Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Boston


Augustin Ioan

08.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am fost, la începutul lui 2019, forţat să stau în pat, de o indispoziţie trecătoare. Cum somnul vindecă, precum vă va spune orice insomniac, am citit mult, dar am şi visat mult. Un vis mi-a rămas întipărit în minte, din seria celor despre care am mai scris în această rubrică vreo câteva episoade, prin 2012. Eram la Cambridge, strict doar în interiorul colegiului Gonville & Caius, pe care l-am vizitat şi în realitate, dar doar pe dinafară.

Ei, acum am văzut interiorul său, labirintic şi gotic, compus din camere mici, care lambrisate în lemn, care doar în piatră cu bolţi ogivale, până la un soi de mic amfiteatru, care avea, în loc de scenă, un soi de vestigii arheologice, o clădire întreagă, dar care semăna cu macheta Primăriei din Boston, doar că în lut colorat. Putea fi a lui Paul Rudolph, dar nu e: Kallmann, McKinnell & Knowles sunt autorii, dar, cu siguranţă, influenţa maestrului, acum uitat, este copleşitoare.

Paul Rudolph a fost un mare arhitect modernist şi singurul măr al discordiei între mine şi profesorul meu de la Cincinnati, John Hancock: lui nu îi place, eu îl admir profund. Judecând după soarta câtorva dintre capodoperele lui, nici americanii nu se mai dau în vânt după lucrările lui. Nici lucrarea din Boston, foarte rudolphiană, nu are o soartă mai bună, Boston face concursuri cu privire la ce s-ar putea face cu ea. Un ecou al clădirii îl avem în Casa Cărţii, de la Tulcea: asemănarea s-a discutat la vremea construirii ei, prin 1980, dar a rămas aşa, că e doar un omagiu adus, cu puţinătatea resurselor de atunci şi cu ceaţa care însoţeşte ideea de autorat în arhitectura românească, unei lucrări clasice. Plus că are un hol de intrare fastuos, menit a fi o grădină interioară.

M-am mirat ce m-am mirat, în vis, apoi am părăsit conferinţa aceea spre a explora, mai departe, interioarele în care mă aflam: uşă după uşă, până când, deschizând în dreapta, după ce am coborât trepte, am dat peste o criptă, cu morminte dintre cele de piatră, unde câte o reprezentare statuară a răposatului, în mărime naturală, odihneşte peste sarcofag. N-am adăstat prea mult acolo şi m-am întors, continuând cercetarea labirintului, până mi-am găsit interlocutori, cărora le-am perorat despre gotic, despre brutalism şi despre câte altele, în vreme ce am continuat să parcurg, de data asta însoţit, cameră după cameră şi m-am trezit. Acuitatea detaliilor, însă, pe care le percepeam în fiecare spaţiu şi culorile machetei despre care ni se vorbise au persistat şi după.

Nu am nicio concluzie. Evident, începe un an nou şi am de povestit, despre toate acestea şi multe altele, încă, studenţilor mei; probabil, a fost o vacanţă prea lungă şi sunt nevorbit. Mi s-a părut, însă, un mod agreabil de a începe visele unui an. Iar dumneavoastră, cititorii acestei rubrici începute la îndemnul d-lui Răzvan Penescu, vă cer răbdare, căci poveşti ar mai fi, iar cu unele, iată, mă surprind pe mine însumi...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer