Să plouă cu lovituri de rouă

Mă las purtat de vânt pe malurile corăbiilor voastre,
La bord fiind un simplu sclav,
şi-un tandru corp plin de oase.

Şi corabia mea,
e undeva-n mine
de ruine,
Şi scotocesc,
- Şi ce dacă-s valuri nisipii?
Vâsleşte -
Dar dom căpitan numa loveşte,
Şi pân la urmă e corabia lui,
- a mea, a mea, numai a mea -

Mă-ntorc încet să nu cumva să vadă,
Că trag cu ochiu-n asfinţit,

nici n-apuc să-ntorc un ochi
că-ndată,
Ah spatele, ah, mâna dreaptă.

Plonjez în apă.

Şi apa asta ce mă-ncojoară,
se pământeşte-n mine.
Ce-a creat odată cu un trup noroi,
şi gura apă limpede,
un căpitan printre pădurile lichide,

Eu căpitan, ordon ca sclavii
- trupuri de stafide -
să fie trataţi cu lovituri de rouă
Pe şalele-nvechite.