Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mucenici


Smaranda Vornicu

05.03.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mă întorc de la piaţă cu câteva sacoşe nu prea grele. Dacă nu ar fi sacoşele, asta ar fi o plimbare. Dar nu e. E un drum. Dacă ar fi o plimbare, aş putea să mă gândesc la orice sau să nu mă gândesc la nimic. Fiindcă e un drum de la piaţă, trebuie să mă gândesc la chestii utile, practice, gospodăreşti.

Aşadar, să încep: se apropie Mucenicii. Ce mă fac? Mie personal, mucenicii din Regat, ăia cu sos maroniu şi nucă, pe care toată lumea îi aduce pe post de lunch la birou în borcane de 800 de grame, nu îmi plac. Cei moldoveneşti, gen cozonac, da. Hopa, atenţiune, era să calc într-o groapă cât toate zilele, plină cu tot felul de secreţii ale oraşului. Mut sacoşele dintr-o mâna într-alta şi îmi revin.

Deci, mucenicii. Nu îmi prea plac. Mucenicii – prăjituri, adică. Cine or fi fost, de fapt, mucenicii - mucenici ? Asta e, dacă pe vremea mea nu se făcea religie la şcoală, poate că acum aş fi ştiut măcar lucrurile de bun simţ. Ştiu doar că erau vreo patruzeci.

De pe trotuarul de vis-à-vis o mucenică şi un mucenic de vârsta a treia încearcă să traverseze. Trecerea de pietoni nu e marcată, iar pe stradă e aproape beznă. Mucenicul o ia de braţ pe mucenică şi face un pas timid pe carosabil. Un Mercedes argintiu îi ratează de puţin şi, de ciudă ca nu i-a putut lua măcar cu portiera, îi stropeşte din cap până în picioare cu o zeamă neagră şi lipicioasă. Zeamă care – după cum ştiu toţi bucureştenii – nu se mai ia de pe haine decât cu foarfeca. Mucenica îl bombăne pe mucenicul-consort, amândoi se regrupează pe trotuar, îşi trag sufletul şi încep să elaboreze un alt plan pentru a ajunge de partea cealaltă a străzii. Între timp, o potaie comunitară se apropie de ei, îi adulmecă cu superioritate şi, după ce se uită stânga-dreapta, porneşte de-a latul străzii. Maşinile frânează isteric, cauciucurile scârţâie a suferinţă, şoferii înjură, în timp ce comunitarul ridică piciorul la ei cu dispreţ şi se îndepărtează în noapte. Perechea de mucenici-pensionari priveşte cu invidie după el. Se iau din nou de braţetă şi decid ca trotuarul pe care se află, este, deocamdată, varianta cea mai sigură.

Mă opresc în staţia de autobuz să îmi iau un pachet de ţigări. În afară de faptul că trebuie să dai pe gât un număr de pahare de ţuică egal cu cel al mucenicilor, nu mai ştiu altceva despre acest subiect. Ţuica – probabil că mi-am amintit de asta simţind damful etilic împrăştiat de cei câţiva mucenici-constructori care aşteaptă înfriguraţi transportul în comun. Deşi arată ca vai de ei, sunt plini de bună-dispoziţie şi fac bancuri cu mucenica-duduie care vinde în non-stopul din staţie. Din ghereta de tablă ruginită se aude şlagărul "Sunt o fată foarte tare / Plec curând peste hotare...". Duduia se zgâieşte înţepată prin geamlâcul chioşcului. Pe chioşc scrie: Universal - Meridian – Trade - Impex – Non-Stop – Asociaţie - Familiară – Ţigări – Răcoritoare – Băuturi – Diverse – Nu – Primim – Sticle – La – Schimb – Avem - Oo – Autorizaţie Nr.22222/92. O parte dintre mucenicii-necalificaţi fac băşcălie de mucenicul-calificat-dulgher-Fane şi îl întreabă dacă are calificare şi ca să o încălzească puţin pe mucenica-duduie din chioşc. Fane îi priveşte cu năduf, îşi şterge mucii de mâneca pufoaicei şi face: "Hă! Hă! Daţi-vă dracului!" Norocul lui ca vine autobuzul, pe scara căruia se înghesuie voioşi cu toţii. Mucenica din gheretă îmi dă restul, privind cu regret în urma autobuzului care îl duce pe Fane undeva, departe, în Chitila.

Dau să pun pachetul de ţigări în buzunar. Buzunarul e gol. În buzunar trebuia să fie telefonul mobil. Pun sacoşele jos. Caut în ele. Nu e. Realitatea mă izbeşte brusc, undeva în spate, ca o uşă care se închide prea repede. Telefonul meu mobil este acum în posesia mucenicilor- minori care se agitau cam prea mult la coada de la pâine. Vânzătoarea de mare tonaj îşi tot fremăta spre mine mustaţa şi îmi făcea cu ochiul. Am crezut că îi sunt simpatica. M-am ruşinat. Dar nu m-am prins. Au înţeles minorii toţi, eu nu am înţeles.

O maşina de poliţie trece pe lângă mine în mare viteză, deschizând drumul unei coloane oficiale. Mucenicii din jur, pietoni şi anonimi, tresar şi se retrag temători pe lângă ziduri.
Sacoşele îmi par, dintr-o dată, mult mai uşoare. Zâmbesc, pentru că am o revelaţie: încep să pătrund însemnătatea acestei sărbători la poporul român !
Aduceţi borcanele de 800 de grame! Să curgă ţuica!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer