Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spaţiul sacru


Augustin Ioan

25.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Crăciunul este o sărbătoare a (re)startului într-un nou ciclu, pornind de la origini. Iată de ce am zis să vă reamintesc câteva definiţii, cu care începe o înţelegere atotcuprinzătoare a temei sacrului. Sărbători fericite tuturor, în toate calendarele creştinătăţii şi în toate religiile Cărţilor! La mulţi ani!

Templul, descompus în factori primi, conţine cel puţin următoarele componente: 1) teritoriul pe care îl ocupă cel ce se roagă (individ sau congregaţie); 2) un spaţiu interior, devenit sacru prin "contaminarea" sa cu prezenţa (numelui) lui Dumnezeu înăuntru în timpul slujbei de consacrare; 3) un model transcendent (de pildă templul din Ierusalimul ceresc), a cărui proiecţie cât mai fidelă templul de "jos" este, sau trebuie să aspire a fi; 4) un canal vertical de comunicare între "original" şi "copie", pe care ritualurile celebrate în orice templu sunt menite a-l ţine deschis (în cazul bisericii ortodoxe acest canal este ochiul divin care inspectează din turla principală spaţiul sacru).

Cum este făcut spaţiul sacru? În mod evident, există două clase diferite de teritoriu natural pe care poate fi aşezat spaţiul sacru: a) unul vizibil diferit, în datele sale intrinseci excepţionale, de ceea ce este împrejurul său; b) unul a cărui localizare este evidentă doar pentru cei aleşi, câtă vreme aparenţa lui naturală nu este diferită de ceea ce este împrejur. Acest tip de spaţiu sacru trebuie scos din ascundere prin ritualuri inaugurale, de consacrare a locului care să îl şi descrie fizic, să îl facă stabilizeze şi să îl facă vizibil adică şi pentru restul comunităţii. Cum? În trei feluri: a) prin evidenţierea limitelor sale exterioare; b) prin definirea centrului (omphalos, axă, arbore [al vieţii], munte etc.); în fine, c) prin folosire ambelor procedee adineauri descrise.

Aşezarea pe un astfel de teritoriu sacru sau sacralizat, indiferent căreia dintre clasele descrise mai sus i-ar aparţine respectivul teritoriu, presupune aşezarea rituală de markere pentru centru şi/sau limite, indiferent dacă acestea pre-există în chip natural sau nu. Cu alte cuvinte, caracterul de spaţiu sacru care rezultă din gestul aşezării în vederea locuirii este "blocat" în vizibilitate prin aceste ritualuri de consacrare. Centrul, limitele şi geometria internă a teritoriului menit aşezării sunt astfel apropriate de către comunitatea care se aşază.

Trebuie să mai existe loc de interpretare contemporană a temei spaţiului sacru şi după Otto, Heidegger, Eliade. Există, bunăoară, cercetători care evidenţiază tipuri de spaţiu sacru care nu sunt stabile, fixe, perene, aşa cum le regăsim în operele celor citaţi. Există intervenienţi neaşteptaţi, precum Michel Foucault, în chestiunea ilustrării sacralităţii, nu neapărat a celei religioase, în mediul citadin (vezi textul său "Altfel de spaţii").

E de sperat că dezbaterile teologice şi recentele filosofii ale artelor şi ştiinţelor, mai cu seamă ale ştiinţelor umane, dar şi ale complexităţii, vor informa această renaştere a interesului pentru spaţiul sacru. E de sperat că şcolile de arhitectură din regiune se vor adresa acestui program arhitectural extrem de vivace în ultimul deceniu, fiind pregătite să întâmpine încercarea pe care o presupune pe care o presupune ilustrarea contemporană a unei tradiţii bimilenare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer