipatie personală vizavi de Cristiano şi admiţi că e cel mai bun fotbalist din lume.

Santa Maria

Am început ziua cu Ronaldo, am continuat-o cu un prânz delicios pe malul oceanului, la restaurantul Beerhouse, savurând un peşte-spadă cu banane (prilej cu care am aflat că acest peşte e atât de urât deoarece preferă să stea pe fundul oceanului iar când ajunge, pescuit, la suprafaţă, i se bulbucă ochii din cauza diferenţei de presiune), apoi am plecat pe mare, cu corabia lui Cristofor Columb.

OK, n-a fost chiar corabia lui Columb, ci o replică de-a celebrei Santa Maria, cea mai mare dintre corăbiile marelui navigator, construită între iulie 1997 şi iulie 1998, în sătucul de pescari Camara de Lobos, de către olandezul Robert Wijntje, ajutat de opt meşteşugari locali. Corabia a reprezentat apoi insula la Madeira Wine Expo 98, ce a avut loc în Lisabona, fiind vizitată de nu mai puţin de 97.016 oameni, pe parcursul a 25 de zile. De atunci, alte câteva mii au urcat la bordul ei, trăind experienţa autentică a unei croaziere cu o barcă de navigator. Sau de pirat, depinde cum priveşti lucrurile.

De altfel, Santa Maria a devenit cea mai fotografiată barcă din Madeira, apărând inclusiv în documentare de televiziune, locale sau internaţionale. Am urcat pe ea în portul din Funchal, luând primul contact cu papagalul colorat care nu poate lipsi de la bordul oricărei corăbii ce se respectă. Croaziera a durat 3 ore, timp în care am mers de-a lungul coastei, admirând insula din perspectivă marină. Vara, în mod normal, corabia opreşte în dreptul stâncii Cabo Girao, unde cei care doresc pot face baie în ocean, snorkeling, etc. Dacă ai noroc, poţi vedea delfini care înoată împreună cu corabia iar dacă tragi lozul cel mare, poţi întâlni chiar balene. Noi nu am avut, aşa că ne-am mulţumit cu ziua însorită de martie şi peisajele oferite de insulă. La care s-au adăugat decorurile navei, pirate style total, cu tot cu echipaj - oameni extrem de amabili şi, totuşi, cu toţi ochii la locurile lor.

Dacă optezi pentru o croazieră cu Santa Maria, recomand o pilulă împotriva răului de mare, asta ca să nu transformi cele trei ore într-un coşmar. Şi nu te gândi că nu ai avut niciodată rău de mare: nu e o garanţie!

Corabia Santa Maria
Plecări: în fiecare zi, de la 10.30 şi de la 15.00 / Preţuri: adulţi - 30 euro, copii (sub 12 ani) - 15 euro. Preţurile includ un păhărel de vin de Madeira şi o prăjitură tradiţională cu miere. / În lunile de vară e bine să faci rezervarea din timp.

Camara de Lobos, sătucul colorat

Există un termen des întâlnit în călătoriile prin locurile scăldate de apele mărilor şi oceanelor: sătuc de pescari. Vezi sătucuri de pescari peste tot prin lume, unele super-simpatice, altele de-a dreptul jegoase iar altele ajunse deja vedete (precum Portofino). Madeira are şi ea (ca insulă) propriul sătuc de pescari care face furori printre vizitatori: Camara de Lobos. În traducere liberă: camera lupilor. N-am văzut niciun lup în această localitate de 35.000 de suflete (motiv pentru care numai sătuc nu se mai poate numi - practic, e al doilea oraş al Madeirei, după Funchal) dar am apucat cât de puţin să-i testez farmecul. De altfel, Camara de Lobos este, se pare, locul în care a pus pentru prima oară piciorul navigatorul portughez Joao Goncalves Zarco, descoperitorul insulei. Iar lobos nu se referă la lupi ci e un termen din limba portugheză care defineşte o specie de lei de mare, animale care l-au întâmpinat pe Zarco (probabil aplaudându-l furtunos). Secole mai târziu, după ce, între timp, leii de mare s-au restrâns pe insulele Desertas, din apropiere, localitatea l-a inspirat inclusiv pe Winston Churchill, cel care obişnuia să-şi petreacă vacanţele în Madeira şi care a reprodus pe pânză micuţul golf plin cu bărcuţe colorate.

Da, bărcuţele colorate fac toţi banii în acest loc. Cu peşti puşi la uscat pe sfori, cu pescari arşi de soare bombănind printre ele, cu bărbaţi strânşi la o tablă sau la o bârfă în faţa magazinaşelor aflate în imediata apropiere, cu brinquinhos agăţate pe pereţi - tradiţionalul instrument muzical al Madeirei. Camara de Lobos este, totodată, locul în care s-a făcut pentru prima oară poncha, băutura din rom de trestie de zahăr, lămâie şi miere, despre care povesteam în episodul anterior şi, fiind înconjurat de vii, e oraşul care "dă" unele dintre cele mai bune vinuri de Madeira. Şi tot Camara de Lobos e punctul de plecare către Cabo Girao şi Ribeira Brava, două dintre locurile pe care le-am numit, simplu, "mamele panoramelor din Madeira".


La înălţime: Cabo Girao

Cabo Girao e o stâncă marină. Înaltă. Foarte înaltă. Portughezii spun că e cea mai înaltă stâncă din Europa, şi a doua din lume, cu cei 589 de metri. În realitate, lucrurile par să stea altfel, şi Cabo Girao să ocupe abia locul 6 pe bătrânul continent. Însă, la urma-urmei, asta are mai puţină importanţă. Legenda contează! Şi dacă există o legendă, atunci îi dăm credit şi mergem la cea mai înaltă stâncă din Europa, aflată la doar doi kilometri de Camara de Lobos. Stânca a făcut parte pe vremuri din trupul unui vulcan iar prăbuşirea bruscă a rocilor în mare a creat acest perete vertical pe care se văd urmele săpate de lava scursă în ocean.

 
 
 

Portughezii au ştiut să facă din Cabo Girao o atracţie turistică, amenajând recent locul într-un mod spectaculos. Turiştii sunt scoşi uşor în exteriorul stâncii, plimbându-se pe o terasa de sticlă, în josul căreia se cască hăul. Uşor angoasant pentru cei cu rău de înălţime, de-a dreptul fascinant pentru ceilalţi. Un lucru e cert: odată ajuns acolo, nu ştii din ce unghi să fotografiezi mai bine şi mai mult oceanul, stâncile, terasele de dedesubt sau sătucul Camara de Lobos, care se întinde la poale. Am înţeles că vara locul e destul de aglomerat, valurile de turişti făcând, ca oriunde în aceste cazuri, experienţa ceva mai puţin plăcută.

De la Cabo Girao, următorul popas este, în mod logic, Ribeira Brava, un orăşel de pe coasta de sud-vest a insulei, care-şi trage numele de la un râu ce se presupune a fi foarte sălbatic. La vremea vizitei mele, era doar secat. Ribeira Brava a fost unul dintre primele localităţi ale insulei iar în prezent se remarcă prin faptul că e unul dintre popasurile turistice ale locului: străduţe cu restaurante şi magazine dar, mai ales, un loc "pentru poze", panoramele care se deschid cu largheţe obiectivului foto fiind, din nou, extrem de spectaculoase, în orice parte ai privi: către ocean sau către interiorul insulei.


(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer