Nicuşor

Între băieţii din curte, Nicuşor era cel mai mare. Eu, cel mai mic.

Când a apărut Matematica modernă a lui Papy, Tataia mi-a cumpărat-o imediat, şi l-a rugat pe Nicuşor să mă mediteze. Teoria mulţimilor era ceva foarte avansat, de care foarte puţini aveau pe atunci habar. Nicuşor era unul dintre cei care ştiau. Era pasionat de matematică. Am făcut câteva lecţii cu el, dar nu multe, pentru că m-am plictisit repede.

Când a plecat din mica casă cu două camere din fundul curţii, cred că era deja student, în timp ce eu mai eram încă în generală. A făcut Politehnica în aceeaşi grupă cu Nicu Ceauşescu, dar asta nu spune altceva decât că erau de aceeaşi vârstă. Apoi n-am mai ştiut nimic de el.

Mare amator de literatură, era pasionat de Faulkner. Mi-a dat şi mie Cătunul, dar n-am reuşit să-l citesc, mi s-a părut mult prea dificil. Am citit însă Odobescu - Pseudo-Kynegetikos, şi poeziile lui Macedonski, la recomandarea lui.

Aş vrea să mai stau de vorbă cu el, dar nu ştiu ce mai face. Probabil că a emigrat, întotdeauna mi l-am imaginat lucrând la NASA, cam ăsta era nivelul lui.

Mi-l amintesc ca pe un băiat înalt, subţire, dar nu slab, cu o figură extrem de inteligentă, cu ochi scânteietori, nas lung, subţire, şi cu o frunte înaltă şi bombată. Modest, dar întotdeauna foarte îngrijit. Când eram eu mic, locuia împreună cu mama şi bunica lui, ca chiriaşi, într-una din cele două căsuţe din fundul curţii. Aveau doar două camere, şi acelea destul de umede, igrasioase. Cred că n-am intrat însă în casa lor decât după ce bunica lui a murit. Mi s-a părut întunecoasă, şi incomodă. Prima cameră îndeplinea simultan rolul de antreu, bucătărie şi cameră de zi, iar a doua cameră era în acelaşi timp dormitor şi sufragerie, cu o masă mare în centru, şi trei paturi şi un dulap pe laturi. Mai aveau şi o cămară pentru provizii, lipită de casă. Apă luau de la cişmeaua din curte. Împărţeau cu locatarii căsuţei de alături, şi cu cei ai casei ceva mai mari din lateralul curţii, un singur WC turcesc, neîncălzit, dar cu apă curgătoare, amplasat chiar lângă cişmea.

În cea de-a doua casă din fund a locuit o vreme familia unui văr de-al lui Nicuşor, Iliuţă. Eu mi-l amintesc doar vag, pentru că s-a mutat de acolo când eram încă foarte mic. A ajuns medic veterinar. În locul familiei lui a venit un domn Roşca cu soţia, un fost legionar devenit comunist, care lucra la o brutărie cred. Nu-mi amintesc prea multe despre el, doar că la un moment dat şi-a cumpărat un Moskvici pe care-l ducea în curte până în faţa casei. Şi că avea lângă casă un coteţ de păsări cam neîngrijit, cum neîngrijită îi era şi casa. Domnul Roşca era însă satrapul care lua gâtul oricărei păsări atunci când era nevoie de aşa ceva. În curte nimeni altcineva nu mai tăia păsări. Îmi amintesc că am asistat o dată la un astfel de sacrificiu. Mi s-a părut îngrozitor de barbar. După ce i-a tăiat gâtul, a dat drumul în iarbă bietei păsări, care, rămasă un biet corp fără cap, s-a zbătut minute în şir, a dat din aripi, s-a rostogolit de pe o parte pe alta, ca şi cum ar fi încercat să-şi ia zborul, stropind totul în jur cu sângele care pulsa din gâtul secţionat, până când s-a potolit, a mai zvâcnit o dată sau de două ori, şi a înţepenit.

Ce mai făcea însă Nicuşor în timpul ăsta? Avea un grup de colegi cu care îşi testa cunoştinţele de statistică matematică, făcând calcule cum să-şi maximizeze şansele de a câştiga la Loz în plic. Intenţia lor era mai puţin de a câştiga, cât de a nu pierde. Puneau cu toţii bani, şi cumpărau lozurile într-un anume mod, rotind centrele, alegând un număr de lozuri de trei lei şi altul de lozuri de şase lei, cumpărând pungi întregi sau un număr de lozuri la bucată, după o schemă complicată, care lua în calcul toate variabilele pe care le cunoşteau. Spre deosebire de mine, care jucam ocazional, şi aproape întotdeauna pierdeam, ei îşi recuperau mereu banii, şi ocazional chiar câştigau ceva în plus. Eram invidios pe ştiinţa lor, dar mă consolam cu ideea că eu voi avea noroc în dragoste, iar ei nu.

(Bucureşti, februarie 2019)