Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

10 lucruri de văzut şi făcut în Maramureş (1)


Eduard Ţone

03.12.2018
tuktuk.ro, august 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O vacanţă în Maramureş nu e un lucru simplu pentru cineva aflat în sudul ţării. A străbate România cu autoturismul, în condiţiile în care autostrăzile întârzie să apară, e o misiune dificilă. Dar mirajul unui ţinut despre care ai auzit dintotdeauna numai lucruri bune te face să treci peste orice obstacol rutier, să-ţi setezi GPS-ul pe Nord şi să parcurgi kilometru cu kilometru până în regiunea de vis în care e musai să ajungi măcar o dată-n viaţă.

 

Ce să faci şi ce să vezi în Maramureş? Care sunt obiectivele turistice din Maramureş? Sunt întrebări normale dar dincolo de ele, în Maramureş primează altceva. Maramureşul e o imensă pictură peisagistică, de care nu te poţi sătura. Greu să întâlneşti în România peisaje atât de frumoase şi echilibrate, care să-ţi transmită o permanentă stare de bine. 


Nu am scotocit foarte mult zona, fiindcă timpul nu ne-a permis, dar am apucat să vedem câteva dintre punctele de atracţie ale Maramureşului. Cu siguranţă sunt şi altele dar pe acelea le-am lăsat pentru o vizită viitoare. Aşadar, iată 10 locuri de văzut şi lucruri de făcut în Maramureş:

10. Fă probe de culori la Lacul Albastru

Se spune despre Lacul Albastru că este un lac unic în Europa, datorită faptului că îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp şi de cum bate soarele deasupra lui. Noi l-am vizitat vara şi am rămas un pic dezamăgiţi. În primul rând, deoarece culoarea la început de august era verde. Un verde murdar, care nu-i onorează nicidecum numele. Oamenii spun însă că e bine să-l vizitezi primăvara, atunci când e cu adevărat albastru (deschis sau închis). Îi credem pe cuvânt şi îi invidiem, lăsând fotografiile neprelucrate, în aşa fel încât să nu schimbăm culoarea reală a apei.


De ce-şi schimbă însă Lacul Albastru culorile? Format la începutul secolului 20 prin prăbuşirea unor galerii de mină, lacul are parte de un mediu special. Apa acestuia este foarte bogată în conţinut sulfuros, având şi o mineralizaţie sulfurată cu ioni de cupru, care îi conferă o culoare albastru-verzuie, schimbătoare, în funcţie de temperaturile exterioare sau de lumina soarelui.

La Lacul Albastru se ajunge din localitatea Baia Sprie, în care poţi merge cu maşina până la un punct, dincolo de Biserica Catolică, pe un drum neasfaltat. O laşi la liziera pădurii şi urci apoi prin pădure, pe un drum destul de abrupt, marcat de crucea albastră, vreme de 25-30 de minute. La un moment dat descoperi micuţul lac (are 40 m de pe un mal pe celălalt) pe marginea căruia se află mai multe măsuţe de lemn la care te poţi odihni şi, eventual, mânca. Deşi conţinutul chimic al lacului indică o cantitate mare de sulf şi chiar acid sulfuric, se spune că nu e deloc periculos să înoţi în el, apa schimbându-şi culoarea în momentul în care cineva se aventurează în lacul ce are o adâncime de 4 metri. Nu am încercat, aşa că nu garantăm.

Există destule legende legate de acest lac (ca în multe alte părţi), una dintre ele spunând că mina de dedesubt e foarte adâncă şi că galeriile inundate ale acesteia pun în pericol însuşi oraşul Baia Sprie din apropiere. E doar o legendă, da?

9. Admiră arhitectura populară şi vorbeşte cu un moroşan în satul Sârbi

Între localităţile Budeşti şi Călineşti, în apropiere de Ocna Şugatag, se află satul Sârbi, care în secolul 15 a făcut parte din Cnezatul Văii Cosăului, prima menţionare documentară fiind în 1459. În drum spre Sighetul Marmaţiei, Săpânţa sau Bârsana, opreşte-te măcar pentru o jumătate de oră aici, mai exact în poarta casei lângă care e un panou pe care scrie "Ansamblu de arhitectură tehnică populară". Vei descoperi mai întâi o serie de maşinării vechi: o batoză, un circular, o moară, un gater, o vâltoare.


E un fel de muzeu în aer liber, despre care afli mai multe după ce treci poarta maramureşeană de lemn şi intri în gospodăria lui Gheorghe Opriş, "creator popular", proprietarul acestui adevărat muzeu în aer liber, realizat de el însuşi. Nea Opriş, un bătrânel îmbrăcat în straie simple, cu un clop pe cap şi o moacă serioasă, se chinuie să monteze o scăriţă de lemn în interiorul unei sticle. O găselniţă ce e continuată apoi prin umplerea sticlei cu palincă şi comercializarea ei. "E mai bună palinca dacă e cu scăriţă? Ce sens are?". "Păi ca să ştii cât bei. Când termini sticla, e ca şi cum ai coborât de pe scară şi urmează să te odihneşti".


Nu e unica demonstraţie a lui nea Opriş. Cât dai cu ochii împrejur, respirând aerul din dugheana în care se face horinca sau admirând bucătăria exterioară imensă, bătrânul ajunge într-o încăpere în care soţia lui a pus deja pe masă câteva păhărele de palincă şi afinată. "Haideţi la discotecă!", te îndeamnă ea, pe ritmurile lui nea Opriş, care bate într-o tobă şi cântă o melodie populară. E micul spectacol al unui om care a muncit mult pentru a oferi celor care-i calcă pragul un colţ din Maramureşul rural, aşa cum se pricepe el. Sunt mai multe lucruri de văzut la Gheorghe Opriş în bătătură şi cu siguranţă că nu vei regreta jumătatea de oră petrecută aici. Şi tot în mod sigur, vei zâmbi la plecare când bătrânul te va conduce şi-ţi va arăta robinetul lui de palincă de la poartă. "Pentru cei grăbiţi..."


8. Imaginează-ţi un film horror la biserica Sf. Arhangheli din Breb

Tot pe drumul dintre Budeşti şi Călineşti, făcând o mică deviere pe un drum pe care te vei opri măcar o dată ca să fotografiezi peisajul idilic, ajungi în Breb, o localitate aparent fără vreo virtute turistică. Şi totuşi, scotocind bine, vei da, într-o fundătură de drum (pe Valea Caselor), peste o biserică de lemn, numită Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrilă. O biserică frumoasă, despre care am aflat că a fost ridicată în anul 1531 în satul Copăciş (azi dispărut) şi mutată în secolul 17 în Breb.


Biserica are o arhitectură maramureşeană dar, din păcate, pare lăsată într-o stare de degradare. Nu am avut şansa de a o vizita pe dinăuntru, fiindcă era închisă, însă am citit că în interior există o pictură realizată în 1629, distrusă în bună măsură odată cu reparaţiile din 1866, dar şi câteva valoroase icoane pe lemn şi un clopot vechi, din secolul 18.

 

Lângă biserică se află casa parohială, acum părăsită, fostă locuinţă a preotului Mircea Antal, care a lăsat o puternică amprentă spirituală asupra locuitorilor satului. Casa din lemn a fost construită în anul 1904 şi este o spectaculoasă mostră de arhitectură locală, însă, aşa cum spuneam, e nelocuită şi intrată într-o oarecare stare de degradare. Îi poţi trece pragul iar senzaţia care te copleşeşte e mai degrabă că ai păşit într-o atmosferă de film horror: odăile în care obiecte vechi ce au aparţinut proprietarilor încă îşi fac veacul, transmit vibraţii ciudate în liniştea apăsătoare a locului. Pentru a completa tabloul, cimitirul din apropiere numără cele mai multe cruci de lemn din Maramureş, unele dintre ele extrem de vechi.


Breb e unul dintre satele din Maramureş care te va cuceri pe loc. Numele lui provine de la un animal dispărut (brebul era o specie de castor european) iar magnetismul locului l-a cucerit, se pare, şi pe Prinţul Charles, care a cumpărat aici două case de lemn (pe unde n-a cumpărat Charles proprietăţi?). Dacă alegi să te cazezi în Breb pentru sejurul maramureşean, nu uita că de aici poţi vizita lesne Creasta Cocoşului, din Masivul Gutâi, o formaţiune stâncoasă definită perfect de numele pe care-l poartă.


7. Aventurează-te la Cascada Cailor

Ca să ajungi la Cascada Cailor, trebuie să ajungi mai întâi la Borşa, staţiunea turistică aflată în estul judeţului Maramureş, în apropierea Parcului Naţional Munţii Rodnei. Borşa e o localitate apreciată în special de către iubitorii sporturilor de iarnă, în apropiere existând mai multe pârtii de calitate (cea mai importantă - Runc-Stiol, care are o lungime de 2 km) dar şi o trambulină naturală (cu o lungime de 90 m) destinată celor care se încumetă să "zboare" cu schiurile. În rest, pensiuni, hoteluri şi, în general, un loc (prea) liniştit vara.


Din Borşa, mai precis de la Complexul Turistic, ai două variante pentru a ajunge la Cascada Cailor, aflată la altitudinea de 1300 m. Dacă te ţin picioarele o iei pe jos, urmând traseul marcat cu un triunghi roşu (circa 2 ore) sau urci cu telescaunul, care funcţionează atât vara cât şi iarna (programul acestuia începe la ora 9, ultima cursă fiind la 17.00). Am ales această opţiune, după care am mai mers prin pădure încă circa 20 de minute pentru a ajunge la cascada cu cea mai înaltă cădere de apă din România: 90 de metri, repartizaţi în mai multe trepte.


Cascada Cailor nu e neapărat impresionantă prin volumul de apă (sigur, depinde şi de momentul în care o vizitezi şi de debitul din acea perioadă), ci prin amplasamentul natural. Înainte de a se prăvăli în neant, peste peretele calcaros numit Podul Cailor, apa se adună învolburată într-un circ glaciar. Şi, ca orice loc care se respectă, şi această cascadă are legenda ei (deşi unii spun că întâmplarea a fost reală), care dezvăluie că numele locului provine de la faptul că, pe vremuri, mai mulţi cai din hergheliile localnicilor au fost încolţiţi de un urs, în timpul unei furtuni, exact pe marginea platoului de unde se formează astăzi cascada. Speriaţi şi neajutoraţi, cailor nu le-a rămas decât varianta de a se arunca în gol, pierind sub privirile ursului hămesit. În urma acestei tragedii, oamenii au botezat mai multe locuri din zonă în memoria cailor lor: Podul Cailor, Cascada Cailor, Izvorul Cailor, Muntele Cailor. Mulţi cai... putere în acest loc.

6. Vizitează Sighetu Marmaţiei

În drumul spre cimitirul vesel de la Săpânţa vei trece prin Sighetu Marmaţiei, o localitate despre care în copilărie glumeam numind-o "locul în care se agaţă harta-n cui". Un adevăr, de altfel, localitatea de 40.000 de locuitori aflându-se la graniţa cu Ucraina (harta tot acolo se agaţă). Sighetu Marmaţiei a fost atestat documentar pentru întâia oară în anul 1326 (localitatea s-a numit Sighet până în 1964) şi a avut o istorie agitată, marcată de mai multe evenimente. Cel mai "negru" dintre acestea a fost cel din 1950, când la închisoarea din oraş au fost întemniţaţi o sumedenie de reprezentanţi ai elitelor din România, opozanţi ai noului regim comunist: miniştri, şefi de guvern, lideri ai partidelor istorice, generali, academicieni, oameni de litere, episcopi ai bisericii greco-catolice etc.


Ca urmare, astăzi, unul dintre principalele obiective turistice ale oraşului este Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, care se află în imediata apropiere a Primăriei. Fosta închisoare a fost transformată într-un muzeu, un memorial al durerii care reconstituie şi analizează trecutul dureros din acei ani întunecaţi ai României. Memorialul îi are ca fondatori pe Ana Blandiana şi Romulus Rusan iar Muzeul de la Sighet este produsul Centrului de Studii care îşi are sediul în Bucureşti. Este deschis de la ora 9.30 iar taxa de vizitare este de 6 lei.

Sighetu Marmaţiei este un oraş interesant, destul de animat, care propune turiştilor şi alte obiective, ceva mai vesele. Între acestea, Muzeul Satului Maramureşean, un muzeu în aer liber ce adăposteşte o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească dar şi Muzeul Etnografic al Maramureşului, cu expoziţii în care se pot vedea obiecte tradiţionale, icoane pe sticlă şi lemn, piese din portul popular etc.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer