Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

2018, un an blând şi jucăuş


Ana Tatu

21.01.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am lăsat anul să curgă fluid, în orice direcţie a vrut, fără să-l îndiguiesc, fără să încerc să-l controlez şi am obţinut un an blând şi jucăuş, care m-a călătorit cât de lin s-a putut.

M-a îndepărtat un pic de fiica mea, fiecare an face asta, aşa cum e şi firesc, dar 2018 a fost brusc, s-a auzit ca o pârâitură, ca o ruptură, a făcut-o cu glas de copil care spune dintr-o dată: "Mă duci şi pe mine la coafor? Vreau să mă tund." A fost ritualul ei de trecere, am plecat cu o copiliţă, m-am întors cu o domnişoară, iar domnişoarele-fiice rup permanent legăturile vechi cu doamnele-mame doar ca să construiască împreună altele din care au scos mirosul de lapte, genunchii juliţi, codiţele împletite şi în care vor pune ingrediente noi şi palpitante.

După o îndelungată documentare din surse minime, dar cu ajutorul tehnologiei moderne, am ajuns la izvorul unei legende familiale. Legenda spune că un străbun tătar a venit cu punga de galbeni prin părţile astea şi s-a stabilit într-un sat, acum dispărut, de pe terasele Dunării. Cu o parte din galbenii lui, tătarul Dunei a construit o fântână care capta un izvor ce ieşea din burta dealului. Am găsit fântâna într-o zi de aprilie, când toţi pomii erau înfloriţi, cu jgheaburile de piatră pline de mentă sălbatică. Alături erau pietre vechi cu înflorituri săpate, am dat la o parte vegetaţia, pe una dintre ele se descifra cuvântul "Rabbim". Era acolo fântâna de piatră construită de Dunei, fără urloaiele de argilă de care mi s-a spus, năpădită de mentă şi flori sălbatice, înconjurată de izvoraşe eliberate din care beau apă fazanii. După 200 ani - probabil - am închis un cerc şi am confirmat o poveste.

Colecţionez câte ceva din fiecare vacanţă, nu neapărat vreun loc scump şi îndepărtat, ci câte un moment în care totul este armonie. Într-un an a fost veranda unei căsuţe dintr-o pădure, pe care stăteam înfofolită într-o pătură, nemişcată ca să nu deranjez o veveriţă care-şi ducea conurile acasă şi apoi revenea după altele. În altă vară, un lan de porumb de lângă Vama Veche, în care ne întinsesem toţi, având deasupra cerul din care cădeau stele, spre strigătele de bucurie ale copiilor. În 2018 am reuşit să ne rătăcim într-un orăşel mic şi decrepit din Bulgaria. Întins doar pe câteva străzi, cu case de un cat, din piatră veche şi lemnărie scorojită, cu oameni zâmbitori, dar cu care nu ne-am putut înţelege în nici un fel. Până la urmă am găsit un poliţist care s-a suit în maşină şi am ieşit din orăşelul încremenit cu maşina poliţiei ca antemergător. Când s-a dat jos şi ne-a zis "Have a nice trip", orăşelul sclipea pe dealul din spatele nostru, un colier patinat în care fiecare casă de piatră era o montură veche, o bijuterie pe care o găseşti în caseta bunicii şi te gândeşti că ţi s-ar potrivi.

După ce am văzut într-o curte un pom imens plin cu garoafe roşii, am aşteptat cu nerăbdare să vină primăvara şi să-mi plantez un rodiu. Grădina mea experimentală creşte în fiecare an cu plante mai exotice sau doar mai puţin cunoscute la noi. Inevitabil, unele ajung pe lista cu eşecuri, iar altele rămân ca nişte curiozităţi frumoase sau gustoase, aşa cum este jujubul care în 2018 a umplut primul lui coş cu fructe. N-am colecţionat niciodată ceva, nici în copilărie timbre sau surprize de gume cu artişti, acum sunt pentru prima dată colecţionar într-o grădină care este şi şcoală botanică pentru copiii mei.

Atât a fost cu 2018. Mi-a adus mai multe cărţi citite decât anii anteriori şi mult mai puţine filme. M-a dus, în sfârşit, la primul concert rock după foarte mult timp şi m-a urcat într-un minaret în care am intrat în panică din cauza claustrofobiei şi a înălţimii. M-a îndepărtat definitiv de televizor şi mi-a făcut cunoştinţă cu o doamnă foarte ridată, din părul căreia zburau, cu miros de naftalină, molii prăfuite. O ţineam de mână fără să o (mai) cunosc, pe holul unui spital, iar medicul mi-a zis că s-ar putea să o cheme Demenţa. Deocamdată am îndepărtat-o, dar ar putea reveni în 2019 să-i viziteze pe bătrânii familiei.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2018 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2019. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 12 amintiri (aproape uitate) din 2018, Andrada Ionescu (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top 2018. Ori transcendenţă, ori nimic, Andrei Baciu (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018, anul în care niciun alt top n-a mai contat, Mihaela Pascu-Oglindă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top (foarte personal şi puţin cam eclectic) 2018, Alexandru-Radu Săvulescu (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bi-lanţ 2018, Oana Cristea Grigorescu
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer