paşte la betleem

încă nimic dinspre noi
născuţi între ore uşor deplasate
tu în stînga luării aminte
eu la mijlocul unei dorinţe de care nu pot să apuc

am să vorbesc numai depre mine
cel cu pielea îndesată de cuvinte

magii de-abia au plecat lăsînd dîre în aluatul drumului
coroana e moale şi tu nu ai răsărit ca ei să îmi vină
nici drumul nu-l văd iar irod e mangă neştiind
cum are să omoare atîţia copii
maică-mea s-a dus să cerşească lemn şi spini
lui ioan îi creşte gîtul prelung ca de lebădă
iar deşertul iudeii la vremea asta e umed
ca un intrînd de fecioară cu ţîţe sfîrcuite prelung
aş muşca din vinul acesta este trupul meu
învelit în mîinile voastre de-l luaţi

nici măcar nu eşti atentă la ce-ţi zidesc împrejuru-ţi

tot nimic dinspre noi
doar îmi ating degetele să te simt
pielea atît de fină a cuvintelor