25.03.2019
tuktuk.ro, iulie 2016
O vizită la Pompeii e o incursiune în istorie. E aproape obligatorie, atunci când te afli la Napoli sau în drum spre Coasta Amalfi sau spre Sorrento. Şi nu e vorba că vei merge să vezi o "adunătură de pietre", aşa cum spun mulţi pentru care ruinele nu reprezintă nimic. Pompeii a fost un oraş prosper, distrus în urma teribilei erupţii a vulcanului Vezuviu, din anul 79 d.Hr. Un oraş care a intrat sub dominaţia Romei în anul 80 î. Hr., când a devenit colonie a capitalei imperiului după ce luase parte la o rebeliune împotriva Republicii. În momentul în care Vezuviul şi-a pogorât urgia asupra lui, oraşul număra circa 11.000 de suflete, îngropate sub straturile de lavă şi cenuşă care s-au sedimentat vreme de secole, până în 1599 când Pompeii a fost descoperit, apoi redescoperit în 1748 de către inginerul spaniol Rocque Joaquin de Alcubierre.


De ce ar trebui să vizitezi Pompeii? În primul rând pentru că titanica muncă arheologică a scos la iveală un oraş extrem de bine conservat. Aici respiri istorie, plimbându-te pe străzile pietruite, privind casele locuitorilor, intrând în amfiteatru, în gimnaziu sau în lupanar, trecând prin vilele nobilimii, prin locuinţele clasei mijlocii sau prin casele modeste ale săracilor. Pompeii e un oraş impresionant şi nici măcar căldura toropitoare a soarelui de iulie nu-ţi poate schimba această impresie.



Nu e recomandabil să mergi la Pompeii pe o asemenea căldură (aşa cum am fost noi) dar, la urma-urmei, nu asta e important. Situl se află la doar 27 km de Napoli (pe autostrada A3) şi la alţi 27 km de Sorrento, practic la jumătatea distanţei dintre ele. Aşa că dacă aterizezi la Napoli şi te îndrepţi către Coasta Sorrentină sau către Amalfi, opreşte-te în drum pentru o vizită care îţi va lua, în medie, cam 3 ore. Dacă ai o maşină închiriată (sau personală) o poţi lăsa într-una dintre parcările păzite, cu plată, din apropierea intrărilor. Pompeii are şapte porţi dar în zona ruinelor se intră doar pe la Piazza Anfiteatro (pe unde am intrat noi, trecând pe lângă Amfiteatrul unde trupa Pink Floyd a susţinut celebrul concert din 1972, repetat în 2016 de către David Gilmour, cu numai o zi înainte să ajungem la locul faptei). Piazza Essedra şi pe la Porta Marina.


Trebuie să ştii că există cinci situri arheologice în zonă, în afară de Pompeii cel mai important fiind Herculaneum (pe care unii îl consideră, se pare, chiar mai interesant ca Pompeii) dar şi Oplontis, Stabiae şi Boscoreale. Poţi cumpăra diverse tipuri de bilete, combinaţii între ele sau bilete individuale pentru fiecare. Am fost doar la Pompeii şi vom vorbi doar despre el, dar dacă ai timp şi chef de explorat, merită să le vezi pe toate. Siturile nu includ şi Vezuviul, atracţie turistică în sine, pe care o poţi vizita individual sau cumpărând un tur de o zi din staţiile feroviare de la Pompeii sau Herculaneum.


De regulă sunt ceva cozi la intrare (în special dimineaţa) însă dacă vrei să nu stai, cumpără-ţi bilet online, printează-l şi vei accede imediat. Pentru o zi la Pompeii biletul de intrare costă 13 euro. Copiii au acces gratuit (dar dacă iei bilete online "cumpără" pentru ei cele de valoare zero, ca să poţi intra). Pentru Herculaneum vei plăti 11 euro iar pentru toate cele cinci situri (trei zile consecutive), 22 euro. Dar cel mai bine e să consulţi site-ul oficial.
Programul de vizitare în sezonul de vârf (1 aprilie - 31 octombrie) este de la 8.30 la 21.30 (ultima intrare la 19.30) iar în extrasezon, de la 8.30 la 18.30 (ultima intrare la 17.00).


Dacă vizitezi oraşul individual, cel mai important lucru e să ai cu tine o hartă. O găseşti la standurile de bilete sau la vânzătorii ambulanţi de la intrare. Cu ajutorul ei te vei descurca mult mai uşor decât dacă o iei la întâmplare, pe străzile antice. De asemenea, poţi angaja un ghid - îi găseşti în jurul caselor de bilete şi, după cum am aflat, unii sunt mai buni, alţii mai puţin buni - totul ţine de noroc dar cel mai important e ca, mai întâi, să înţelegi ce-ţi povestesc. O altă variantă este să-ţi iei un audio-ghid, asta în caz că-ţi place să stai cu căştile în urechi.


Sunt multe de văzut la Pompeii şi nu vei putea cuprinde întreg oraşul, care are vreo trei kilometri şi care are - ca orice oraş - zone mai interesante şi zone mai anoste. Una peste alta însă, recomandăm să nu ocoleşti (ba chiar să cauţi) următoarele obiective: amfiteatrul, forumul, templele lui Jupiter şi al lui Apollo, casa lui Faun, casa poetului tragic, vila misterelor, brutăria şi lupanarul.


Vei remarca faptul că pe pereţii unora dintre case au rămas inscripţii de propagandă electorală sau mici glume dedicate cetăţenilor oraşului. Semnele de la uşile unor foste magazine indică tipul de activitate care se desfăşura aici dar şi numele proprietarului. Printre vilele nobilimii - unele de o frumuseţe extravagantă, cu grădini superbe, statui în miniatură şi privelişti deosebite - erau construite casele celor săraci, în care locuiau mai multe familii la un loc sau locuinţele celor din clasa de mijloc.



Picturi, obiecte casnice, mobilă, ornamente, unelte, lămpi de teracotă - toate sunt prezente în diverse locuri, descoperiri uimitoare făcute în urma excavaţiilor. Există semne şi indicii despre toate lucrurile care se desfăşurau aici şi, dacă ai văzut filmul Pompeii (din 2014) îţi poţi imagina cu uşurinţă, pe măsură ce colinzi străzile oraşului, cum era viaţa în această urbe prosperă, lovită brusc de urgia ieşită din centrul Pământului. Şi, nu în ultimul rând, vei vedea trupurile învelite în lavă şi cenuşă ale unor nefericiţi locuitori ai Pompeiului, surprinşi în diverse poziţii de scurgerile devastatoare.


Lucruri inedite despre Pompeii:

* Locuitorii Pompeiului habar n-aveau că Vezuviul e un vulcan şi că poate să erupă, fiindcă acest lucru nu se mai întâmplase de 1800 de ani.
* Înainte de erupţia din anul 79 nu exista un cuvânt pentru "vulcan" - acesta a fost creat după erupţie şi deriva din cuvântul "Volcano" - zeul roman al flăcărilor şi imitaţiilor din metal.
* Ruinele Pompeiului sunt vizitate de peste 2,6 milioane de turişti anual.
* Se spune că dacă erupţia ar fi avut loc în orice altă zi, locuitorii din Pompeii ar fi avut o mare şansă să scape. Fiindcă, de regulă, vântul bătea în direcţia sud-vest, lucru care ar fi dus cenuşa către Golful Napoli. Dar în acea zi blestemată, el şi-a schimbat direcţia către nord-vest, adică exact deasupra oraşului.
* Cu cele 60,7 hectare, Pompeii e cea mai mare zonă excavată din lume şi cel mai mare sit arheologic.
* Înainte de erupţie, Pompeii era locul preferat al romanilor de vază, care veneau să-şi petreacă vacanţele aici. Se spune că însuşi împăratul Nero ar fi avut vila de vacanţă în apropiere de Pompeii.

0 comentarii

Publicitate

Sus