Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

10 lucruri de văzut şi făcut în Maramureş (2)


Eduard Ţone

10.12.2018
tuktuk.ro, august 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
5. Fă o plimbare cu Mocăniţa

Mocăniţa este o atracţie de top din Maramureş. Una supraevaluată, după părerea noastră, dar simpatică în esenţă. Începând cu anul 2000, pe Valea Vaserului circulă acest tren cu aburi, de agrement, din primăvară până în toamnă. Un traseu de 21,6 km, până în Paltin, prin mijlocul unui peisaj frumos, cu un tren cu banchete de lemn care înaintează cu o viteză mică şi care te va zgudui un pic pe parcursul celor două ore de mers.


Trenul pleacă din Vişeul de Sus iar dacă vrei să iei bilete... ei bine, procedeul e destul de complicat şi alambicat, generat de Căile Ferate Forestiere Vişeul de Sus, al căror site e atât de prost făcut încât induce oamenii în eroare. Pe scurt, deşi pe site, aparent, vei citi că există o singură cursă a Mocăniţei, la ora 9, există de fapt cinci, ultima cu plecare la 11 şi întoarcere la 17. Nu poţi să cumperi bilete online, dar poţi face o rezervare online DOAR dacă alegi să iei pachetul ce include masa. Dacă nu ai cumpărat bilete cu o zi înainte (destul de dificil dacă eşti cazat la două ore de Vişeul de Sus), odată ajuns la faţa locului, din cauza cererii mari, nu vei putea să pleci decât aşteptând să vezi dacă cineva a renunţat la bilete şi există locuri libere în trenuri. O babilonie românească, făcută pe principiul "de ce poate să fie bine dacă poate să fie rău?". Adăugăm şi faptul că preţurile sunt piperate, mult prea mari pentru genul de distracţie oferită (57 lei / adult în sezon, 95 lei - cu masă).

 

Dincolo de asta, copiii vor fi încântaţi să meargă cu Mocăniţa. Încearcă să alegi o zi călduroasă (renunţă dacă plouă!), eventual, să ocupi locuri în vagoanele deschise şi nu avea aşteptări foarte mari de la această plimbare. Trenul are trei opriri, cea finală, de la Paltin, fiind de o oră şi jumătate. Acolo nu ai altceva de făcut decât să mănânci (se fac fripturi şi cârnaţi pe bandă rulantă), să faci poze cu locomotivele sau să vizitezi micuţul muzeu feroviar. Valea Vaserului e frumoasă şi sălbatică (în bună măsură însă, trenul trece pe lângă localităţile aferente), liniştea naturii e întreruptă doar de şuieratul "calului" de fier şi în mod sigur fotografiile pe care le vei face se vor transforma în amintiri frumoase.

 

4. Urcă-te în Turnul Sf. Ştefan din Baia Mare

Probabil mulţi nu vor lua în calcul o vizită în municipiul Baia Mare, considerându-l un oraş prea puţin turistic. Adevărul este, însă, altul, Baia Mare fiind un punct de referinţă pentru Maramureş. Recent, în centrul localităţii a fost dus la bun sfârşit planul de reabilitare şi promovare a identităţii culturale şi istorice, concretizat în Piaţa Cetăţii şi Turnul Sf. Ştefan, acesta din urmă fiind simbolul spiritual şi turistic al oraşului.


Baia Mare a apărut, ca oraş medieval, la începutul secolului 14, unele dintre vestigiile acelei perioade fiind vizibile şi în zilele noastre. În 1445 oraşul a intrat în proprietatea Huniazilor iar un an mai târziu, Iancu de Hunedoara a dispus construirea turnului-clopotniţă Sfântul Ştefan, ca simbol al victoriei de la Ialomiţa, în care a distrus trupele otomane. Turnul avea să fie terminat de către Matia Corvin, fiul lui Iancu, devenit rege al Ungariei în anul 1458.

Astăzi, Primăria a reabilitat zona din Piaţa Cetăţii, care a devenit o piaţetă dreptunghiulară dominată de turnul Sf. Ştefan şi mărginită de Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime (construită între 1717-1720), de ruinele bisericii Sf. Martin, de ruinele bisericii Sf. Ecaterina şi de Casa Degenfeld, monument istoric din perioada sec 16-17. Alături de acestea, în piaţă se înalţă Biserica Romano-Catolică Sf. Anton, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime. Tot aici vei descoperi un centru de informare turistică şi alte clădiri ce se încadrează perfect în peisaj.

  
 

Vedeta este în mod cert turnul Sf. Ştefan, rămăşiţă a marii biserici cu acelaşi nume de odinioară (accesul este gratuit), din vârful căruia vei avea o splendidă panoramă de 360 grade asupra oraşului Baia Mare. Până la primul nivel al turnului vei urca pe o îngustă scară în spirală, după care vei descoperi vechiul mecanism al ceasului, realizat de maistrul lăcătuş slovac Jakab Lakatos, în anul 1628. Accesul se face apoi pe scări de lemn până în vârful turnului care măsoară 50 de metri iar sfatul este să nu urci la ore fixe, fiindcă sunetul produs de ora exactă te va asurzi. Programul de vizitare al turnului este 8 - 16 (luni -vineri) şi 12 -16 (sâmbăta şi duminica).

  

O idee bună, după ce te relaxezi în Piaţa Cetăţii (şi faci poze inclusiv cu mâna roşie - a cărei semnificaţie nu am reuşit s-o dibuim) este să porneşti în explorarea oraşului Baia Mare, care ni s-a părut aerisit şi frumos, o îmbinare de nou şi vechi. Printre locurile pe care sugerăm să le vezi aici se numără Bastionul Măcelarilor (breasla măcelarilor a fost cea mai puternică la un moment dat în Baia Mare), Casa Iancu de Hunedoara (construită în 1446, parte a vechiului castel medieval) şi Planetariul (perfect pentru copii, care vor descoperi aici informaţii despre planete şi galaxii.)

 
 

Un minut în TukTuk în Turnul Sf. Ştefan:


3. Roagă-te la Mânăstirea Rohia

În superba Ţară a Lăpuşului (poate cea mai frumoasă zonă din Maramureş, din punct de vedere peisagistic), la circa 50 km de Baia Mare, se află o minunată mânăstire, construită într-un context natural complicat, în vârful unui deal, în mijlocul unor păduri de fag şi stejar: Mânăstirea Sfânta Ana - Rohia. E unul dintre cele mai frumoase locuri din Maramureş, unii afirmând că e mai frumos chiar decât complexul monahal de la Bârsana. Greu să faci astfel de clasamente, dar în tot cazul, Rohia este, cu siguranţă, un loc diferit de Bârsana. Şi asta, poate, din cauza amplasării.


Din punct de vedere bisericesc, mânăstirea din Maramureş e cunoscută în special pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (realizată de părintele Nicanor de la Muntele Athos), la care mii de enoriaşi vin să se închine anual, în jurul datei de 15 august. Din punct de vedere cultural, mânăstirea Rohia e asociată cu scriitorul şi publicistul Nicolae Steinhardt, care s-a mutat aici în 1979, cerând să fie călugărit în schimbul aranjării celor 30.000 de cărţi adunate într-o largă colecţie. De altfel, biblioteca (acum cuprinde 40.000 de volume) este una dintre marile valori ale acestei mânăstiri, în ea regăsindu-se inclusiv scrieri de-ale lui Steinhardt dar şi caiete ce au aparţinut episcopului Iustinian.

 
  

Dacă ai norocul să-l prinzi pe tânărul călugăr-ghid, acesta va fi bucuros să-ţi facă un tur al complexului, care cuprinde mai multe clădiri: Casa de Stejar, Casa Stăreţiei, Casa cu Paraclis, Altarul de Vară, Casa Poetului, Colţul Maramureşean, biblioteca, casa lui Nicolae Steinhardt, muzeul etc. În acesta din urmă se află o colecţie de cărţi bisericeşti vechi, o colecţie de flori de mină şi obiecte de artă populară din Ţara Lăpuşului. Foarte interesant este că în apropiere se află în plină construcţie o clădire cu o arhitectură deosebită, inspirată după un model de la Muntele Athos, care va funcţiona ca Centru Cultural Monahal şi în care vor fi mutate biblioteca mânăstirii, sala de lectură, muzeul, va exista o sală de conferinţe, un muzeu dedicat lui Nicolae Steinhardt, un centru de documentare, un paraclis şi multe altele. Vor fi 12 etaje, dar clădirea nu va fi mai înaltă ca mânăstirea, motiv pentru care a fost săpată în stâncă, sub drumul de acces. Finanţarea, după cum ne-a spus călugărul-ghid, este făcută din diverse donaţii şi alte fonduri şi se va ridica la circa opt milioane de euro.

 

Mânăstirea Rohia nu are o istorie bogată în spate, aceasta fiind una mai degrabă tristă. Preotul Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în sat la începutul secolului 20, avea o fată, Anuţa, care s-a stins la numai 10 anişori, în anul 1922. Nopţi la rând ea a apărut apoi în visele tatălui ei, rugându-l să construiască o casă a Maicii Domnului în Dealul Viei. O femeie credincioasă i-a sugerat parohului să asculte glasul lui Dumnezeu iar acesta, dându-şi seama că e o chemare divină, a pus bazele mânăstirii, în amintirea copilei sale. Doi ani au durat lucrările, din 1923 în 1925, un an mai târziu aceasta fiind sfinţită. Vreme de câteva zeci de ani a fost doar un schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului greu, lărgirea venind abia după anul 1965.

2. Veseleşte-te în Cimitirul Vesel din Săpânţa

A fost odată un sculptor în lemn, Stan Ioan Pătraş pe numele lui, totodată poet şi pictor, căruia i-a venit, în 1935, o idee năstruşnică: aceea de a înfiinţa un cimitir în care crucile să povestească în mod haios rezumatul vieţii celui trecut în nefiinţă. Omul a început să cioplească cruci din lemn de stejar, pe care scria câteva rime despre cel decedat, le vopsea în albastru şi, în partea lor superioară, făcea un desen sugestiv legat de un moment din viaţa celui la căpătâiul căruia urma să stea crucea. Un stil naiv, direct, amuzant, prin care Stan Pătraş dorea să îndulcească momentul trecerii în nefiinţă. În timp, crucile s-au înmulţit iar cimitirul a devenit o adevărată atracţie turistică, din ce în ce mai populară. În 1977, Pătraş a murit dar opera lui a fost continuată de un ucenic, Dumitru Pop Tincu. În prezent sunt circa 800 de morminte în acest cimitir din care ai toate şansele ca, după ce-l vizitezi, să ieşi cu zâmbetul pe buze.


Întâmplarea face că am nimerit în Cimitirul Vesel din Săpânţa exact în momentul unei înmormântări. O pleiadă de oameni în doliu îl jeleau pe cel pe care-l conduceau pe ultimul drum iar contrastul cu crucile albastre la care se zgâiau deopotrivă turişti români şi străini era de-a dreptul bizar. Bizară este şi ideea de a te plimba printre morminte, pe cărările înguste, pentru a citi epitafurile de pe cruci. Da, unele sunt de-a dreptul amuzante. Scrise la persoana I, versurile naive descriu pe scurt viaţa şi moartea celui care se odihneşte sub cruce, fiind bine completate de picturile colorate. Se spune că ideea acestei atitudini vesele în faţa morţii a venit de la credinţa dacilor cum că viaţa este, de fapt, eternă iar moartea e o simplă trecere spre altă lume, care nu e un sfârşit tragic ci un moment de veselie şi o şansă de a-l întâlni pe zeul Zamolxe.

 
 

O cruce realizată de Dumitru Pop costă între 1.500 şi 2.500 de lei, în funcţie de complexitatea ei, artistul reuşind să creeze una în maxim două luni (info via Digi24). De remarcat că fiecare cruce este protejată în partea superioară de două jgheaburi de metal (împotriva intemperiilor) care formează, prin îmbinare, o săgeată despre care localnicii preferă să spună că indică direcţia către cer.

Am auzit şi păreri mai puţin bune despre Cimitirul Vesel dar părerea noastră este că acest loc e fascinant prin unicitatea lui şi prin frumuseţea artistică a crucilor. Şi pentru că nu vrem să reproducem celebrul epitaf cu soacra, pe care-l găsiţi peste tot pe internet, am găsit altul, uşor sadic, dar la care ne-am amuzat copios.
Vai, eu rău mă odihnesc
Saulic Ion eu mă numesc
La grădină în Selmezău
De oi am socotit eu

Ne-a venit un ungur rău
Ne-a puşcat în capul meu
Capul de trup l-a tăiat
Şi aşa m-au îngropat
Fie în veci blăstămat

Cimitirul Vesel din Săpânţa se poate vizita zilnic, între orele 10-18, taxa de intrare fiind de 4 lei.

1. Abandonează-te în decorul magnific de la Mânăstirea Bârsana

După ce am vizitat-o, într-o minunată zi de august, putem spune cu mâna pe inimă că Mânăstirea Bârsana e unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Şi, probabil, cel mai frumos loc bisericesc din ţară, deşi unii vor contesta această afirmaţie. Bârsana nu e o simplă mânăstire (de maici) ci un complex monahal plasat într-un decor de vis şi îngrijit cu cea mai mare atenţie.


Bârsana se află pe Valea Izei, la 23 de km de Sighetu Marmaţiei. Complexul îşi întâmpină oaspeţii cu o imensă poartă de lemn, realizată în stil maramureşean, apoi cu turnul-clopotniţă, după care te vei trezi faţă în faţă cu superbul complex care include biserica înaltă de 57 m (una dintre cele mai înalte construcţii de lemn din Europa), Stăreţia (construcţie supraetajată), Altarul de Vară şi Aghiasmatarul, Casa Voievodală, Casa Artistului (care poate găzdui scriitori şi oameni cu preocupări artistice, care vin aici să creeze sau să se odihnească), Casa Maicilor, chilii, ateliere, precum şi Muzeul de icoane şi carte veche Gavril de Bârsana (ultimul episcop maramureşean), toate construcţii din lemn, armonizate perfect şi încărcate cu zeci de mii de flori de toate culorile, care dau locului un aer vesel şi plăcut. Există la Bârsana o uimitoare unitate stilistică şi arhitectonică ce are darul de a patrona întregul aşezământ conferind o stare de bine şi un pozitivism care se revarsă instant asupra vizitatorului.

 
 

Istoria mânăstirii e destul de complicată, dacă mergem mult în urmă şi ne gândim că aici a existat o mânăstire ortodoxă, închisă de austrieci în 1791. O biserică de lemn, purtând hramul Sf. Nicolae, construită în anul 1720, apoi mutată, în 1806, în apropiere. Actualul complex monahal, care poartă hramul Soborul celor 12 Apostoli, a fost realizat după 1990, pe locul unei livezi cu pomi fructiferi şi fâneţe. Mai exact în 1992, când Prea Sfinţitul Iustinian a luat decizia de a ridica o nouă mânăstire, un an mai târziu sfinţind piatra de temelie a acesteia, după care, în anii ce au urmat, au fost ridicate una câte una toate clădirile.

 
 
 

După ce vizitezi totul, încărcându-te de energie şi eliberându-te de orice gând negativ, amuză-te privind spectacolul păunilor aflaţi în spatele bisericii de lemn. Ar fi multe de adăugat despre acest loc fantastic dar cel mai bine este să-l vezi cu ochii tăi şi să tragi propriile concluzii. Noi avem una singură: dacă ajungi în Maramureş e un păcat să ocoleşti Bârsana.

Un minut la Mânăstirea Bârsana:


Bonus: Dealul antigravitaţional

Pe drumul dintre Cavnic şi Ocna Şugatag, înainte de localitatea Budeşti, există un deal care, dacă-l dibuieşti, îţi va oferi câteva momente de distracţie. Opreşte pe şosea, la baza lui, opreşte motorul maşinii, scoate-o din viteză şi vei vedea cum automobilul o ia în sus, sfidând orice lege a gravitaţiei, de parcă s-ar duce la vale. Acelaşi lucru se întâmplă cu orice obiect rotund pe care-l plasezi pe drum - cu o minge, de pildă.

Explicaţiile sunt diverse, cea mai des întâlnită fiind aceea că, de fapt, se creează o iluzie optică a peisajului, cum că drumul urcă, în realitate el coborând. Experimentând, nu ni s-a părut că e vorba despre asta. Un articol foarte bun despre acest fenomen l-am citit aici iar opinia noastră converge către un fenomen antigravitaţional şi nu către o iluzie optică sau un fenomen paranormal. În tot cazul, locul are şi o legendă dezvoltată în urma unui accident al unui autocar plin cu copii, soldat cu moartea tragică a acestora. De atunci, se spune, spiritele jucăuşe ale copiilor împing orice automobil la deal.


Sunt mai multe astfel de locuri în România şi în lume, lista o găseşti aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer