Lista lui Mary Christmas sau iesle cu cârlionţi merinos, un întreg cherchelit şi ceva raze de trezie

Ada Demirgian mi-a propus să contribui cu o poveste de Crăciun în paginile liternetului. Caut o idee fulminantă, şi mă întreb între timp de ce căutăm idei fulminante şi potriviri pentru poveşti fantastice, când, în fond, realul este cel mai fascinant scenariu posibil. Se prea poate, o spune fizica cuantică, să trăim în doar una din multele lumi posibile. Cât de frumoase ar putea fi celelalte, dacă asta e atât de frumoasă? Da, ştiu, veţi spune: alegeri furate, copiii străzii... Ce fel de realitate frumoasă o mai fi şi asta? Însă frumuseţea nu se confundă niciodată cu comoditatea. Dacă ar fi aşa, tot mitul creştin nu ar avea nimic impresionant, practic nu ar exista. Tragicul poate face un salt pe un alt palier spiritual, şi poate deveni, din sumbru - strălucitor. Dar despre asta altădată, căci e o altă istorie (una de Paşte).

Romanele în care totul se potriveşte ca la carte au ajuns să domine aşa de tare imaginea noastră despre lume, încât, atunci când constatăm cât de superb se combină lucrurile în chiar realul nostru imediat, ajungem să exclamăm că „e de roman” sau chiar „e romantic”. Ba chiar ni se pare de prost-gust, dulceag şi neplăcut de ireal. Dar ce vină are un apus superb că seamănă cu un tablou de Sabin Bălaşa? Chiar e urât apusul roz-violet, doar pentru că e „de Bălaşa”?

Un prieten îmi spune că şi-a însoţit în ultimele săptămâni de viaţă tatăl, a cărei moarte era iminentă. Mi-a spus: „au fost nişte săptămâni cumplite, dar au fost frumoase, unele dintre cele mai frumoase din viaţa mea”. Estetism ieftin? Romantism lacrimogen? Masochismul clasic al românului care se întreabă dacă există o viaţă înainte de moarte? Scrise, astfel de fraze pot fi acuzate de aşa ceva. Însă trăite – niciodată! Ele sunt autentice şi puternice. Şi un exemplu de luciditate (cea care, de la o vârstă încolo, ar trebui să înlocuiască în noi ludicitatea (dacă-mi este permisă această licenţă!) - căci ambele asigură impresionabilitatea noastră, capacitatea de a rămâne trezi şi conectaţi acut, dureros de intens uneori, la existenţă).
Dar între ludicitate şi luciditate este un drum de 33 de ani, este drumul de la Crăciun la Paşte. Una apartine începuturilor, cealaltă aparţine momentelor mature.

Ada Demirgian îmi scrie astă seară pe Yahoo Messenger, instrumentul de comunicare al redacţiei globale a liternetului, că a găsit un text scris de noi acum un an, la ultimul Crăciun. Nu era un text public, ci doar o scrisoare.

Citindu-l, am retrăit clipele de atunci, şi tot ce era conectat în memorie cu ele. Anii trec tot mai repede, într-o emisiune radio despre memorie se spunea azi, aici, în Viena, că odată cu trecerea timpului transformăm în automatisme micile gesturi zilnice, şi nu le mai percepem. Astfel, anii par să treacă tot mai repede, când de fapt noi ne obişnuim tot mai mult cu ei, cu mărunţişurile zilnice din care ne e compusă viaţa. Memoria ignoră tot ce e automatism (nu ne mai amintim dacă am încuiat uşa la plecare). Cu puţină luciditate, care ar trebui să înlocuiască ludicitatea (cea care îi face pe copil şi adolescent să trăiască o vreme cu sentimentul că anii sunt lungi, uriaşi şi feerici) ar trebui să recâştigăm trecerea lentă a timpului, adică să redescoperim, iar şi iar, micile gesturi zilnice, în fond niciodată la fel, în fond toate încărcate cu aceeaşi mistică a momentului (care, doar el, conţine în sine eternitatea!) care aşteaptă doar să fie descoperită şi folosită ca o sevă.

Şi retrăind clipele de acum un an, Crăciunul lui 2003, am descoperit ceea ce altfel mi-ar fi fost imposibil să-mi amintesc: Cum şi ce iubeam în acele clipe, ce feerie de stări îmi era dată în fiecare clipă aparent atât de gri şi totuşi atât de intensă, cât de sublime îmi păreau gesturile cele mai banale, întâmplarile cele mai simpliste, peisajele triste de iarnă din Ardealul pe care îl cutreieram cu Dacia Expres către Bucureşti, mirosul traverselor şi rugina de pe stâlpii care treceau prin dreptul ferestrei, bălţile din Bucureşti după topirea ninsorii şi câte altele...

Foto ©Horia Marinescu Foto ©Horia Marinescu

Oricum, eram îndrăgostit de Crăciun, în 2003, scriam mailuri în Germania şi banca din parcul Academiei, de lângă Sf. Nicolae Tabacul mă transpunea la două noaptea, pe ninsoare, într-un St.Petersburg din Dostoievski sau din Okudjava, şi PC-NET-ul de pe Calea Victoriei era un loc sublim, dimineţile, cu lista de băuturi alcoolice aşezată pe o plăcuţă de plastic lângă calculatorul de la care scriam mailuri, şi un bătrân îşi plimba prin faţa vitrinei, prin nămeţi, căţelul maidanez şi vesel, cu coada încovrigată, şi neonul de vis-à-vis, de la Gepa era mai feeric decât toate steluţele puse de Băsescu pe Magheru (sau cum i-o fi zicând bulevardului acum...) şi toate aveau sens.

Era Crăciun şi iubeam. Nimic nu mai conta în rest. (Şi câte ar fi putut conta, cât de departe de succes şi perfecţiune era viaţa mea.)

Toate amintirile se ţin lanţ, ca într-un complicat mecanism jules-vernian de scripeţi, dintr-o scenografie de teatru sau dintr-un desen de Piranesi, se scot unele pe altele din apele noptatece şi veneţiene ale uitării, şi strălucesc pentru o vreme iar, şi toate acestea se întâmplă doar pentru că o mică, minusculă rotiţă a fost declanşată de un multiple-choice text...
Dar vă las să citiţi acum ceea ce a însemnat amandina acestei seri proustiene ale mele, şi închei, al vostru Moş şi îndrăgostit veşnic de Mary cea marry, Horia

******

ada: am trimis un mail
horia: unde?
ada: la utanet.at
horia: mă uit în spam, că filtrul de spam greşeşte tot timpul...
ada: m-aţi pus pe blacklist?
horia: nooo, stai aşa domnişoară, că nu eu, computadorul e di vină!
ada: dada, aşa aş fi zis şi eu
horia: gata, tocmai am găsit şi am citit! E tare simpatic! uitasem complet de el... dar ce enciclopedie s-ar putea scoate numai din mailurile pe care le-am strâns din 1996 şi până azi!
ada: how romantic
horia: sigur că poţi să îl postezi! mai ales că e scris de tine. Eu... ca un analfabet - am facut doar icsuri în câteva locuri. Şi m-am amuzat de două ori, odată de Crăciunul 2003 şi odată de cel din 2004. Cum trece vremea şi cum se schimbă lucrurile. Când mă gândesc ce simţeam şi gândeam acum un an pe aceeaşi vreme...
ada: ce simţeai şi gândeai, archie?
horia: frumoase lucruri. Era un moment de începuturi. Acum sunt în plină desfăşurare a frumoasei încurcături în care m-am băgat acum un an. Şi eram cool... nu-mi păsa de nimic acum un an, de Crăciun. Aveam toată lumea la picioare, aşa cum o avem totdeauna numai în clipele când tocmai am ales ceva, am început ceva, când încă nimic nu s-a împlinit şi totul e potenţial, toate posibilităţile sunt deschise şi toate speranţele vioaie ca nişte musafiri în mare verva, ca nişte sfinţi veseli, aşa cum prea rar şi-i imaginează creştinismul dar aşa cum trebuie ei să fie (pentru că umorul e o latură definitorie a spiritului)
horia: ce-ar fi să scriem un preambul, ca un dialog pe ymessenger, la textul tău cu cadourile? uite eu ţi-l scriu, dacă vrei, imediat.
ada: da. VREAU
horia: Ceva cam cum am scris aici mai sus. Ideea că naşterea, Crăciunul, sunt, faţă de tragismul ăla superb al Paştelui, un fel de începuturi. Şi ca orice inceput, au un alt tip de optimism decât optimismul greu al Paştelui.
ada: don't waste time. deschide wordul. scrie

şi uite că scriu...

******

Şi abia acum urmează textul propriu-zis, cel a cărui autoare este, da, aţi ghicit şi citit deja, dragii Moşului, Ada. Ca în orice poveste postmodernă, preambulul meu a devenit prea lung pentru un preambul, iar ceea ce am putea numi postambulul unui preambul hrăpăreţ rămâne, totuşi, ca într-o poveste de o sută de ani de zile la porţile orientului (oh, tu, preambulic-postambulic-somnambulic istambul!) miezul şi esenţa simplă a unui întreg cherchelit, prin ale cărui crăpături se iţesc totuşi razele limpezi şi treze, mai treze ca orice trezie, ale unei lumini neelectrice şi nebulevardice, nefeerice şi neconventionale, ca dintr-o iesle cu cârlionţi merinos şi ciucuri ţigaie, care nu e cea pe care o vedem peste tot în Viena şi probabil şi în Bucuresti, în aceste zile:

ada@....
Date: Mon, 13 Dec 2004 10:42:46 +0200 Dragă Archie,
Am găsit asta în arhive, pot să postez la liternet?

horia@...
Date: Thu, 11 Dec 2003 11:35:40 +0100
To: ada@...
Subject: RE: lista pentru Mary (has a little lamb)

Dragă Mary Christmas,

Eu sunt un băieţel de 36 de ani care deja a aflat cum stau treburile cu
moşul, renii, sania şamd. Dar eu trebuie să cred în ceva, aşa că te rog să
îmi aduci câte ceva din următoarele:

[ ] o cutie cu soldăţei de plumb
[ ] o maşinuţă de pompieri din aia cu sirenă pe care dacă o dai în
marşarier scoate scântei şi pe urmă pleacă singură
[ ]două elefănţele de plastic - una galbenă şi una verde
[ ] o carte de jules verne
[x] un caiet de desen
[ ] carioci
[ ] o gumă de şters
[x] un măr copt învelit în marţipan
[ ] bomboane de pom
[ ] o sticlă de whiskey pure malt wilde goose by appointment of his majesty
the late prince of wales
[x] un conac boieresc şi 10 ţigani robi (unul să aibă grijă de cai, unul să
ingrijească livada, unul grădina, unul să ducă grâul la targ, unul să fie
fierar, unul să fie văcar şi restul de rezervă)
[ ] o eşarfă colorată pentru mama
[x] nişte pensule şi niste culori pentru Dodo şi Ioana
[x] un castel în Spania
[ ] o umbrelă maaaaaaare
[ ] câteva banane, da‘ să fie coapte
[ ] bomboane cubaneze de ananas şi portocale
[x] arahide cu glazură albă
[x] ciocolată în formă de lingouri de aur
[ ] o bicicletă nouă!
[ ] o şapcă verde
[ ] o hartă a Insulei Comorii
[x] un papagal regal
[ ] un hamster
[ ] un căţel
[x] un cal adevărat

Menţionez că am fost destul de cuminte şi că nu am chinuit gâze şi nici
pisici şi nici nu am tras pe nimeni de cozi. Cine zice că as fi făcut aşa
ceva, minte.
Merry Xmas, Dragă Mary.

Cu drag,

H. Marinescu
36 de ani
Bucureşti - flotant Viena