Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sunt omul corectitudinii, doar că îmi rămân nişte gusturi amare


Lavinia Lazăr, un interviu cu Daniel Onoae

26.10.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Actorul Daniel Onoae (24 ani) a absolvit Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi, specializarea Actorie şi masterul în Artele Spectacolului. Îl puteţi vedea foarte des la Ateneul din Iaşi, unde joacă în majoritatea spectacolelor. A jucat în registre diverse de la Dănilă Prepeleac, Alice în Ţara Minunilor, O noapte furtunoasă, Dumbrava basmelor muzicale până la spectacole regizate chiar de el cum ar fi Atenţie aterizăm! sau Scandal în culise.


Lavinia Lazăr: Observ că după absolvirea studiilor teatrale, te-ai responsabilizat foarte tare.
Daniel Onoae: M-am responsabilizat, într-adevăr. Mă aflu în procesul de maturizare şi mă tot gândesc cu câtă admiraţie şi cu cât respect erau priviţi actorii consacraţi înainte. De exemplu, cu ani în urmă, când un actor intra într-un magazin, se cunoştea, era tratat altfel. Acum...

L.L: Cine te-a dezamăgit aşa tare?
D.O: Noi ca naţie. Când am colaborat cu Circul Globus din Bucureşti mă aflam într-o semi-depresie din cauza mai multor lucruri: naveta Iaşi-Bucureşti de două ori pe săptămână, oboseala care se accentua şi descoperirea că acolo oamenii sunt "altfel": fiecare de partea sa, individualişti. O altă situaţie care mă deranjează e secretul în care se desfăşoară castingurile. Nu se spune nimic, iar după o zi toţi te întreabă: "Tu nu ai fost la castingul x?" Cu toate astea, viaţa mea la 24 de ani...

L.L: Cum arată viaţa ta la 24 de ani?
D.O: Viaţa mea e foarte frumoasă!

L.L: Eşti mulţumit?
D.O: Da, pentru că am ştiut să mă adaptez în funcţie de situaţie. Mereu am vrut să fiu sus sau măcar pe linia de plutire, niciodată jos.

L.L: Cum ţi-ai descoperit latura artistică?
D.O: (cu un zâmbet în colţul gurii) Eu provin dintr-o familie căreia mereu i-a plăcut să muncească şi i-a plăcut arta. Mama mea a făcut doisprezece ani de dansuri populare şi eu, la rândul meu, am făcut la grădiniţă dansuri populare cu o fostă profesoară de-a mamei. Tot acea doamnă i-a zis mamei că e bine să fac Liceul de Arte din Brăila. Am avut o tentativă să dau la Muzică, dar neavând o situaţie financiară bună, am renunţat, dar am făcut coregrafie, am făcut balet şi în paralel şi dansuri sportive timp de cinci ani. În clasa a IX-a am intrat cu nota zece la Actorie şi am simţit că ăsta e drumul meu. Între noi fie vorba, am căutat un profil unde nu se dădea Bacalaureatul la matematică.
Profesorul Gheorghe Antonescu a crezut mult în mine. În clasa a X-a am primit de la el un monolog pe care nu-l înţelegeam, era vorba despre Oedip, monologul slujitorului. Pentru mine a fost impresionant "să mă duc" în antichitatea grecească. La concursul naţional de teatru din Brăila, unde din juriu făcea parte regretatul om de teatru, Bogdan Ulmu şi profesorul Aurelian Bălăiţă, am luat locul I. Atunci, cred că mi-am dat seama că ăsta e drumul şi am câştigat multe, multe concursuri de teatru. Am realizat că nimic nu e întâmplător. E ciudat pentru că eu vin dintr-un oraş rău famat. Brăila nu-mi oferea nimic cultural, din contră. Mă bucur foarte mult că am plecat de acolo, dar despărţirea de părinţi a fost grea.

L.L: Ce experienţe marcante ai avut în timpul studenţiei şi cum s-a modificat în urma lor actoria ta?
D.O: La facultate am intrat cu nota 10 pentru că am câştigat Olimpiada de teatru în clasa a XI-a. Nu pot să zic că am fost marcat, doar pot spune că am fost impresionat şi foarte bucuros, nu aş schimba absolut nimic, pentru că am intrat la clasa profesorului Octavian Jighirgiu. Nu am vrut să studiez actoria în alt oraş şi bine am făcut. Mai mult decât atât, după terminarea studiilor, am reuşit să leg prietenii frumoase şi valoroase cu unii dintre foştii mei profesori. Ce am învăţat în aceşti ani de studii? Să gândesc. Şi că atunci când eşti adevărat în ceea ce faci, convingi. Dacă nu crezi în ceea ce faci pe scenă, cum să te creadă omul din public?

L.L: De când te-ai angajat la Ateneul din Iaşi, regizorii au mizat de cele mai multe ori pe tine. Cu ce i-ai convins şi cum ai defini harul care face diferenţa?
D.O: Cred că am reuşit să conving prin firesc. Dacă nu eşti firesc, dacă nu eşti natural în ceea ce faci pe scenă, nu poţi convinge.

L.L: În ce fel te-au ajutat întâlnirile cu regizorii să evoluezi?
D.O: Încă nu conştientizez toate întâlnirile. De abia acum îmi aduc aminte cum în clasa a X-a am colaborat la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila cu câţiva actori consacraţi. Am avut parte de câteva întâlniri care m-au ajutat să evoluez deoarece îmi plăcea şi încă îmi place să ascult. O întâlnire de care îmi aduc acum aminte este cea cu regizorul Radu Nichifor care mi-a oferit sfaturi de care ţin cont şi astăzi.

L.L: Eşti un actor disciplinat sau te revolţi?
D.O: Sunt disciplinat, nu mă revolt deloc în faţa regizorului, doar mocnesc în mine şi se vede pe faţa mea când mă supără sau când nu îmi convine ceva.

L.L: Ai fost şi în postura de regizor. Ai avut săli pline şi la comedia Atenţie aterizăm! şi la Scandal în culise. Ce te-a determinat să intri şi în acest rol?
D.O: Într-adevăr. Am avut două obsesii. Încă din liceu, îmi plăcea textul Logodnicele aterizează la Paris şi, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Antonescu, am jucat în acest spectacol în clasa a XII-a. Am propus textul Ateneului din Iaşi, iar în luna octombrie 2016 am avut premiera spectacolului Atenţie, aterizăm!. Nu mă pot considera regizor, a fost un exerciţiu, o joacă frumoasă ce a dat naştere unui spectacol de succes.

L.L: Ce provocări ai avut de întâmpinat atunci?
D.O: Prima mare provocare a fost să gândesc spectacolul din interior, pentru că, după cum ştii, şi joc în acest spectacol. Am avut parte de energii foarte bune în realizarea acestui proiect, iar actorii cu care am lucrat s-au implicat total. După repetiţii, ne întâlneam deseori într-un cadru intim şi vorbeam despre personaje, găseam împreună soluţii şi uite-aşa a ieşit Atenţie, aterizăm!. Totul a fost, deci, o terapie prin râs. Am vrut ca publicul, după terminarea spectacolului, să nu-şi dea seama când a trecut o oră şi patruzeci şi cinci de minute.

L.L: Ce schimbări s-au petrecut când ai fost regizor? Mai repeţi experienţa?
D.O: Nu, nu mai vreau să repet experienţa. La Scandal în culise a fost o mare provocare pentru că am lucrat cu zece actori. Când am văzut că pe scenă am atâţia actori, mi-am dat seama cât de greu e să ţii în frâu zece personalităţi diferite şi cât de sinuos este drumul către realizarea unui spectacol.

L.L: Cu toate că eşti angajat la Ateneul din Iaşi, ai cochetat şi în zona teatrului independent. Fereastra, Complet alb, spectacolul de la Circul Globus sunt doar câteva exemple. Care e diferenţa dintre teatrul instituţionalizat şi spaţiul neconvenţional?
D.O: Jos pălăria în faţa artiştilor care fac teatru independent, pentru că trebuie să munceşti în plus. Într-un teatru de stat ai maşinişti, luminişti, etc..., în teatru independent faci totul singur. Complet alb a fost apogeul spectacolelor în care joc. Acolo facem o muncă infernală. Tot cubul în care se joacă e amplasat de noi. S-a creat o echipă. Dacă unul dintre noi uită ceva, se schimbă tot. Fereastra a fost o provocare deoarece am mânuit o păpuşă de doi metri şi pentru prima dată am cântat live într-un spectacol, plus că a fost primul proiect stradal. La Circul Globus am descoperit o altă lume. Oamenii de acolo se trezesc la ora 6:00 şi la ora 7:00 deja lucrează. Nu vezi un om stând în circ, nu ai timp să stai.

L.L: Ai putea rezista în lumea circului?
D.O: Când eram acolo, mă uitam fascinat la cei din jur, dar nu aş putea să fac faţa lumii circului. N-am putut să mă bucur pe deplin de această experienţă pentru că mă epuiza naveta de 400 de km Bucureşti-Iaşi.

L.L: Cât timp ai făcut asta?
D.O: Patru luni, de la începutul lui noiembrie până la începutul lui martie.

L.L: De ce ai ales să râmai în Iaşi? Îţi oferă din punct de vedere artistic tot ce ai nevoie?
D.O: M-am ataşat foarte mult de oamenii de aici şi nu aş vrea să mă mut într-un alt oraş. Nu spun că nu aş vrea să colaborez, aş putea să fac naveta, ideea e să lucrez, chiar dacă mă expun unor riscuri. Din punct de vedere artistic, deocamdată sunt mulţumit. Ateneul îmi oferă şansa de a juca, de a crea, de a mă dezvolta ca actor.

L.L: Să ne întoarcem puţin la originile tale. Cum ţi-a fost copilăria şi ce-ţi lipseşte de atunci?
D.O: Toată copilăria îmi lipseşte. În ultima perioadă sunt nostalgic pentru că mă gândesc cu atâta dor la perioada de atunci... Uite, mă gândesc la sărbători. În urmă cu şase ani, simţeam şi vedeam cum lumea pe stradă e fericită. M-am dus acasă luna trecută şi am stat cinci zile. Culmea, s-a întâmplat să mă revăd cu toţi prietenii din copilărie. A fost frumos pentru că ne-am amintit de vremurile de odinioară. În afară de asta, părinţii îmi lipsesc.

L.L: Cum e lumea din culisele Ateneului? Echipa de acolo este...?
D.O: Foarte tare. Suntem tineri şi suntem acolo o mână de oameni care au acelaşi scop. Ne simţim conectaţi.

L.L: Crezi în energii?
D.O: Cred şi nu cred. Cred că există lumi paralele. Cred în hipnoză, dar mi-e frică să aflu mai mult despre asta. De fapt, actorul lucrează cu energiile. Un singur actor trebuie să capteze atenţia unei săli întregi.

L.L: Dacă ar fi să-l defineşti pe tânărul actor Daniel Onoae, cum ai face-o?
D.O: Nu prea îmi place să vorbesc despre mine. Consider că sunt un actor bun, că îmi fac treaba pe scenă, iar ca om... sunt sociabil, mă adaptez uşor, iar dacă ar fi să-ţi spun un defect ar fi acela că "îmi pun sufletul pe tavă".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer