De aceea când l-am gustat
am fost izgoniţi din Rai. Poama aceea
trebuia uscată şi măcinată într-o pulbere fină
de folosit cât iei între degete, drept condiment.
Dumnezeu probabil urma să ne spună mai târziu
de plăcerea aceasta.
Noi am luat o gură plină;
ne-am ghiftuit cu însă şi dacă şi cum şi iarînsă, atât ne-am priceput.
În mari cantităţi e toxic; fumul
ni s-a vălătucit în cap şi în jur,
s-a făcut un nor gros şi s-a-ntărit ca oţelul,
zidul dintre noi şi Dumnezeu, El fiind Paradisul.
Dumnezeu nu e iraţional - dar excesiv de multa
raţiune a fost tiranie,
ne-a închis în propria ei limită, o celulă netedă
care ne reflectă chipul. Dumnezeu trăieşte
de cealaltă parte a oglinzii, dar prin dunga unde
bariera nu atinge de tot pământul, El reuşeşte încă
să se strecoare - lumină filtrată,
fărâme de foc, un crâmpei de muzică pe care
o auzim şi se pierde şi iar o auzim.
(în perioada 1 martie 2019 - 1 iunie 2019, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)