Întunericul inimii

Fumul se risipea uşor în noaptea senină. Împrăştiat aiurea, se ridica spre cerul fără de stele, străjuit de o lună pe jumătate obosită. Nici un zgomot. Avioanele care trec de obicei neobosite în sus şi în jos sunt acum problema altor locuri. Au tăcut de o vreme. Lumea se poate odihni. Poate va încerca şi el, poate va reuşi să adoarmă.

Gabriel trase cu sete din ţigară. Îşi ţuguie buzele mari, cărnoase şi lăsă, pierdut în gânduri, să iasă fumul, să plece odată cu gândurile lui. Îi era cald. Şi-ar fi dorit o pală de vânt să-l răcorească sau măcar să-şi aşeze ofurile pe ea şi să le trimită în lumea mare. Privi afară. Acoperişuri, înnegrite de vreme, uitate de timp, grădini neîngrijite, case cu formă dar fără fond. Prefera să vadă bezna decât cei câţiva copaci ce se risipeau de-a lungul ochilor lui albaştri. Ar fi preferat să vadă ţara lui, casa lui de la mal de Dunăre, de lângă marea cea mare. Casa la care a muncit să o ridice, să o aibă aşa cum trebuie, să se bucure de ea. Ce folos dacă toate sunt pentru câteva săptămâni pe an, atunci când se întoarce să-şi vadă familia!

Lăsă scrumul să cadă în scrumiera de lemn de pe pervazul lat al ferestrei. Îşi scărpină uşor, tăcut, prelung, burta. Ana, soţia lui, îl prefera cu burtică. El se simţea bine oricum. Când a plecat de acasă i-a promis că va avea grijă să nu piardă din greutate. Dar nu e uşor traiul prin străini. După câteva luni a simţit cum îşi lasă din greutate în ţara în care nu vrea să moară, ci vrea doar să câştige cât să ducă acasă un trai decent. Îşi mângâie apoi părul rar ce ieşea din boxeri şi se ducea spre buric. Urcă cu mâna spre piept ca şi cum ar căuta ceva pe corpul lui gol. Trase un fum adânc. Îi fugi gândul la Ana. O iubeşte, o iubea poate... a iubit-o, are un copil cu ea. Bucuria ochilor lui. Dar nu poate să fie doar al ei. N-a fost niciodată de când se ştie doar a unui singure persoane. A căutat mereu fericirea, liniştea, speranţa şi în alte braţe. S-a temut la început, a fugit, s-a speriat. Apoi a căutat să-şi explice totul ca pe o copilărie şi să nu-şi mai facă griji. Când s-a mărit nu a mai contat al cui este. Uneori, cine a dat mai mult a avut de câştigat.

Pe Ana a cunoscut-o în timpul liceului. S-au plăcut şi nu prea, la început. Apoi, întorşi în sat şi-a dat seama că nu are de unde alege şi mai ales nu are cum ascunde păcatele decât sub o umbră de stabilitate. Aşa a început să iasă cu ea, să o cunoască, să o respecte, să înveţe să o iubească. Nu s-ar fi văzut însurat cu ea şi totuşi au făcut nuntă. Fată frumoasă, cu părinţi cu stare, Ana avea un singur defect. Nu s-ar fi dat nici în ruptul capului la muncă. Avea o calitate. Nu îi păsa atât de mult pe unde umblă Gabriel, avea o încredere oarbă în el, sau după cum ar fi numit-o unii, nepăsare. Isteaţa fată cu părul lung, ca raza de soare, cu buzele ca piersica în miez de vară, subţire la trup ca o albină, i-a făcut lui Gabriel cadoul neaşteptat. Un copil. Legaţi de nou născut, cei doi au făcut nuntă. Când cel mic a făcut şase luni Gabriel a plecat de la casa lui, din curtea lui ce se învecinează cu Dunărea, spre un alt tărâm ce se învecinează cu marea. Nu însă cu marea lui, pe care a sărutat-o de atâtea ori cu buzele lui şi cu alte buze, cu trupul lui şi alte trupuri.

Privea acum spre întunericul din faţa lui. Câteva raze ale luminilor de pe stradă răzbeau ici colo. Fără folos. Câte o vulpe se mai auzea foşnind. Sau o fi fost o veveriţă? Cine să mai ştie! Nu-l interesa. Aşa cum nu i-a păsat nici când a deschis prima dată aplicaţia nou instalată pe telefon. În faţa lui i-au apărut zeci de trupuri, de feţe, de culori, de interese. A stat, a gândit şi apoi s-a înfruptat din ce a apucat, cu tot ce a apucat. Dar nu a fost de ajuns. A vrut mai mult. Aşa a început să caute cluburile ascunse ale marelui oraş. Locurile unde, pentru o sumă modică, noaptea devine paradis, paradisul devine plăcere şi plăcerea devine obişnuinţă. Apoi obişnuinţa devine păcat şi păcatul aduce plăcerea. Nu a ratat nici un loc, le-a încercat pe toate până s-a hotărât la care să rămână, ca un client fidel. Începuse de la o vreme să cunoască mai toate trupurile de acolo, dar nu-i păsa. Când nu avea vreme de umblat, deschidea aplicaţia, care nu ducea niciodată lipsă de suflete gata să-şi satisfacă sau să-ţi satisfacă dorinţa. Le făcea toate cu o lejeritate înnăscută, fără nicio remuşcare. Fără să gândească acasă. De fapt, fără nici un gând. Uneori se întâmpla ca Ana să sune când era să fie el mai preocupat de găsirea unui trup, sau în drum spre un trup plăcut. Găsea mereu o scuză pentru lipsa de reacţie promptă. Iar ea... ea nu zicea niciodată nimic. Poate ar fi ştiut... poate ar fi făcut la fel... poate chiar nu-i păsa... poate...

A doua ţigară era pe jumătate. O privi lung cum se scurge. Ar trebui să le mai lase. Ar trebui să facă mai multe dar mereu era o altă zi pentru asta. Îşi scărpină bărbia şi îşi mută privirea spre patul din mijlocul camerei unde sub un cearşaf cu dungi albastre, un trup se frământa să-şi caute locul. Privi cearşaful mişcându-se şi zâmbi uşor, cu colţul gurii din dreapta sus. Îl lăsă aşezat. Îşi mută gândul odată cu privirea spre telefon. A trecut o vreme de când nu a mai deschis nimic. A trecut un timp de când şi-a închis cărările la cluburile pierdute în nopţi târzii de desfrâu. Zâmbi în sinea lui şi tresări. Nu a fost ea cea care să-l oprească. Nu a fost soţia lui, nu a simţit pentru nimeni ce simte acum. Se opri. Ce simte? Îşi reluă în minte gândul. Ce simte? Pentru prima dată nu era gol, nu mai era acel gol în viaţa lui care trebuia umplut de ceva, de cineva. Nu mai simţea nevoia să fie cu altcineva, să meargă, să caute, să îşi dorească. Pe Ana a învăţat să o iubească. Acum a iubit... pur şi simplu a iubit. Era mulţumit şi răsufla uşurat. Se miră de răsuflarea lui, de rostul răsuflării lui. Trupul care se ondula sub cearşaf ca apa Dunării în bătaia lină a vântului de vară i-a adus o altă viaţă. Dar el nu poate oferi o altă viaţă. Nu poate avea o altă viaţă. E însurat. Trebuie să meargă acasă, deşi acum nu simte nevoia să o facă. Se gândeşte la băiatul lui. E singurul motiv care îl mai ţine legat de ea? Se trase spre fereastră şi respiră. Se sprijini cu mâinile de pervaz şi închise ochii. Îşi iubea doar băiatul. Da. Acum nu mai avea niciun alt motiv să fie fericit acasă, decât pruncul lui. Deschise ochii ca după un vis urât. Nu..., ştia că nu are cum să renunţe la tot pentru... nu, nu, nu. Pur şi simplu nu se poate. Nu ar fi viaţă. Nu ar fi posibil. Adică ar fi posibil, dar nu acasă şi dacă ar fi să fie nu s-ar mai putea întoarce nici la ai lui, nu se mai gândea acum la Ana ca familia lui, se gândea la ai lui dintotdeauna. Pierdea tot. Îşi pierdea băiatul. Nu avea niciun viitor. Şi cu toate astea acum se simţea liniştit, împlinit. Fericit.

A deschis într-o zi aplicaţia. A văzut la mică distanţă de el un trup. A fost direct şi sincer. Caută doar plăcere, acum, poate şi altă dată dacă e să meargă. Nu caută complicaţii şi nu vrea mai mult. A primit undă verde. S-au văzut într-o parcare şi au petrecut câteva ore în duba lui. Acolo, pe o pătură scorţoasă şi-au dat seama că vorbesc aceeaşi limbă. Au intrat în vorbă, au schimbat rapid numere de telefon şi au început a vorbi. La început nu a pus preţ pe nimic. Apoi au ieşit mai des, şi-au cunoscut prietenii, s-au apropiat şi a realizat că nu mai are viaţa ce o avea înainte. Nu i-a părut rău. Acum se gândea că poate a mers prea departe.

Ţinea la trupul ce odihnea în patul lui, poate era chiar mai mult... era oricum mai mult decât orice ar fi simţit pentru soţia lui.
- Tu-ţi gâtu mă-tii!!!...

Se trezi şoptind atunci când ţigara îi atinse buricul degetelor. Uitase să tragă din ea. Se uită apoi atent să vadă dacă nu care cumva a trezit sufletul lui cald din pat. Sub cearşaf nicio mişcare. Zâmbi iar. Ştia ce e oboseala. A muncit ca un rob o viaţă întreagă şi s-a culcat de atâtea ori cu oasele frânte, cu sufletul pierdut. Nimeni să-l întrebe ce îl doare, ce are. Acum el avea să fie acolo. Avea să aibă grijă de toate.

Se uită la pachetul de ţigări. Mai avea trei. Scoase o ţigară şi o privi lung. Avea să decidă ce va face după ce termina ţigara. Dacă va putea să ducă până la capăt ţigara, atunci se va culca liniştit şi nu va gândi la nimic. Dacă i-a fi greu să o termine, atunci e semn că trebuie să gândească la băiatul lui. Un joc stupid dar pe care şi-l aşeză în minte. Ţigara dusă până la capăt e semn că poate, că e sănătos şi că nu are nici un motiv să-şi facă griji. Putea să ducă viaţa pe care o dorea. Să iubească pe cine vrea. O va scoate la capăt. Dacă nu va termina ţigara atunci trebuie să se întoarcă acasă să-şi vadă de sănătate şi să se bucure de băiatul lui. Îi va plânge inima după ce lasă în urmă în ţară străină. Se va simţi străin acasă, în patul lui, cu soţia lui, dar va învăţa din nou să fugă, să se ascundă, să găsească soluţii pentru a-şi linişti pornirile. Nu se îndoi de alegerea făcută. Trebuia doar să o respecte. Altfel... altfel nu se va bucura de băiatul lui. Nu, nu, e prea mult. Altfel nu se va bucura de... mai mulţi bani luna viitoare, sau de încă o zi liberă. Da, aşa să fie! Sau e prea puţin pentru un joc atât de periculos? Bun. Dacă nu va respecta jocul, atunci va fi nevoit să divorţeze. E o umilire în familie pe care trebuie să o accepte. Gata! E stabilit. Dacă nu va respecta, va divorţa! Trase din ţigara ce se aprinse pe jumătate. Se înecă zâmbind şi încercă să nu facă zgomot. E înşelat. Ţigara s-a aprins pe jumătate. E semn! E înşelat! Da' de cine o fi înşelat? Zâmbi. Sigur e de Ana.

De cine altcineva? Trase adânc şi îşi risipi gândul odată cu fumul aruncat afară pe fereastră. Mai trase un fum şi se opri. Plămânii lui refuzau tutunul îndesat cu sila. Se simţi trădat şi înfuriat. Nu se putea opri acum. Ar fi trebuit să aleagă invers. Mai încercă odată dar fumul nu vroia să coboare şi ieşi zdruncinat de o tuse scurtă, amară.
- Gâtu' mă-tii să-ţi....

Se opri stingând ţigara cu ură. Îşi clăti gura cu apă şi apoi o scuipă afară cu scârbă. Îşi potoli setea şi lăsă sticla de apă lângă pat. Privi lung trupul acoperit de cearşaf. Tot ce dorea era să se odihnească. Îşi scoase boxerii dintr-o mişcare şi ridică colţul cearşafului. Se cuibări şi cuprinse strâns în braţe corpul cald şi docil. Mâna i se linişti pe pieptul corpului ce îşi trimise inima să bată în pieptul lui. Degetele lui Gabriel se jucau cu firele de păr negru de pe pieptul strâns în braţe sub cearşaf.
- E un joc stupid!... ce ştie o ţigară!...