Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Malta, insula cavalerilor (1)


Eduard Ţone

29.10.2018
tuktuk.ro, iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În mod cert, Malta e una dintre destinaţiile de călătorie pe care, apriori, e destul de greu să le defineşti. Atunci când îţi fac planurile de vacanţă şi îţi pui întrebarea "anul ăsta unde plec?", Malta îţi apare în faţa ochilor minţii ca o mică necunoscută. Vrei să stai la plajă? Parcă nu Malta ar fi idealul, deşi ai auzit că te poţi prăji foarte bine la soare şi acolo. Vrei să vizitezi? Da, dar ce? Oare o insulă atât de mică poate oferi satisfacţia călătorului avid după informaţii şi... fotografii? O mulţime de întrebări, la care Google încearcă să răspundă dar pe care cel mai bine e să le verifici şi să le... trăieşti. Aşa că ne-am urcat în TukTuk şi am plecat în Malta, cu bunăvoinţa prietenilor de la Malta Travel, ca să (ne) răspundem la întrebări.

Un pic de istorie

E greu să găseşti în lume o ţară care să se fi aflat la intersecţia atâtor influenţe. Aflată în mijlocul Mării Mediterane, Malta a fost dintotdeauna în calea tuturor celor care hălăduiau pe valuri ducând lupte sau formând imperii. Noroc sau ghinion? Greu de spus, cert e că acest micuţ arhipelag arid a fost greu încercat. Fenicieni, cartaginezi, romani, bizantini - cu toţii au marcat cumva peticul de pământ dintre Europa şi Africa. Momentul cel mai important a fost cel din anul 60 d.C., când apostolul Paul (cunoscut ca Sfântul Paul) a naufragiat în Malta în timp ce călătorea spre Roma, şi l-a convertit pe conducătorul roman Publius, la creştinism. În timp, populaţia insulei a urmat această religie aşa încât până la sfârşitul secolului 3, maltezii erau cu toţii creştini.


Numai că, în anul 870, Malta a fost cucerită de către arabi, care aveau să rămână aici mai bine de 200 de ani, influenţând cultura, civilizaţia şi, nu în ultimul rând, limba locului. Influenţa arabă se vede astăzi extrem de bine în multe locuri din insulă, cu precădere în unele oraşe, precum Mdina, supranumit "oraşul tăcerii". Dominaţia arabă a fost întreruptă în 1090 de către normanzi, mai exact de către Contele Roger, care a avut tupeul să cucerească insula, aşa cum făcuse şi cu Sicilia. Pentru o vreme, Malta a devenit parte a regatului Siciliei dar regii sicilieni au fost prea puţin interesaţi de maltezi, lăsându-i pe aceştia să se organizeze de capul lor. Până în 1266 când, ta-naaaa!, Malta şi Sicilia au fost cucerite de francezi. Apoi, în 1283, de aragonezi. Apoi, în 1412, de castilieni. După ce regatele Castilia şi Aragon s-au unit, Malta a devenit parte a puternicului Imperiu Spaniol.

În 1530 însă, Regele Spaniei avea să dăruiască această insulă Cavalerilor Ordinului Sf. Ioan, cunoscuţi drept Cavalerii Ioaniţi sau Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. Cine erau "băieţii" ăştia (şi sunt, în continuare)? Unii foarte tari. Ordinul Sfântului Ioan fusese înfiinţat ca ordin religios, în 1050, în Ierusalim, de către un grup de negustori italieni, fiind recunoscut prin Bula papală a lui Pascal al II-lea, din 1113. În urma atacurilor asupra Ţării Sfinte, ordinul a devenit militar, făcând un scop din apărarea spitalelor, bolnavilor, nevoiaşilor, pelerinilor. A dobândit unele teritorii, a pierdut altele şi a dominat Malta până în 1798, când Napoleon a preluat controlul insulei aruncând-o sub o altă influenţă: cea franceză.


Până atunci însă, maltezii au mai făcut faţă unei provocări. În 1565, turcii au atacat insula iar Cavalerii Ioaniţi au trebuit să facă faţă celor 81 de nave care purtau mai mult de 30.000 de soldaţi otomani. Pe 18 mai 1565, turcii au debarcat în satul de pescari Marsaxlokk (despre care veţi citi ceva mai încolo) şi se pregăteau să cucerească triumfal insula. Numai că în fruntea Cavalerilor Ioaniţi se afla un francez de 70 de ani, numit Jean Parisot de la Vallette (actuala capitală malteză poartă numele lui - Valletta) care a condus iscusit cei 9.000 de oameni pe care-i avea la dispoziţie, reuşind într-un final (cu ajutorul a încă 8.000 de sicilieni) să alunge turcii din Malta. După plecarea acestora, la Vallette a decis să întemeieze un nou oraş fortificat, care să stea în calea invadatorilor. Astfel a luat fiinţă La Valletta.


Din păcate, în anii care au urmat, Cavalerii şi-au pierdut din forţă, din cauza pasiunii tot mai mari pentru alcool şi femei. Ei n-au putut rezista armatei lui Napoleon, francezii cucerindu-i rapid, prădându-le comorile din biserici dar, ca aspect pozitiv, abolind inchiziţia. Suportându-i din ce în ce mai greu pe francezi, maltezii cer ajutorul englezilor, care-i vor face pe aceştia să capituleze în 1800. Pentru Malta începe astfel era britanică, una care-şi va pune definitiv amprenta asupra istoriei acestei ţări până pe 21 septembrie 1964, când, în sfârşit, maltezii reuşesc să-şi câştige independenţa. La început regina Angliei a fost şeful statului, dar din 1974 Malta a devenit republică. Este povestea condensată (şi obligatorie) a unui loc de pe harta Europei în aparenţă neînsemnat dar a cărui istorie pulsează prin atât de multe monumente, catedrale, clădiri - despre care vom vorbi şi pe care le vom vedea în episoadele ce urmează.

Merhba! Bine-aţi venit în Malta!

Arhipelagul maltez e format din trei insule principale (plus alte 18, nelocuite, mai mici). Malta e insula principală, totodată cea mai mare. La nord de ea se află Gozo şi minuscula Comino (doar 3,5 km pătraţi), pe aceasta din urmă aflându-se doar patru locuitori (membrii unei familii ce deţine un mic hotel. Un poliţist şi un preot se deplasează zilnic din Gozo, în special pe parcursul sezonului turistic, pentru a-şi oferi serviciile vizitatorilor).

Sunt câteva lucruri care te frapează pe drumul de la aeroportul internaţional către hotel (oriunde s-ar afla acesta - în cazul nostru, Seashells Suncrest, din staţiunea Qawra), cumva definitorii pentru primul contact cu Malta. Primul este peisajul arid, al doilea culoarea gălbuie a caselor.

Dar pentru că tot vorbeam mai sus de istoria locului, nu se poate să nu remarci de la fereastra autocarului o serie de turnuri de apărare care se întind din loc în loc de-a lungul coastei, des pomenite de orice ghid care te va însoţi pe parcursul călătoriei (chiar dacă ai un ghid de la tine din ţară, în Malta e obligatoriu ca orice grup să fie însoţit şi de un ghid local, în caz contrar amenzile fiind foarte mari).

Pe insula Malta sunt 24 de turnuri de apărare (în Gozo sunt încă 6, pe Comino este unul singur) construite în perioada 1605 - 1720 şi având scopul de avertizare în legătură cu navele inamice otomane care se apropiau de arhipelag. Exista un sistem de semnalizare, un fel de telefonul fără fir care făcea înconjurul insulei în doar câteva minute: pe timp de noapte se aprindeau focuri, pe timp de zi se trăgeau focuri de armă. Tunurile s-au păstrat până în zilele noastre, unele chiar bine conservate. Sunt 5 tipuri de astfel de turnuri (Wignacourt, Lascaris, Perellos etc) fiecare cu forma şi specificul lui. Şi, desigur, fiecare dintre ele poartă câte un nume, în mare parte de sfinţi.


Menţionam mai devreme culoarea clădirilor malteze, una nu neapărat foarte "apetisantă" vizual, odată cu primul impact. E un gălbui murdar şi pe undeva uniform, care nu te cucereşte din prima dar pe care, din momentul în care îl "înţelegi", îl iei ca atare şi îl integrezi în filosofia generală a insulei. Malta are foarte puţine resurse naturale iar una dintre acestea, practic, singura de menţionat, o reprezintă piatra de calcar. Din această piatră poroasă de calcar, de culoare gălbuie, sunt ridicate aproape toate clădirile Maltei. Atunci când nu folosesc cărămizi uriaşe de calcar, maltezii abuzează de pietre. Cei care au o grădină unde cultivă ceva, şi-o vor înconjura de pietre puse unele peste altele. Prin urmare sunt multe locuri în care peisajul îţi sugerează că te afli în mijlocul unor vestigii. Ceea ce... uneori e adevărat, dar de multe ori, nu. În Malta nu prea vezi ziduri normale: ori sunt din calcar, ori sunt din pietre îngrămădite. Îţi ia un pic până te obişnuieşti cu pietrele malteze în context arid dar odată ce-o faci nu ţi se va mai părea nimic dubios ci, dimpotrivă, fermecător.

Vorbeam de resursele naturale. Deşi se află într-o locaţie geografică favorabilă (la doar 80 km sud de Sicilia), Malta e săracă în resurse. Ţara abia dacă-şi asigură 20% din necesităţile de hrană, apa potabilă e limitată (niciodată să nu bei apă de la chiuvetă în Malta - nu e bună!) iar sursele proprii de energie lipsesc (cu excepţia celei solare, evident). În Malta nu există nicio pădure, niciun râu şi niciun munte. Economia malteză e susţinută de comerţul extern, de manufacturi (în special textile şi electronice) şi, desigur, de turism. Cele 300 de zile însorite pe an sunt un argument suficient. Şi încă o zonă în care Malta prosperă: industria filmului! O mulţime de filme celebre au fost turnate aici, între acestea numărându-se Game of Thrones, Gladiatorul, Troia, Munich, Popeye, etc iar unele companii de turism organizează tururi în locaţiile respective, pentru iubitorii de cinefili.

Qawra, pentru relaxare. St. Julian's, pentru clubbing

Qawra (se pronunţă "aura" - q în malteză e mut) este una dintre staţiunile Maltei care, împreună cu vecinele Bugibba şi Xemxija (grea limbă, ştiu!) formează un trio renumit aflat în partea de nord-est al insulei Malta, în golful St. Paul. Renumit pentru hoteluri, restaurante şi, în general, viaţa de... zi. Fiindcă atunci când vine vorba de viaţa de noapte, cu siguranţă vei dori să te îndrepţi către mai celebrul St. Julian's. În Qawra am avut cartierul general pe parcursul şederii în Malta, la hotelul Seashell Suncrest. Staţiunea nu excelează la capitolul plaje (de fapt, în general, plajele nu sunt punctul forte al Maltei - majoritatea sunt mici, artificiale, nu foarte spectaculoase) dar amatorii de soare compensează din plin cu piscinele, în jurul cărora există destul de multă activitate, incluzând aici şi echipe de animatori. Pe lângă numeroasele restaurante şi pub-uri, în Qawra poţi vizita şi Malta National Aquarium, unde înveţi multe lucruri despre viaţa din adâncuri, cu animalele incluse. Perfect pentru copii, amuzant pentru adulţi.


De pe micul balcon al restaurantului Gululu, din St. Julian's, panorama asupra golfului cu acelaşi nume e perfectă. Bărci şi (multe) felinare, cam aşa s-ar putea defini meniul exterior. Cel din interior e mult mai rafinat. Gululu e recunoscut drept unul dintre cele mai bune restaurante malteze. Unul care, în luna iunie, oferă Festa tat-Tonn, festivalul tonului, un peşte ce are tradiţii străvechi în Malta. Dar până la ton (asta în caz că îţi place peştele) poţi începe cu antreurile între care se regăseşte ftira, pizza malteză pe care gazdele aşază cu generozitate o mulţime de toppinguri krustini, mqarrun, macaroanele coapte sau dips-urile, cam nelipsite de pe un platou maltez: amestecuri (separate) de măsline, fasole albă, anchois şi capere. Vom vorbi ceva mai târziu despre mâncarea malteză, gastronomie bogată şi savuroasă, ba chiar destul de sofisticată, având în vedere că ţara se află în mijlocul Mediteranei iar gastronomia sudului Europei e mai degrabă una "uşoară".

Nu am petrecut foarte mult timp în St. Julian's, neaprofundând din punct de vedere turistic fostul sat de pescari devenit în ultimele decenii punctul de atracţie pentru tinerii care vizitează insula, dar a fost suficientă o privire pentru a realiza că, dacă eşti în căutare de bună dispoziţie, acesta e locul pe care trebuie să-l ţinteşti. Cu precădere cartierul Paceville, acolo unde cluburile de noapte sunt nerăbdătoare să-şi primească clienţii care, în general, nu au peste 25 de ani. Şi pentru că veni vorba (tangenţial) despre muzică, e bine de ştiut că muzica tradiţională malteză se numeşte Għana şi e un fel de folk slow, cântat la un instrument ce seamănă cu o chitară (sau chiar la chitară). Interesant că una dintre cele trei variante de Għana (Bormliża) presupune ca interpretul (întotdeauna un bărbat) să scoată sunete din ce în ce mai ascuţite, mergând până la falseturi.

Muzică tradiţională malteză:


Cele mai pregnante influenţe străine din Malta sunt, în mod evident, cea arabă şi cea britanică. Pe prima o remarci de la bun început în limba malteză, ce pare aproape imposibilă - unica limbă semitică, scrisă în alfabetul latin. E greu să pronunţi denumirile localităţilor şi străzilor, ba chiar să le ţii minte. Noroc că există hărţi. Britanicii, ultimii care au avut de-a face în mod direct cu maltezii, au influenţe în alte zone. De pildă, în cea a transporturilor: în Malta se circulă pe stânga, lucru care te poate face să te gândeşti de două ori înainte de a-ţi închiria o maşină. E ciudat să intri în sensul giratoriu pe cealaltă parte şi probabil că ţi-ar lua mai multe zile să te obişnuieşti. În plus, drumurile din Malta sunt pline de giratorii. Bonus: anul acesta se lucra de zor la lărgirea acestora, graţie accesării masive a fondurilor europene. Dar sistemul de transport public - mai pe şleau, autobuzele, funcţionează foarte bine. Cât despre taxiuri, trebuie să ştii că acestea nu au un sistem de taxare pe kilometru ci pur şi simplu întrebi şoferul de la bun început cât te costă să te ducă dintr-un loc într-altul.

Malta în cifre
423.282 locuitori
316 km pătraţi, suprafaţa arhipelagului maltez
300 zile cu soare pe an
44 grade Celsius - cea mai ridicată valoare a temperaturii din toate timpurile
4 - numărul de locuitori de pe insula Comino
21,4 km - distanţa dintre insulele Malta şi Gozo
359 biserici sunt în Malta şi Gozo

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer