Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Câte ceva despre fotografia de arhitectură (II)


Augustin Ioan

18.12.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(o versiune mai scurtă a acestui text a apărut în albumul 12 Fotografi de arhitectură din România, Bucureşti: Ed. Igloo, 2018; reiau aici textul final, invitând la parcurgerea somptuosului album, convins fiind că, dacă l-ar avea direct pe acesta în mână, cititorul ar ignora textele pe care le conţine, fascinat fiind de frumuseţea ilustraţiilor)

Azi

Dar nu despre ele este vorba în albumul de faţă. Colegi arhitecţi mai tineri, de felul d-lor Andrei Mărgulescu, Vlad Eftenie, sau Alexandru Crişan, pe care îi preţuiesc în chip special, ne dezvăluie un dincolo al spaţiului arhitectural, care nu mai este în chip absolut o descriere a acestuia, ci şi o (re)construcţie a semnificaţiilor conotative ale acestuia: de-nespus-ul locurilor şi al spaţiilor şi al culorilor luminii strecurate sau prăbuşite pe suprafeţe şi al texturilor materialităţii. Poezie, deci. Fotografiind arhitectura, altfel decât cu mijloacele investigative ale tipului de reprezentare augmentată a unui obiect nou, se pare că obţinem şi alte câmpuri semantice: singurătate şi decrepitudine prin abandon (la monumente mai cu seamă, aici specialist fiind dl Şerban Bonciocat), lecţii ale vecinătăţii paşnice, sau ale coliziunii dintre nou şi vechi. Scrierea cu lumină va fi trimis ea pictura de şevalet către zone ale opticii mai speciale, ca în cazul impresionismului, unde imaginea de pe câmpul pictural nu este aceeaşi cu imaginea de pe retină şi, sigur, deloc aceeaşi cu imaginea finală, cea conştientizată (căci construită) de creierul privitorului, dar în cazul fotografiei legate de arhitectură prin obiectul investigaţiei, pare să fi descoperit că aceasta din urmă are de oferit mai multă simbolistică vizuală dacă relaţia dintre ea şi reprezentarea ei fotografică este intermediată de un ochi deopotrivă îndrăgostit şi dezvrăjit. Un loc aparte printre cei ce fotografiază arhitectura îl ocupă arhitectul şi artistul vizual Kiraly Joszef. El încearcă să nu blocheze fotografia într-un aici-acum al instantaneului, că să dea voie timpului să intre în cadru, ca o succesiune de instantanee văzute în devenirea lor şi arhivate pe acelaşi loc dat. Chiar micile (stră)mutări ale lentilelor face parte din acest proces "tremurat", de superpozare, ca să zic aşa, din care reiese, la răsfoire, o naraţiune mai concludentă despre realitatea fizică şi/sau edificată decât simpla, unica surprindere. Mărturisesc, sunt un fan al dlui Kiraly şi multe din fotografiile d-sale mi se par memorabile, precum cele despre arhitectura etniei rroma, de la Buzescu, expuse mai demult la CIAC-ul din centrul vechi al Bucureştilor, un proiect realizat împreună cu regretata doamnă Mariana Celac şi cu Marius Marcu Lapadat.

Dacă este să sistematizez relaţia dintre fotografie şi arhitectură, aş spune că există fotografie pur şi simplu, în care arhitectura e prezentă ca parte din peisajul surprins ca background sau chiar ca personaj, apoi există fotografia centrată pe arhitectură (nouă sau veche), fotografie care, la rândul ei, poate fi comercială sau nu.

În primul caz, scopul fotografiei este să flateze produsul arhitectural, augmentând prin instrumentele proprii fotografiei, trăsăturile remarcabile ale creaţiei arhitecturale (sau, caz particular, atrăgând atenţia în chip apăsat asupra neajunsurilor în care se află cutare monument). Nu rareori, mai cu seamă în cazul fotografiei comerciale, putem observa, pur şi simplu văzând şi parcurgând noi înşine clădirea fotografiată, dacă nu cumva fotograful a exagerat cu estetizarea în dauna verităţii, a autenticităţii.

Dar există şi fotografia ca instrument de investigare a arhitecturii, poate în vederea unui feedback didactic sau de POE (evaluare post-ocupaţională), cea care atrage atenţia asupra lucrurilor invizibile, sau ilizibile la o primă instanţă. Nu rareori, scrierea cu lumină este mai grăitoare în intermedierea fotografiei, decât direct în ochi, cel care vede abia în fotografie lucruri care îi vor fi scăpat la examinarea directă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer