Pe străzi. Harap-Alb

Citiţi o cronică a acestei cărţi.


Balada leneşului Cristos

pe patul de scânduri,
două
am ajuns într-o lume nouă,
fără gânduri,
fără mişcare,
fără soare.
pe lat
nu ştiu cât măsor
între două cuie.
de la răsărit la apus
s-ar putea trece-n zbor.
o furnică mă suie
de jos în sus
într-un veac.
nu mai există leac
defel
de când timpul e scrum,
inima la fel.
e întuneric, linişte şi pace,
dar cine mişcă? cine nu tace
în mine acum?
e vremea să trezească cineva
să loveasc-acest trup.
- Doame, ce frumos e aşa
cum doarme...
Heeei-rup!!


Harap-Alb (1)

mi-a crescut
un deget
în zidul din jur,
dar n-am să-l mişc
de teamă
să nu rănesc
carnea
lui Arghezi.

Vis de vară

OM - afundat în noroiul
din piaţă pândesc noaptea-ntreagă
ca să văd cum înfloreşte butoiul
când îi plesneşte ultima doagă.
FLUTURE - fluture molatic zburând trec,
foşnind din aripi trec într-una
pe sub luna
speriată.
încă o dată,
şi mă văd rătăcit
pe mine însumi printre lemnele din piaţă.
ce fruct uscat şi fără viaţă
a răsărit
acuma?
ăsta de jos strigă ceva
buzele toacă aerul, spuma.
nu se-aude nimic, dar înţeleg: "ia
să nu mai astup gaura prin
care vine lumina!"
nu fi cretin
e luna
galbenă şi umflată
tot cum au copt-o vârcolacii
şi-au stins-o repede într-o găleată
că nu puteau să o caţere dracii
de fierbinte.
OM-FLUTURE - ia te uită ce fluture cu un dinte!
zboară către mine acum
să-mi atingă obrazul cu aripa lui.
ce moale, ce bine, pe aripa lui.

Plictiseală

cu ciorile albe din oase
am ieşit
ieri pe case
şi-am plescăit
înnebunit
de gândaci.

- de ce taci,
întreabă când mă-ntorc către ea.

Pe străzi. Harap-Alb

negru, lăuntric flutur
lăuntrul mi-l străbate.
din jur
întunericul frate
se umflă, bolboroseşte, zbate,
aripe, valuri, catifele,
aripe, valuri catifelate,
departe până-n oasele mele,
printre care bulucindu-mi celulele aspre,
m-am închegat.
şi valuri, valuri,
mii de trecători,
păşeam, măcelărind cu trupurile noastre
noaptea, până-n zori.

Anotimpuri

curgeam neliniştit
către zăpezi
cu grânele coapte şi plânse,
cu flacăra tomnatică -
fruct dureros şi bătut,
supt din sevele pădurii
de unde curg
lacrimile pătrate
ale anotimpurilor.

Horă

nu vrei să vii?
vântul
o să scormonească pământul
şi poate vom găsi
vreodată
ploaia de-acum o zi.
am mai păstrat eu o găleată,
dar am băut-o astă-noapte
toată:
mă ardea gura şi nu
mai ţineam minte cum săruţi

Harap-Alb (2)

alene,
fântâni
să-mi curgă-n vene
şi spâni
de la beţii
cu roua din gene,
cu strugurii din vii
şi din morţi
băuţi în umbre,
bătuţi în porţi
şi-n lemne strâmbe,
răstignite,
pe groape-ntoarse,
arse
şi clătite,
cântam,
fumegam
pe-nserat
ca un clopot zgâriat
de mistral
la fântâna nopţii-
sunet carnal
îngropat în căldări de-ntuneric
şi feeric.

Mamei

m-am tot gândit
ce dar să-i fac de Crăciun
şi pentru că n-am găsit
ceva mai bun
i-am încălţat pantofii
şi am aşteptat până
dimineaţă
să se trezească.

Fată la oglindă

şi iată: de lumesc
din apă ea răsare goală
lacul o soarbe-n nefiresc
cu adâncimea lui orizontală.

Spirală

mamă,
ce-am fost eu în anterioara viaţă,
viteaz ori paiaţă?
întreb fiindcă locurile-mi cer vamă
gânduri şi amintiri
de fapte netrăite
şi iubiri
şi dorinţe şi dureri împlinite
în alte trăiri
fără de seamăn.
- ai fost fratele tău geamăn.

Încet

leneşe, lipicioase, înghesuite
fluvii cenuşii de buşteni
laşi în urmă
ostenit ceasornic.
grămădite
cad clipele turmă
şi sună a gol. dornic
ţi-e trupul de oşteni
slabi şi domoli
în silă te scoli
în capul oaselor, scuipi secundele,
fleşcăite, murdare,
beţe seci, să ne scobească undele
cu miasma lor.
duhoarea secundelor.

Mângâiere

albe păsări de var
s-au desprins leneş din tencuială
hau, hau
câini erau? dar ce ne păsa,
căci ne lingeau
mâinile
cu aripile lor,
mâinile coşcovite de dor,
palmele mele,
aspre cărămizi
cu care te-am zidit, Galateea.

Harap-Alb (3)

da,
şi peste ghizduri
apăsătoare, Liniştea
îşi trece fluvii de furnici
vezi rotitoare şi mici,
dar,
trag de aruncata mantie de scânduri
nenumărate, nemărginite capace
mi-astupă cerul rânduri, rânduri,
pleoape înlemnite, răsunătoare
de scânduri mă ţintuiesc în astă carapace
chinuite, chinuitoare
de întuneric, amintiri se-nnămolesc în gânduri
de izbândă viitoare
şi iar
lăuntrul meu, frânturi
e fără voie temniţă de dor
aprig, sălbatic, mistuitor.

Maraton până mâine

a căzut seara dintr-o dată
ca o treanţă
şi ne-am trezit toate umbrele pornind în ceată,
alergând cam fără speranţă
către ziua de ieri, s-o hăcuim,
s-o mângâiem, s-o strângem, s-o-nghiţim.
ne mai sfâşie din când în când câte-un bec, câte-un far,
fugim mai încolo şi ne strângem iar,
alergăm din nou cu toţii laolaltă
până obosim şi ne-nghite
ziua cealaltă.

Cu anestezie

sub pretextul unei fracturi osoase de incisiv, cum
câteodată pare că sunt şi eu
un delicat mengele mi-a cotrobăit prin gură
şi-a frământat mocirla cuvintelor mele,
o mlaştină răcoroasă şi mişcătoare,
avangarda gândurilor mele
în care trebuie să-mi împotmolesc
herghelii (stoluri?), furii (greceşti), şi mii de batalioane
gata să cadă în urechea şi gândul oricui

păi, uite de-aia, draga mea,
ieri n-aveam cuvinte, n-aveam şir,
şi chiar astăzi, plauri de vorbe,
minuscule continente plutesc lent
mlăştinos în derivă
dă-mi un Big Bang ca să mă
readuci la simţire!

Citiţi alte poezii din acest volum aici.