18.03.2019
tuktuk.ro, septembrie 2016
După ce am aprofundat Ostuni, un bun loc de pornire în vacanţa din Puglia, primul loc spre care eram nerăbdători să ne îndreptăm era, fireşte, Alberobello. Căsuţele trulli, desprinse din poveştile cu zâne, reprezintă o atracţie magnetică pentru orice călător. Şi dacă tot ne îndreptam către Alberobello, de ce să nu ne aventurăm şi un pic mai departe, în aceeaşi zi, către Matera. Matera nu este, din punct de vedere geografic, în Puglia, localitatea aflându-se în partea estică a regiunii Basilicata, din sudul Italiei. Cu toate acestea, la Matera se ajunge relativ uşor dacă eşti în Alberobello şi vei vedea mai jos de ce am ţinut neapărat să o vedem.

Alberobello şi Casele Trulli

Din Ostuni în Alberobello sunt 40 de kilometri pe care îi parcurgi în maxim o oră, ajungând, practic, în mijlocul regiunii Puglia, traversând superba vale Itria. Peisajul e frumos, vei trece pe lângă câteva masserias, iar tentaţia de a vizita una este imensă, mai ales dacă ai timp la dispoziţie. O masseria este o fermă fortificată sau o casă de ţară, specifică regiunii Puglia, care poate avea o formă rustică sau luxoasă, şi unde, de regulă, se produce ulei de măsline sau vin.

Aceste ferme vechi erau fortificate pentru a rezista atacurilor otomanilor sau chiar ale piraţilor din secolele 16-19. Ele s-au transformat, acum câteva zeci de ani, în adevărate obiective turistice. Practic, masseria e un fel de conac care poate oferi cazare dar şi multe alte lucruri, cum ar fi activităţi rurale, cursuri de gastronomie locală sau relaxare pură pe un şezlong, în faţa unei piscine. Multe dintre ele arată fantastic iar preţurile sunt pe măsură. Te poţi opri la o masseria pentru a lua masa sau pentru a face o degustare de vinuri şi a lua contact cu viaţa rurală a Pugliei.

În mod cert, Alberobello e un loc comercial şi aglomerat. Nu e de mirare, pentru că, în acelaşi timp, e un loc unic în lume. Nu şi-au făcut mulţi case ţuguiate cu care să se şi mândrească şi nu, casele nu sunt inspirate din celebrul film de animaţie cu Oblio.


Povestea caselor trulli e misterioasă şi nimeni nu ştie cu adevărat originea lor. Cea mai plauzibilă variantă, şi cea care circulă cel mai des este legată de... taxe. Se spune că în secolul 17, nobilii din Puglia au impus o politică fiscală dură în privinţa proprietăţilor permanente. Doar că ţăranii localnici nu aveau cum să suporte aceste taxe şi riscau să rămână fără taxe. De aceea au "inventat" aceste construcţii conice, care puteau fi foarte uşor demolate, prin extragerea pietrelor care susţineau acoperişul conic. Prin urmare erau demolabile, şi nu permanente, deci nu se încadrau la categoria taxelor mari.


O altă teorie spune că formele conice ale caselor au rămas încă din timpuri antice, atunci când, în secolul 8 î.Hr., Puglia a fost colonizată de greci, care au folosit tehnici ciudate pentru a-şi construi case cu ţugui, asemănătoare cu mormintele cu ţugui din Micene. Care se numeau, în greaca veche, tholos (dom), nume asociat astăzi cu trulli.


În Alberobello am lăsat maşina în parcarea cu plată din oraş şi am urcat apoi pe una dintre străduţele mărginite de o parte şi de alta cu casele albe, din calcar şi piatră. În unele se vând suveniruri şi obiecte de artizanat, în altele vinuri, în altele se poate lua masa, în altele intri pentru a descoperi cine ştie ce peisaj de la înălţime, care-ţi dezvăluie întreaga localitate sau, în fine, părţi din ea.


Unele case sunt înlănţuite, chiar şi câte cinci, altele sunt de sine stătătoare. În multe dintre ele, oamenii îşi duc traiul de fiecare zi. Unele pot fi chiar vizitate, cu acceptul proprietarilor. Probabil nu ţi-ai dori să locuieşti într-un asemenea spaţiu, chiar dacă, surprinzător, este mai mare decât ai crede la prima vedere şi, oricum, e destul de răcoros.


Casele trulli au ziduri construite din calcar şi, de regulă, au o formă circulară. Pietrele de calcar sunt îmbinate cu "calcio", un mortar din piatră de var, dar această tehnică nu era folosită şi în trecut. Zidul caselor e gros şi ajută la păstrarea căldurii pe timp de iarnă, făcându-le, totodată, răcoroase vara. Simpaticele acoperişuri conice, făcute şi ele din blocuri de calcar, dar mai mici, sunt marcate cu tot felul de simboluri, cu semnificaţii religioase sau mistice, care aveau darul de a proteja locuitorii.


Alberobello e împărţit, de fapt, în două cartiere, aflate, fiecare, pe vârful câte unui deal: Rione Monti şi Aia Piccola, ambele declarate monumente naţionale şi intrate sub patrimoniul UNESCO, în 1996. Aia Piccola e zona mai frumoasă, aici aflându-se circa 400 de case care datează din secolele 17-18, majoritatea dintre ele renovate, vopsite în alb şi dichisite ca nişte soldăţei rechemaţi la vatră şi transformaţi în povestitori pentru copii.


În timp ce defilezi pe străduţele înguste, nu uita să cauţi şi să vizitezi şi biserica San Antonio, exemplu unic de monument religios în formă trullo, construită în anii 20 ai secolului trecut, după planurile arhitectului Martino De Leonardis şi renovată complet în anul 2004.


Alte puncte de interes ale oraşului sunt Trullo Sovrano - exemplu de casa trullo construită pe două niveluri, ridicată în prima jumătate a secolului 18 (intrarea se plăteşte) şi Casa d'Amore - prima casă a primului primar din Alberobello, ales pe 22 iunie 1797 şi, de asemenea, prima casă trullo la construcţia căreia s-a folosit mortar (numită astfel după proprietarul Francesco d'Amore).

Un minut în TukTuk, în Alberobello (video):


Opreşte-te apoi la o terasă pentru a savura un cappucino sau o îngheţată şi porneşte mai departe cu satisfacţia că ai vizitat unul dintre cele mai interesante locuri din lume.

Matera, oraşul din peşteri

Am luat apoi drumul către Matera (sunt 70 de km, deci tot cam o oră-o oră şi ceva) care, aşa cum spuneam, se află în provincia Basilicata (a cărei capitală a fost, din 1663 în 1806), cumva la graniţă cu Puglia. Nu am vrut să ratăm Matera pentru simplul motiv că este una dintre cele mai interesante şi mai neobişnuite destinaţii din Italia, în special datorită peşterilor din stânci, care se numesc sassi.


Aşadar, dacă ajungi în Matera, caută Sassi şi bisericile rupestre, un complex de locuinţe, mânăstiri şi biserici construite în peşterile naturale din Murgia, o zonă troglodită ce acoperă peste 1000 de hectare (poţi lua un tur ghidat cu tuk tuk-ul, dacă doreşti - cca 40 euro), care a fost ocupată încă de perioada paleolitică, evidenţiind urme de locuire permanentă de-a lungul secolelor. Până în prezent, când este integrată uimitor într-un ecosistem armonios.


Şi aici poţi lăsa maşina într-o parcare de la marginea oraşului vechi (atenţie să nu te poarte drumul către oraşul nou, care nu e interesant), pentru a descoperi apoi la pas zona sassi. Una care, până la începutul secolului 20 era locuită de către cea mai săracă populaţie a regiunii, oamenii trăind înghesuiţi în peşterile antice, măcinaţi de mizerie şi molime, precum malaria. Până în momentul în care peşterile considerate un focar de infecţie, fiind evacuate şi rezidenţii mutaţi deasupra platoului. Din 1980 însă, locul nu a mai fost privit ca unul periculos, el transformându-se într-o adevărată atracţie turistică. Unii oameni s-au mutat înapoi, zona a fost curăţată şi amenajată iar din 1993 a intrat în patrimoniul UNESCO drept "cel mai bun exemplu intact de aşezare troglodită din regiune mediteraneeană, perfect adaptată terenului şi ecosistemului".


Tot mai multe case din peşteri au fost renovate, fiind transformate în locuinţe confortabile, au apărut hoteluri, restaurante, muzee, iar o simplă vizită la pas printre ele îţi va arăta un oraş încântător, un loc istoric care l-a inspirat pe însuşi Mel Gibson, care a filmat aici scene din filmul său, The Passion of the Christ (s-au filmat însă şi multe alte filme, de la Omen la Ben Hur (2016), de la The Tree of Guernica la Anno Uno).

Sassi e cumva împărţită în două zone - Sasso Barisano (mai interesantă) şi Sasso Caveoso. Dar nu te lăsa influenţat de nicio denumire şi pierde-te printre casele care aşteaptă parcă un pictor misterios care să aştearnă culoare peste ele, bucurându-te de liniştea şi pacea care se revarsă dinspre acestea.


Surprinzător, Matera nu ni s-a părut deloc aglomerată, aşa că nu vei fi deranjat de hoarde de turişti ci vei putea să meditezi în tihnă, imaginându-ţi cum a evoluat locul de-a lungul miilor de ani. Interesant este şi centrul oraşului, aflat deasupra peşterilor, pe platoul stâncos care veghează zona sassi. Aici vei vedea catedrala oraşului (terminată în anul 1270) şi Palazzo Lanfranchi (construit între 1668-1672) şi vei găsi un oraş vechi tipic italienesc, cu restaurante bune şi atmosferă caldă.


Am plecat din Matera cu unicul regret că nu am apucat să vedem oraşul noaptea. De aceea, recomandăm tuturor celor care străbat Italia în lung şi-n lat pentru a-i descoperi minunile, să găsească timp pentru a petrece măcar o noapte în această localitate frumoasă şi parcă prea puţin cunoscută.

0 comentarii

Publicitate

Sus