Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tradiţia şi designul în România contemporană


Augustin Ioan

04.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cumva, ca şi în cazul arhitecturii zise cu specific naţional, referinţele prea explicite la tradiţie dovedesc, mai degrabă, tentativa de a resuscita o moştenire în agonie, dacă nu de-a dreptul ucisă de modernizarea comunistă; în acest sens, dovezile sunt uneori expresia unei rataşări, a unei convertiri la tradiţia absentă, când, în realitate, dovedesc în primul rând inventivitatea autorilor de a lucra cu precedente de prestigiu la fel de bine dacă ele sunt locale sau internaţionale.

Relaţia unora dintre designerii români contemporani cu tradiţia asumă o serie de axiome, dezvoltând apoi, cu creativitate, propriile idiomuri estetice. Astfel privită, tradiţia autohtonă pare să fie privită ca fiind:
1) de extracţie eminamente rurală (sau, cu un termen acum obsolet, populară);
2) redusă la tratamentul decorativ al suprafeţei (de unde, multe motive decorative migrează şi proliferează spre suprafeţe altfel); în acest sens, de pildă se echivalează punctul de cusătură cu unitatea grafică de ecran de computer (pixel), iar decoraţia trece în logica graficii digitale, cu pierderile şi câştigurile de rigoare. Analogiile se susţin până la un punct, după care apelul la tradiţie devine pură invenţie şi creaţie ex nihilo.
3) exprimată adeseori, dar nu exclusiv, în materiale naturale şi realizată manual, ca odinioară, poate şi din credinţa, jumătate magică şi jumătate corectă, că repetarea gesturilor meşterilor de odinioară garantează un fel de autenticitate imanentă noilor obiecte;
4) exprimată, în designul vestimentar, de IE (la blouse roumaine), care, augmentată, modificată în dimensiuni şi exportată, devine purtătoarea de fanion a tradiţiei, lăsând celelalte piese de îmbrăcăminte ale portului rural autohton în urmă (şi, complet la urmă, nevizitate încă, opincile).

Atmosfera interioarelor create cu referinţe autohtonizante, rurale, dar la oraş (mai cu seamă în cazul restaurantelor) variază de la minimalism la somptuozitate şi de la pitoresc la primitivism folclorizant, dar care nu a existat niciodată, nicăieri în trecutul (de/re)mitizat. Un exemplu minor este folosirea lăturoaielor în locul cherestelei, ca şi când aceste reziduuri ale prelucrării mecanice a lemnului ar fi mai pitoreşti decât scândura fasonată. În realitate, în spate se pot întrezări aproape tot atâtea perspective a posteriori asupra tradiţiilor locale şi regionale câţi creatori încearcă să le actualizeze, re-inventându-le de fapt.

Relaţia mobilierului contemporan cu tradiţia folclorizantă este, încă, ambiguă. Pe de o parte, obiectele de mobilier pornesc de la elemente tradiţionale, spre a se îndepărta, apoi, de la ele, către tehnici de manufacturare, materiale sau combinaţii contemporane. Pe de altă parte, este elocvent faptul că, deocamdată, designerii români nu au reuşit să producă astfel de piese de mobilier în serii mari, sau măcar medii, spre a le difuza prin lanţuri internaţionale de retail, care îşi promovează propriile referinţe la tradiţiile locurilor de origine (scandinave, italiene). Cumva, manufactura rămâne fidelă, dar nu din voinţă proprie, tradiţiei producerii artizanale de obiecte.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer