Pe străzi. Harap-Alb (2)

Citiţi o cronică a acestei cărţi.
 Citiţi un alt fragment din această carte aici.

Dezertor

sălbatici viermi îmi colcăie nervii
să dau drumul, să dau
acestor herghelii. cerbii,
minunaţi cerbi în nesăţioase haite iau
arterele-n copite.
căprioarele-gleznele
de dorul luptei tropăiesc mistuite
căprioarele, gleznele
să fug mai departe, să fug
soarele, beznele
au intrat la jug
să tragă! SĂ TRAAGĂ! ochii mă dor.
să fug acum, să fug,
prelins, ce uşor
de pe zidul acesta unde m-au ţintuit
douăsprezece gloanţe frăţeşti!
de dorul luptei să fug, de dor.

Balada spînzuratului

ştiaţi
că şarpele se-apropie
acum când ochii dau în pârg
bulbucaţi?
că soarele a asfinţit
de pe cer,
cercuri se scurg
către gâtul stingher
şi iată negândit
mă topesc
întru lumina
gălbenuşului ceresc?
cortina!!

Aşteptare

plutire, a repluti, plutire iar
cum totuşi umbli
aşa tactiloasă, nu, nu am scris greşit,
tactiloasă şi oftalmă şi gustoasă,
culmea, cineva care pluteşte poate fi şi gustos,
cum umbli
prin mintea şi pe buzele mele, cum
m-ai alintat
cu plasa ta şi m-ai prins
pot să mă mişc şi nu-mi vine să cred, chiar mai uşor,
azi e bine
chiar si când te aştept
te sărut
cu o gură imensă care
se întinde până la oraşul tău, casa ta
şi se repliază pe măsură ce te apropii,
stăpână.

Vânt

de când zaci
aici pe furiş
şi tragi de stelele bătute-n cuie pe acoperiş?

Setea

pupături
cu chiuvete.
robinete:
săruturi
cu mii de fete.

puneţi-vă toţi gura
la robinet:
încet.

căldura va veni
pe reţea
până la inima mea.

Tu

te simt străbătându-mă continuu
ca o briză înceată o pânză de sac

Toamna

istoviţi
zmei de-argint
se odihneau pe deasupra pădurii,
fără teamă,
hălci de vânt
picurând
zdrăngăneau scuturile de-aramă
ale pădurii. şi cum gâfâia aurul
copacilor înghesuit în umbre
de taurul
nopţii!

Manifest. 1989

seară furişată printre case
ca un abate sfios,
ne lipeşte la ferestre
liniştea
să ne strângă în moalele
cleştele ei.
bivolul nopţii, tăcut şi
ameninţător, împunge şi el în ferestre -
- timpane citadine, orăşeneşti; oraşul
în care totu-i în ordine,
în care nimic nu se-ntâmplă.
ascuţiţi cornul!

Tu

focul, apoi jarul lăuntric,
pe care, iată îl reard cu boarea ta continuă,
de care nu mai pot, nu mai vreau să m-ascund,
ce foale uriaşe au aruncat-o înspre mintea şi foaia şi
inima mea,
mă tai, mă sfâşii,
cum să ajung la tine dacă sufli aşa. de fapt,
eşti aici, treci prin mine, şi-ncerc să te prind să te sărut
tare.

Dragoste de câine

Stăpână, nu te uita!
nu-ntoarce capul.
ţi-adulmec urma;
când eşti desculţă
o ling însetat
din praful drumului.
şi dacă azi mă reped
să muşc
din pulpa-ţi caldă
e pentru că te-am văzut
tristă şi singură,
Stăpâna mea.

Canalul Mânecii

iată câmpiile gâlgâind de verdeaţă
zise călăuza dând din mâini
în câteva ore flamânda ceaţă
îşi va abate turme blânde de câini
umezi şi răcoroşi.
e realmente o plăcere, credeţi-mă, proaspeţi scoşi
să-i simţi din părul Londrei.

În faţa statuii
PSALM

ne e ochiul Tău poarta
spre înăuntru - lumea goală.
urechea - toarta
de la oală.

nu crezi nimic - nu poţi,
n-auzi, n-a vezi, n-a greu` pământului,
uşurelu` vântului,
TOŢI

ne-ndoim că Exişti
deşi noi te-am creat,
dă-ne un sfat!
ce rişti,
să aflăm că Exişti
cu adevărat?

Lună plină

până în zări albastre
se întindea mareea cărnurilor noastre.
pleoapele erau trase
sus de lunele pline şi grase
agăţate-n ferestre
şi nopţi de nesomn.

spre miezul nopţii, iată
şi-n cer răsăreau pline
capre cu burta umflată
să-mpungă întunericul
cu ugerele fine.

Save Our Souls

alb alb alb. alb gâtul tău mă cheamă, adică cum?
mă cheamă, deci mă numesc "alb-gâtul-tău"?
da, îmi convine, dar haita de câini din mine,
boncăluieşte,
se poate şi la câini?,
da, boncăluieşte întru
rut, rut,
eei, ce zici, un bou, hm, conţine o haită de câini,
care mai şi boncăluiesc,
deşi nu sunt cerbi,
poate cel mult acerbi,
apropos- Cerber, păzitorul Hadesului, crezi că boncăluia
şi el?,
deci,...să revenim,
conţinătorul
are tupeul să râvnească,
daa, să râvnească la o minunată, o adorată
corabie..
adică cum? (cacofonie intenţionată),
deci, să revenim...
dacă mai putem,
o adorată corabie şi-arată gâtul ei superb,
ca o sticlă cu
mesaj de naufragiaţi,
naufragiu? nu. nu vreau să eşuez
acostăm - acostez
pe ţărmul pieptului tău,
de unde-arunc
câte un câine în apă,
să apuce sticla de gât:
- APORT!

Eroul

şi mi-a zis îngerul:
du-te pe roţile de cristal
ale ploii
aşteaptă o ploaie mocănească,
o să-i bage pe toţi în case.
du-te, mi-a zis,
ia-o peste livezile
umflate sub dealuri.
scutură-ţi frica grea din aripi,
lin, umple-te de NOI, pluteşte.
înfige-te învârtoşat în trecut,
în timpul trecut,
caută deşertul care eram.
vei observa uşor suliţele
aşteptându-te.
tu umple-te de carne deasupra lor
şi pogoară peste ele din înalt,
zdrobeşte-le cu pieptul.
şi spune-i Tatălui nostru
Zalmoxe
că-i cerem cu supunere
o ploaie mocănească să ne
umfle livezile.

*

de mult nu am mai dat în capul clapelor, şi mai ales în
cinstea ta. prinţesa tremură,
de ce tremuri prinţesă,
prinţesa freamătă
fiindcă un căpcăun o pândeşte în fiecare zi, (promisiune),
chiar şi de departe,
freamătă prinţesa căci vântul o adie când căpcăunul
trimite, un buzdugan, un cal, un mesager, un e-mail,
inspirat, nu prea, stufos, dar care mişcă vântul, care o
adie,
dar muşcă vântul care o adie,
dar vântul o adie, o pipăie, o miroase,
dar vântul vreau să fiu.

*

mă copleşeşti cu răcoarea
picioarelor tale, vreau
să beau,
vreau să o beau,
sunt ameţit de pe acuma,
o să fie greu să mă satur, suma,
nu, nici nu mai ştiu dacă vreau,
m-ai
subjugat,
m-ai
înjugat
(dar nu sunt bou)
la răcoarea ta moale
pe care vreau să o trag după mine într-un trap
(vezi că nu sunt bou)
ameţitor
cine a ameţit primul?

*

zăgazul care mă ţine să nu mă prăvălesc peste tine e ros
de lumina ta şi de ceva de-al meu, nu ştiu ce, dar nu
lumina.

Nori. ploaie

dinspre asfinţit
imi cădeau tălpile
albe şi crude,
revărsate,
negurile,
cocoşate neguri, strâmbe şi ude
umpleau văioagele, gurile,
câmpiile însetate.
vopsitele - măgurile,
cu limbi de catran
înmiresmate,
dinspre asfinţit,
poate,
îmi cădeau tălpile
peste dealuri fierbinţi,
peste plai,
cocoşate neguri
cocoşatule, stai!
asa vedeam eu
mustind greu
mucegai,
cocoşate lumini,
muşte grase şi fluturi cretini
se cojeau de pe norii opaci,
năpârlea un soare topit,
umpleau ţigăncile saci,
sute - cu lumină de asfinţit.

Arles

dacă ajungi la Arles
întinde-te un minut
în lanul de floarea-soarelui.
aşa.
priveşte cerul albastru.
albastru. galben. albastru. galben. albastru.
nu-i aşa că te doare puţin
urechea dreaptă?

Dor

îşi mai priponeşte adânc Dumnezeu
câte-un gândac
prin stuful sufletului meu.

Contur

crezi că e uşor
să ştii că o minunată fată
cu un picior
superb, de fapt cu două,
deci o fată
cu două
picioare
şi o plutire de vis
te aşteaptă câteodată
te atrage pe moale aripa ei
o să zici de ce câteodată,
ca să rimeze cu fată?
nu, ci pentru că alteori sunt eu
cel ce ţâşneşte, hm, nu, mai bine explodează
cum ziceam, numai către tine,
sac trece prin vânt
sac explodând trece prin vânt,
vântul pluteşte,
cine trece prin cine,
eu o conţin, îmi zic, ea mă conţine,
asta înseamnă margine, deci sfârşit?
nu, ci un contur nesfârşit, implicit,
pe care, mă străfulgeră un gând,
când
o să pot oare a-l termina
de mângâiat.