Nu vei găsi nicăieri în lume un oraş cu 320 de monumente concentrate în numai 55 de hectare. Valletta, capitala Maltei, e un oraş unic, surprinzător şi extraordinar de frumos. Nu-l poţi încadra în vreun tipic iar istoria ce-o poartă pe umeri e colosală şi a lăsat atâtea urme încât odată ajuns aici vei dori să începi deîndată un traseu în oraşul ce te îmbie cu atâtea clădiri, vestigii, parcuri şi privelişti, care mai de care mai atrăgătoare.
Iar dacă te gândeşti că, de la 1798, anul în care Cavalerii Ioaniţi au părăsit Malta, lăsând-o în mâinile lui Napoleon, Valletta nu a suferit prea multe transformări, cu atât mai mult vei dori să-i "simţi" impresionantele construcţii ce datează din secolele 16, 17 şi 18. Există o unitate arhitectonică de invidiat în Valletta, o estetică peisagistică urbană pe care nu o regăseşti în multe oraşe europene. Clădirile ridicate de Cavaleri se integrează perfect alături de monumentele religioase sau de casele construite din eterna piatră de calcar gălbuie, "asezonată" deseori cu balcoane exterioare de lemn, pastel colorate, în stil maur.
Pe strada pietonală din centrul oraşului, o singură clădire face notă distinctă, contrastând în mod puternic cu vecinele sale. Este noua clădire a Parlamentului maltez, a cărei faţadă crestată de sute de tăieturi de laser nu a fost deloc privită cu ochi buni de către locuitorii oraşului, care au considerat că un asemenea proiect modern, făcut (parţial) pe banii municipalităţii, nu cadrează cu o urbe "atât" de istorică. Recent inaugurat este şi teatrul în aer liber de vizavi de Parlament (pe locul ruinelor fostei Opere), ambele clădiri făcând parte din marea acţiune de restaurare a porţii oraşului (cu tot cu podul ce datează din 1633), care a căpătat astfel un aer poetic pe de o parte şi modernist pe de alta. Dar modernismul se evaporă rapid pe măsură ce înaintezi către inima capitalei, în acea mică peninsulă pe care se întinde oraşul fortificat şi care ascunde o mulţime de nestemate.
Palatul şi armurile
Prima dintre ele, Palatul Marelui Maestru - Grandmaster's Palace. Din punct de vedere administrativ, acest palat este centrul universului maltez de trei secole şi jumătate încoace. Originalul, construit în 1571 (una dintre primele construcţii ale oraşului), a fost reşedinţa Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, iar mai târziu, pe perioada dominaţiei britanice, a servit drept reşedinţă a Guvernatorului. Astăzi, palatul găzduieşte biroul preşedintelui Republicii Malta. Dar dincolo de aceste aspecte de ordin organizatoric, construcţia în sine, cu tot ce adăposteşte în interior e fascinantă, frumuseţea ei rivalizând cu cea a marilor palate europene.
Sunt multe lucruri care-ţi atrag privirile în acest palat. Camera Consiliului, decorată cu tapiserii de o valoare inestimabilă ce prezintă scene tropicale din America de Sud, Caraibe, India şi Africa, realizate în Franţa acum 300 de ani şi extrem de bine conservate. Două curţi interioare, într-una dintre acestea aflându-se statuia lui Neptun, operă a sculptorului flamand renascentist Giambologna. O galerie cu portrete ale conducătorilor insulelor malteze, începând cu perioada Cavalerilor Ioaniţi până în zilele noastre. Tavane pictate în stilul baroc al secolului 18. Picturi aparţinând celebrului Caravaggio, care a ajuns în Malta în 1607 şi a dăruit insulei această capodoperă numită Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul, ce poate fi admirată în Grandmaster's Palace.
Dacă vizitezi Palatul, nu uita de... armuri. Aşteaptă mai întâi să vezi interesantul (şi amuzantul) schimb de gardă, după care îndreaptă-te spre The Palace Armoury pentru a vedea o colecţie de armuri şi arme ce au aparţinut Cavalerilor. În anul 1604, Marele Maestru Wignacourt a luat importanta decizie de a transfera principalul arsenal al Ordinului la Palat, pentru a-l proteja. Cel puţin 2000 de soldaţi puteau fi echipaţi cu aceste arme, pentru a asigura un răspuns militar rapid la eventualele atacuri ale otomanilor. Totodată, prin relocarea armamentului, Marele Maestru spera să limiteze accidentele frecvente ce aveau loc în insulă, cauzate de mânuirea în exces a armelor de către cavalerii tineri.
În Palace Armoury te trezeşti în mijlocul a sute de săbii, arme, tunuri, arbalete, ghiulele, armuri şi alte asemenea obiecte, majoritatea dintre acestea folosite în războaiele dintre Cavaleri şi otomani. Ca întotdeauna, la vederea unei armuri, întrebarea a fost cum reuşeau soldaţii să poarte atâtea kilograme în timpul luptei? Răspunsul rămâne, tot ca de obicei, suspendat. Cavalerismul cerea sacrificii. Mari.
Impactul cu Palatul Marelui Maestru te ameţeşte (la figurat) aşa încât după ce-l părăseşti pentru a reveni în soarele puternic, ai nevoie de o bere Cisk (berea locală) la una din terasele de lângă Piaţa St. George, savurată pe notele pianistului ambulant care cântă cu faţa la perete întru deliciul trecătorilor. După care plimbarea prin Valletta, (pe strada Republicii sau pe străduţele paralele), va continua să uimească, fie că e vorba de Catedrala St. John (1573), bisericile Our Lady of Victory (1566), St. Catherine (1576) sau Il Gesu (1595). Să nu uităm: 320 de monumente istorice. Câte dintre ele ai putea să vezi (şi să reţii) într-o zi.
Noroc că paşii se îndreaptă către un loc în care piatra e doar un prag către o serie de privelişti ce-ţi taie răsuflarea: Grădinile Barrakka. The Upper Barrakka Gardens au fost amenajate în secolul 17, ca parc privat pentru Cavalerii Ioaniţi care veneau aici să se relaxeze şi să-şi încarce bateriile din armuri privind panorama asupra portului, asupra vechilor oraşe Birgu şi Senglea şi asupra Fortului Ricasoli, construit în secolul 17 de către aceiaşi cavaleri, cu scopul de a proteja portul. Parcul în sine adăposteşte, printre altele, o statuie a lui Winston Churchill şi o sculptură din bronz - Les Gavroches - aparţinând unui cunoscut artist maltez, Antonio Sciortino. Este cel mai înalt punct al oraşului iar în anul 2012 edilii au avut inspiraţia să construiască un lift care să transporte vizitatorii în (sau, mai ales, din) Grand Harbour (Marele Port), care se află cu 58 de metri mai jos.
Valletta e un oraş fantastic, ce te cucereşte prin farmecul istoric şi prin ieşirea din tipare. Nu sunt suficiente doar câteva ore pentru a-i aprofunda frumuseţea nobilă, cu arhitectura baroc, cu cele peste 25 de biserici catolice şi, în general, cu o pace profundă, asemănătoare unui personaj istoric care a dus o mulţime de bătălii iar acum încearcă să se odihnească deplin sub soarele strălucitor, lângă "piscina" albastră a Mediteranei.
Sora Gozo
Precum spuneam, Malta e un arhipelag format din trei insule principale: cea care-i dă numele, Gozo şi Comino. Dacă despre Comino sunt prea puţine lucruri de spus, având în vedere cei patru locuitori ai săi, despre Gozo situaţia stă cu totul altfel. Pentru că Gozo e un fel de soră rebelă a Maltei, ce-şi porneşte povestea din Odiseea lui Homer, în care e menţionată drept Ogygia, reşedinţa nimfei Calypso, posesoarea atâtor puteri supranaturale, care l-a ţinut captiv pe Ulise vreme de câţiva ani, înainte de a-l elibera şi a-l lăsa să-şi continue drumul spre Penelopa lui de acasă.
Gozitanii formează o populaţie de zece ori mai mică decât cea a maltezilor (sunt circa 37.000) dar, din ce-am observat, spiritul lor aduce cu cel al rubedeniilor orgolioase care vor să demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos. Ghida noastră, nativă din Gozo, pare o femeie mândră, care nu scapă niciun prilej să scoată în evidenţă calităţile gozitanilor. Gozo e o insulă în mod evident mai puţin dezvoltată economic ca sora ei sudică, poate ceva mai rurală dar nu lipsită de atracţii turistice, naturale sau istorice. Între acestea, Fereastra Albastră (Azure Window), biserica Santwarju tal-Madonna ta' Pinu, Citadela de pe dealul capitalei Victoria şi templele megalitice de la Ggantija.
În Gozo se ajunge cu feribotul, din Malta (Cirkewwa), traversând canalul Gozo, până în Mgarr. O călătorie de circa 20 de minute, desfăşurată pe un vas imens. Un bilet simplu costă 4,65 euro (1,15 euro pentru copii), autoturismele fiind taxate cu 15,70 euro (pe timp de noapte, tarifele sunt ceva mai mici). Pe timp de zi, cursele pleacă din 45 în 45 de minute.
Minunile de la Ta'Pinu
Autocarul care ne aşteaptă în Mgarr porneşte vijelios pe drumurile aride ale micii insule. Peisajele nu diferă cu mult de cele ale Maltei. Aceleaşi clădiri gălbui, aceeaşi senzaţie de plimbare printre vestigii. Aici, viaţa la ţară pare să fie şi mai liniştită, netulburată măcar de vreo adiere de vânt. Multe biserici şi, aveam să aflu mai târziu, fiecare dintre cele 14 oraşe gozitane are propria-i biserică, unică în felul ei şi, totodată, posesoare ale unor colecţii de artă. Noi ne îndreptăm spre cea mai cunoscută, Templul Naţional al Binecuvântatei Fecioare din Ta'Pinu, din satul Gharb, o bazilică romano-catolică devenită celebră datorită puterilor binefăcătoare ale Doamnei Noastre. Dar ca să înţelegeţi cine e Doamna, trebuie să citiţi o scurtă poveste a bisericii Ta'Pinu, denumire care, în traducere, înseamnă "a lui Filip".
Originile bisericii nu sunt cunoscute însă se ştie că, în 1575, când apostolul Pietro Duzina a fost delegat de către Papa Grigore al 12-lea să viziteze insulele malteze, acesta a ajuns la biserica aflată pe un deal, la 700 metri deasupra nivelului mării, remarcându-i starea de degradare. Duzina a dat ordin să fie închisă şi demolată numai că în momentul în care a început acţiunea de demolare, muncitorul care a dat prima lovitură de ciocan, şi-a rupt braţul. Un semn că demolarea trebuia oprită? Desigur! Aşa se face că această capelă a fost singura de pe insulă care a scăpat de ordinele distructive ale lui Pietro Duzina. Mai mult, în 1598, ea a intrat sub jurisdicţia lui Pinu Gauci, care i-a schimbat numele în Ta'Pinu, şi care a restaurat-o complet, în anul 1611.
În 1883, o ţărancă în vârstă de 45 de ani, pe nume Karmni Grima, se plimba pe lângă rămăşitele frumoasei capele de odinioară, când a auzit o voce care i-a cerut să recite Ave Maria de trei ori, în memoria celor trei zile în care trupul Maicii Domnului a stat în mormânt. La început speriată, ţăranca a intrat în capelă şi a făcut ceea ce i s-a cerut. Apoi s-a confesat unui prieten, care, la rândul său, i-a spus că şi el auzise o voce care-l implora să se roage. A făcut-o şi, la scurt timp, mama lui a fost vindecată miraculos. Vestea s-a răspândit rapid şi Ta'Pinu a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru mulţi locuitori din Gozo dar şi din Malta.
În 1922 au început lucrările la construcţia unei noi biserici, care a fost gata 12 ani mai târziu şi care avea să fie binecuvântată de Papa Pius al IX-lea. Biserica se înalţă astăzi maiestuos, într-un spectaculos stil arhitectonic romanesc, prezentând cu mândrie, în interior, cele cinci stele de aur primite după slujba ţinută de Papa Benedict al 16-lea, în 2010.
Nu există taxă de vizitare la Ta'Pinu dar nu ai voie să porţi pantaloni scurţi iar femeile trebuie să aibă umerii acoperiţi. Şase mozaicuri, sculpturi, câteva vitralii colorate, un turn înalt de 61 m precum şi multe obiecte donate de pelerinii care au trecut pe la Ta'Pinu şi care au beneficiat de miracolele locului. Biserica nu e pictată la interior, fapt care îi conferă un aspect relativ ciudat. Aşa cum, probabil uşor bizară ţi se va părea atmosfera ce înconjoară biserica, în care tăcute statui scrutează zările, în vreme ce şopârlele aleargă speriate în căutare de umbră, pe solul arid.
(va urma)