Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Doctrina vibraţiei


Mark S.G. Dyczkowski, traducere de Raisa Moldovan

27.03.2019
Editura Herald
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mark S.G. Dyczkowski
Doctrina vibraţiei
Editura Herald, 2018

traducere din limba engleză de Raisa Moldovan


Citiţi introducerea acestei cărţi.

*****
Intro

Mark Dyczkowski este unul dintre cei mai mari învăţaţi în viaţă ai hinduismului, în particular al tantrismului shivait, discipol al ultimului maestru al şcolii shivaite non dualiste Trika din Caşmir - Swami Lakshmanjoo, dar şi deţinătorul unui doctorat la Universitatea Oxford cu specializarea shivaism casmirian, sub îndrumarea profesorului Alexis Sanderson (recunoscut unanim ca autoritatea cea mai avizată în domeniu - la nivel academic - din acest moment).

Mark şi-a petrecut 40 de ani din viaţă studiind hinduismul şi este considerat o autoritate în tantrismul shivait. De-a lungul vieţii, el a publicat o mulţime de lucrări, printre care o traducere la Manthanabhairava Tantra (secţiunea numită Kumarika Khanda), o lucrare monumentală în 14 volume, de o mare erudiţie (trei dintre volume fiind de introducere şi şase de note explicative). A tradus de asemenea lucrări fundamentale ale shivaismului casmirian precum: Sivă Sutra, Spanda Karika, Vijnanabhairava Tantra (cu comentariile lor) şi lucrează în prezent la traducerea la Tantraloka, o adevărată enciclopedie a tantrismului shivait, scrisă de cel mai mare maestru al şcolii Trika, Abhinavagupta (sec. al X-lea).

Mark Dyczkowski este afiliat la mai multe instituţii academice din India şi a predat şi în cadrul a numeroase universităţi de renume din Europa şi SUA.

Pentru a-şi perfecţiona viziunea şi pentru a-şi complementa cunoştinţele şi practica, Mark a studiat în toţi aceşti ani de cercetare sitarul, fiind elevul maestrului Budhadiya Mukherjee. Mark a adunat peste 1.500 de compoziţii la sitar şi a susţinut numeroase concerte în lumea întreagă.

În prezent, Mark Dyczkowski trăieşte în Varanasi, India, pe malul râului Gange, unde predă shivaism casmirian şi cântă la sitar pentru publicul mereu dornic să îl asculte.
(sursă - Yogasat)

*
Doctrina vibraţiei ne vorbeşte despre învăţătura uneia dintre cele mai înalte Căi spirituale pe care le-a cunoscut istoria (atât din punct de vedere metafizic, cât şi din punct de vedere contemplativ), şi anume śivaismul non-dualist casmirian, în particular despre şcoala numită Spanda (termen tehnic ce desemnează "freamătul dătător de viaţă al Inimii lui Dumnezeu").

Mark Dyczkowski este un pionier în cercetarea limbii sanscrite, a tradiţiilor Indiei şi, în particular, al tradiţiei tantrice, atât la modul academic (sub îndrumarea celei mai mari autorităţi în viaţă - prof. Alexis Sanderson), cât şi din punct de vedere iniţiatic (sub îndrumarea ultimului maestru recunoscut al liniei śivaismului casmirian, Swami Lakshmanjoo).

Sufletul înlănţuit este ca o dansatoare care, deşi doreşte să plece din sala de dans, este oprită de portarul gândirii şi aruncată înapoi pe scena iluziei. (Abhinavagupta)

Fragment
Capitolul VI. Corpul divin şi roata sacră a simţurilor

Yoghinul care aspiră să atingă starea de iluminare trebuie să treacă printr-o transformare sau inversare (parāvṛtti) totală de perspectivă. A cunoaşte aşa cum cunoaşte fiinţa umană este însăşi esenţa limitării; libertatea înseamnă a cunoaşte realitatea aşa cum o cunoaşte Dumnezeu. Căutătorul spiritual se află deci într-o situaţie existenţială nouă, în care el îşi recunoaşte propria sa fiinţă fiind aşa cum Dumnezeu este. Această stare este atinsă printr-un act pur şi intens de conştientizare de sine, în care el renunţă la vechiul mod de a înţelege realitatea în favoarea unei noi şi mai profunde cunoaşteri de sine, descoperindu-se ca o conştiinţă nelimitată [şi] infinită. Această schimbare de perspectivă dezvăluie o nouă dimensiune a experienţei. În momentul acestei realizări, fiinţa umană şi lumea se revelează ca fiind o "ontofanie" în care conştiinţa Fiinţei este aceeaşi cu adorarea Fiinţei ca fiind sacrul. Realizarea fiinţei este îmbinată cu trăirea sacrului.

"Ontofania" sacră a manifestării este realizată în starea de minunare (camatkāra) inspirată de viziunea teofanică. A vedea lumea cu ochii lui Dumnezeu înseamnă a fi martor la adorarea eternă a Fiinţei sale. Organul [acestei] viziuni constituie roata sacră a simţurilor, iar lăcaşul în care se desfăşoară este Corpul Divin.

Adevăratul monism (parādvaya), aşa cum am văzut, cere ca fiecare parte să fie totodată întregul, ca integritatea totalităţii să se manifeste în fiecare aspect al plenitudinii sale. Fiecare fiinţă vie este sacră şi astfel înglobează [întregul] cosmos, [de o natură] divină, în plenitudinea participării sale la Fiinţă. Corpul uman este, într-un mod foarte special, o întruchipare a universului; el este vasul pur al purei conştiinţe. Fiind infuzat de conştiinţă, corpul are caracterul sacru al Absolutului. Consacrat de prezenţa divină din interiorul său, el este templul lui Dumnezeu, locul sacru al jertfei şi al adorării. Noi nu trăim experienţa conştiinţei noastre ca pe ceva exterior corpului, precum o pătură sau un veşmânt exterior. În acelaşi fel, universul, [împreună] cu tot ceea ce noi percepem, este o prelungire intimă a propriei noastre fiinţe conştiente pure.

Abhinavagupta scrie:
Astfel, noi trebuie să considerăm corpul ca integrând plenar toate Căile [iluminării şi emanaţiei cosmice] (adhvan). Fiind colorat în [nenumărate] nuanţe datorită lucrării timpului, el este sălaşul tuturor acţiunilor timpului şi spaţiului. Corpul, privit în acest fel, conţine toţi zeii şi, prin urmare, trebuie să fie obiectul contemplaţiei, veneraţiei şi jertfei. Cel care pătrunde în el găseşte eliberarea.

Totul este o parte a corpului divin al lui Dumnezeu - [macro]cosmosul sacru în care activităţile extatice ale lui Dumnezeu devin manifestate prin lucrările legilor naturale (niyati). Prezenţa conştiinţei eului în corp este dezvăluită de mişcarea membrelor sale; prezenţa lui Dumnezeu în corpul său cosmic este vizibilă în mişcarea [întregului] univers.
Aşa cum în corp, ego-ul (asmitā) pune în mişcare cele două braţe lipsite de viaţă printr-un simplu act de voinţă, la fel, în univers, [Eul universal] poate sfărâma munţii prin puterea sa.

În mod asemănător yoghinul care percepe că toate lucrurile sunt precum membrele propriului său corp (svāṅgakalpa), cufundându-se în divina conştientizare: "eu sunt acest [univers]" (aham-idam). Înlănţuirea este o falsă identificare cu corpul fizic, iar eliberarea, o identificare adevărată cu corpul cosmic. Astfel separarea dintre subiect şi obiect este vindecată şi yoghinul percepe realitatea pretutindeni, ca pe o unitate nedivizată (avibhakta) în care exteriorul şi interiorul se contopesc precum substanţele dintr-un ou de păun.

Fiecare nivel de conştiinţă corespunde unui [anumit] grad de realizare spirituală. La fiecare etapă a ascensiunii pe "scara vie a conştiinţei" yoghinul atinge un grad superior de control asupra proceselor cosmice care au loc în propria sa conştiinţă universală. Cu fiecare grad de împuternicire el pătrunde într-o nouă dimensiune a experienţei. În limbajul teozofic al Tantrelor, se spune că el devine stăpânul unui tărâm superior (bhuvana). El deţine [acum] o poziţie diferită în întinderea pură a Fiinţei conştiente şi trăieşte în această lume într-un corp corespunzător noii sale situaţii existenţiale. La nivelul lui Para[ma]śiva corpul său este universul, suma totală a tuturor tărâmurilor şi lumilor spirituale. Într-un anumit sens totuşi pentru că Śiva nu se compară cu nicio realitate din afara sa, el nu are, [de fapt], un corp. Corpul său este un corp al conştiinţei (vijñānadeha), imaginea (mūrti) sacră a formei sale manifestate. Acesta este supremul corp (paradeha), cel mai grandios dintre toate, radiind o infinită vitalitate (ojas), putere creatoare (vīrya), forţă (bala) şi vibraţia divină (spanda) a stării supreme de subiectivitate (parapramātṛbhāva) ce-şi are sălaş în el. Acest corp divin (divyadeha) este în întregime spiritual şi nu mai aparţine deloc materiei. El este Corpul Puterii (śāktadeha), universul energiei, debordând de cele cinci puteri principale: conştiinţă, beatitudine, voinţă, cunoaştere şi acţiune. Când nu reuşim să contemplăm corpul cosmic al Sinelui, eşuăm în a experimenta sărbătoarea sacră (utsava) a manifestării exterioare a gloriei naturii sale pure [care este] Spanda (vibhūtispanda). Noi trebuie să ne eliberăm de preconcepţia falsă că acest corp este în vreun fel impur. Trebuie să recunoaştem că el este doar conştiinţa pură şi să renunţăm la căutarea sterilă a satisfacţiei în obiectele pe care nu reuşim să le conştientizăm ca părţi ale propriului nostru corp cosmic.
Când tendinţa (aunmukhya) [de a privi obiectele exterioare] încetează şi limitarea este distrusă, ce rămâne în corp în afară de nectarul (rasa) beatitudinii lui Śiva? Privind şi adorând [în acest fel] corpul, zi şi noapte, debordând de [toate] categoriile existenţei şi plin de nectarul beatitudinii lui Śiva, yoghinul se identifică, aşadar, cu Śiva. Stabilit în imaginea sacră (liṅga), fericit să se odihnească în corpul său cosmic, yoghinul nu aspiră la niciun liṅga extern, la niciun jurământ, la nicio călătorie în locuri sacre sau practică a disciplinelor exterioare.

Pentru a atinge acest corp de conştiinţă sau, mai bine zis, pentru a recunoaşte identitatea acestuia cu propriul nostru corp, trebuie mai întâi să ne purificăm de stările inferioare ale conştiinţei întrupate. Noi trebuie să dezlegăm nodul ignoranţei care ne leagă şi ne determină să credem că structura psihofizică împreună cu toate învelişurile mai subtile, conexe cu ea, constituie adevăratul nostru corp. Atunci când această identificare falsă este depăşită, conştiinţa, care părea contractată, se înfăţişează acum în forma sa adevărată, deplin expandată (vikasita). Ego-ul se contopeşte cu Eul universal omniprezent, aşa cum spaţiul dintr-un vas se contopeşte cu spaţiul din jurul acestuia. Yoghinul realizează atunci că energia Spanda a acestei identităţi autentice face totul şi că el, ca fiinţă individuală, este doar în acest sens un agent. Astfel, acţiunea celui înţelept, liberă de identificarea falsă cu corpul fizic, nu mai atrage Karma şi el este eliberat.

Identificarea falsă a ego-ului cu corpul fizic condiţionează puterea de conştientizare (citiśakti) prin generarea de forme-gând (vikalpa) bazate pe noţiunea că există o diferenţă între subiectul întrupat şi obiectele aflate [în afara] corpului [său]. Aceste construcţii mentale constituie, din toate punctele de vedere, categoria inferioară a realităţii subiective întrupate şi corpul său. Yoghinul transmută gândul înapoi în forma sa originară de lumină a conştiinţei, mistuind-o în focul sacru al conştiinţei (cidāgni), aprins de conştientizarea contemplativă: "Eu, Stăpânul Suprem, sunt cel care strălucesc în toate lucrurile ca pură conştiinţă". Această conştientizare interioară este strălucirea (sphurattā) divină a extazului Eului suprem. Ea este pura energie Spanda, puterea secretă a mantra-ei (mantravirya), care distruge identificarea falsă cu corpul şi, odată cu el, "corpul" gândirii. Acesta este adevăratul foc sacrificial în care, aşa cum afirmă Aforismele lui Siva, acest corp este jertfa.

Riturile exterioare nu au niciun rost dacă semnificaţia lor interioară nu este înţeleasă, iar funcţia lor simbolică nu corespunde unei activităţi interioare ale conştiinţei. Procesele interioare conştiente corespunzătoare acţiunii rituale exterioare trebuie să fie înţelese şi controlate. Din acest punct de vedere, nu contează dacă realizăm sau nu realizăm rituri exterioare. În realitate toate acţiunile din viaţa noastră fac parte din marele rit sacrificial (mahāyāga) pe care conştiinţa universală îl pune etern în scenă în ea însăşi, pentru ea însăşi. În cadrul acestui rit, focul sacrificial este Marele Vid (mahāśūnya), suprema realitate (paratattva), lipsită deplin de vreo diferenţiere (bheda) şi dincolo de golul nefiinţei. Cupa sacrificială este conştiinţa (cetanā), iar ofranda este este întregul univers exterior al diversităţii, inclusiv elementele grosiere, simţurile, obiectele, lumile şi categoriile existenţei împreună cu universul interior al minţii (manas) şi al gândirii. Orice diferenţiere între subiect şi obiect este mistuită şi totul devine una cu focul conştiinţei.

Abhinavagupta explică:
Jertfa este oferită fără niciun efort în focul conştiinţei lui Śiva, care arde cu putere, mistuind în întregime marea sămânţă a creaţiei duale (bheda) internă şi externă.

"Combustibilul" oferit în focul acestui sacrificiu ceresc (alaukika) şi etern este "pădurea" dualităţii, iar moartea este "victima" sacrificială (mahāpaśu). Trebuie să ne eliberăm de orice ataşament, de orice sentiment de "eu" şi "al meu", oricât de dureros ar fi şi astfel să dobândim un nou corp transfigurat, făcut nu din materie, ci din esenţa spirituală a conştiinţei.

În cuvintele teribile ale Tantrelor:
O, Zeiţă, consumând corpul celui iubit, al unei rude, al unui prieten apropiat, al unui binefăcător sau al unei persoane dragi, trebuie să ne zburăm spre înalt împreună cu Fecioara Celestă [puterea conştiinţei].

Sensul acestei strofe este că realitatea subiectivă întrupată (dehapramātṛtā) trebuie să fie asimilată în conştiinţă astfel încât construcţiile mentale perturbatoare pe care le generează să nu o mai agite. Apoi yoghinul recunoaşte spontan cel mai înalt nivel al puterii lui Spanda în interiorul său. Orice dualitate este mistuită, iar conştiinţa rămâne liniştită, ferm centrată (dhruva) şi liberă de valurile manifestării cosmice (nistaraṅga). Din individualitatea neiluminată a yoghinului nu mai rămâne nimic şi el participă la resorbţia contemplativă, de care se bucură conştiinţa însăşi. Astfel, fără să se mai identifice cu corpul, el recunoaşte natura sa adevărată ca fiind puterea vibrantă a lui Spanda, personificată ca zeiţa Bhairavī şi astfel se uneşte cu Bhairava, marea lumină a conştiinţei.

Prima vibraţie (spanda) sau val de activitate, care apare spontan din această stare de linişte (viśrānti), este corpul (mūrti) imaculat al conştiinţei. Conştiinţa lui Śiva, pură şi nediferenţiată, se desfăşoară în acest fel ca fiind universul şi îşi dezvăluie natura sa adevărată. Yoghinul fuzionat cu Śiva este martorul emanaţiei corpului cosmic al lui Śiva pe care îl percepe ca fiind creaţia propriului său corp divin, desăvârşit. Această emanaţie pură (śuddhasṛṣṭi) atestă starea yoghinului ca fiind starea specifică lui Bhairavī. În această stare yoghinul experimentează identitatea (sāmarasya) dintre unitate şi diversitate în esenţa naturii sale pure (Spanda). Această unitate corespunde, în cazul sufletului înlănţuit, manifestării naturii sale ca fiind Śiva, [în timp ce] diversitatea corespunde manifestării iluziei (Māyā). Yoghinul iluminat, identificat cu Śiva, se proiectează în tărâmul lui Śiva, care se află în centrul dintre cele două aspecte ale acestei expansiuni. În acest fel el experimentează beatitudinea emergenţei conştiinţei în corpul său cosmic spiritual.

În centrul corpului său, yoghinul contemplă puterea propriei sale conştiinţe (citi), Focul luminos al Timpului, în care toate categoriile existenţei sunt mistuite. Yoghinul desăvârşit (siddha) consideră trupul său fizic ca fiind mult mai mult decât un corp - simplă materie moartă, asemănător tuturor celorlalte obiecte pe care el le percepe în corpul său cosmic. Universul îi apare ca fiind un vast teren de incinerare, presărat cu "trupurile" lipsite de viaţă ale fenomenelor. El face jurământul eroului (vīravrata) de a vedea cu aceiaşi ochi toate lucrurile, oricât de atrăgătoare sau dezgustătoare ar fi, conştient că ele sunt, toate, manifestări ale conştiinţei. El poartă într-o mână bastonul sacru (khaṭvāṅga) al conştientizării, cu care el sfărâmă în bucăţi corpul propriului său ego. În cealaltă mână el ţine bolul ritual făcut dintr-un craniu, [compus din] părţile universului care apar în sfera simţurilor sale, radiind lumina orbitor de albă a conştiinţei. Din acest bol el bea vinul esenţei (rasa) universului. Absorbit în contemplarea focului propriei sale conştiinţe (citi), el pătrunde în terenul de incinerare al propriului său corp, care este teribil din cauza rugurilor funerare (citi) în care toate urmele acţiunilor sale trecute (krama) sunt arse până la cenuşă. Abhinavagupta scrie:
[Corpul] este sălaşul tuturor zeilor, terenul înspăimântător de incinerare, dogorind de focul [conştiinţei, citi, care distruge toate lucrurile]. Vegheat de siddha şi de yoginī, el este scena lor teribilă (mahāraudra), pe care toate formele întrupate (vigraha) îşi găsesc sfârşitul. Plin de nenumăratele ruguri [ale simţurilor], luminat de aura razelor acestora, care distrug revărsarea întunericului [dualităţii], eliberat de toate construcţiile mentale, el devine unicul sălaş al beatitudinii. Intrând în acest [corp], adevărat teren de incinerare al Vidului, cine, [oare], nu va atinge perfecţiunea?

Toate tradiţiile tantrice, inclusiv cea a śivaismului caşmirian ne învaţă că simţurile împreună cu corpul trebuie să fie venerate ca manifestări ale puterii sacre a conştiinţei, care le emite aşa cum soarele emite razele sale. Prin urmare, simţurile pot fi personificate şi adorate ca zeităţi care îl înconjoară şi îl însoţesc pe zeul (sau zeiţa) care este stăpânul lor. În viziunea lui Kṣemarāja, deşi simţurile şi zeităţile lor guvernatoare nu sunt, de fapt, diferite, învăţăturile tradiţiei Spanda fac diferenţa între ele. Simţurile fizice sunt pur şi simplu prelungirea (vijṛmbha) exterioară a corpului conştiinţei (vijñānadeha), care aparţine zeităţilor simţurilor. Supremul Domn, stăpânul interior al roţii (cakradevatā), este subiectul universal (mahāpramātṛ) care, înzestrat cu puterea sacră a simţurilor, stă în Inima conştiinţei din sediul sacru (pīṭha) al corpului şi se joacă acolo învârtind roţile puterilor acestora.

Numele şi formele atribuite zeităţilor simţurilor variază considerabil în diferite tradiţii şi chiar în diferite Tantra din aceeaşi tradiţie. Motivul se datorează, după părerea lui Abhinavagupta, contextului în care ele sunt venerate şi funcţiilor ce le sunt atribuite. Activităţile simţurilor sunt modificate de emoţiile generate de conştiinţă şi astfel caracterul zeităţilor lor guvernatoare se modifică în consecinţă. Prin urmare, în riturile realizate într-o stare de mânie, cu scopul de a omorî un duşman, zeităţile sunt reprezentate ca având o atitudine teribilă (raudra). În riturile care aduc pacea şi prosperitatea sunt prezente zeităţile care manifestă o stare paşnică (saumya).

Ritualurile originale descrise în scrierile Tantra nu-şi găsesc locul printre învăţăturile yoghine din şcoala Spanda; cu toate acestea filosofia esoterică (rahasyadṛṣṭi), care se află la originea semnificaţiei lor simbolice, a fost păstrată. Acest fapt este firesc, întrucât corpul spiritual, cosmic este mai "intern" decât corpul de ordin inferior prin care se realizează ritualurile. El este una cu conştiinţa universală care se află în Centru, Inima vibrândă (hṛdaya) a conştiinţei Eului pur, marele sediu al universului, în care totul se află în repaus şi care dă viaţă şi fiinţă tuturor lucrurilor. Jayaratha citează:
Deşi [Lumina] pătrunde în tot corpul şi în simţuri, totuşi, lăcaşul său suprem este centrul Lotusului Inimii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer