27.03.2019
Editura Herald
Mark S.G. Dyczkowski
Doctrina vibraţiei
Editura Herald, 2018

traducere din limba engleză de Raisa Moldovan


Citiţi un fragment din această carte..

*****
Introducere. Ţinutul Caşmirului

Vechiul regat himalayan al Caşmirului face acum parte din provincia Jammu şi Caşmir, situată în partea cea mai de nord-vest a Indiei. Inima Caşmirului modern este, aşa cum a fost şi în trecut, valea largă şi fertilă a râului Vitasta. Aflate la o altitudine de 5.000 de picioare, frumoasele lacuri şi climatul blând al văii atrag în zilele noastre un număr mare de turişti pe timpul lunilor de vară, când temperaturile cresc până în jur de patruzeci de grade în câmpiile din nordul Indiei. Deşi cea mai mare parte a populaţiei este, în prezent, musulmană, înainte de apariţia islamismului, în secolul al XIII-lea, Caşmirul se bucura de o reputaţie fără egal, drept centru de învăţătură, în rândul budiştilor şi hinduşilor. Caşmirienii au excelat nu doar în studiul religiei, ci şi în domeniile laice - literatura sanscrită, critica literară şi gramatica -, precum şi în ştiinţe, cum ar fi medicina, astronomia şi matematica. Ei aveau o percepţie de un realism unic asupra istoriei, în mod clar atestată în Rājataraṅgiṇī, cronica regilor Caşmirului scrisă de Kalhaṇa în secolul al XII-lea, care este, practic, singurul document de acest fel din India.

Pe cât de remarcabil a fost Caşmirul în calitate de centru al spiritualităţii şi învăţăturii hinduse, pe atât de mult a reprezentat şi un centru al budismului. Deşi a pătruns în Caşmir probabil abia în secolul al III-lea î.Hr., budismul s-a dezvoltat atât de mult aici până în primul secol al erei noastre, încât Kaniṣka, suveranul imperiului Kushan, a ales Caşmirul ca loc de desfăşurare al unui important Conciliu budist. A fost o întrunire imensă la care au fost prezenţi mai mult de 500 de călugări şi cărturari budişti. Fragmentele din discursurile lui Buddha, ce rămăseseră necodificate într-o formă sistematică şi partea teoretică a canonului (Abhidharma) au fost sistematizate aici, iar celelalte părţi au fost în mod considerabil revizuite. Întregul canon vechi, Tripiṭaka, a fost atunci gravat pe plăci din cupru şi depus într-o stūpa. În secolele care au urmat, majoritatea formelor budismului indian au înflorit în Caşmir. Dintre şcolile vechi, Sarvāstivāda s-a dezvoltat în mod special. Similar, învăţătura şcolilor Marelui Vehicul, atât cea a Căii de Mijloc, cât şi cea a şcolii idealiste Yogācāra, era studiată şi practicată intensiv. Caşmirul a dat, de asemenea, mulţi logicieni buni pe linia lui Diṅnāga şi cea a lui Dharmakīrti, dintre care Vinītadeva şi Dharmottarācārya, care au trăit în secolul al VII-lea şi care sunt faimoşi.

Graniţele Caşmirului se întindeau la acea vreme departe către vest, dincolo de drumurile spre Asia care treceau prin văile Swat şi Chitral din Gilgit. Din acest motiv Caşmirul a fost primul care a contribuit în mod substanţial la răspândirea budismului în Asia Centrală, care a început prin secolul al IV-lea d.Hr. şi s-a propagat de-a lungul acestor drumuri. Mulţi budişti, atraşi de reputaţia Caşmirului, au venit din ţinuturi îndepărtate ca să înveţe sanscrita şi să se formeze ca traducători şi profesori. Unul dintre cei mai timpurii şi cel mai strălucit a fost Kumārajīva (334-413 d.Hr.). Născut într-o familie de aristocraţi din regatul Khotan din Asia Centrală, el a venit în Caşmir, în tinereţe, şi a învăţat acolo scrierile Marelui Vehicul de la Bandhudatta, apoi a plecat în China, unde a locuit şi a lucrat tot restul vieţii sale, traducând scrierile budiste. Buddhabhadra, contemporanul său caşmirian, a făcut la fel. Maeştrii yoghini, precum Dharmabhikṣu, au atras un număr mare de discipoli chinezi şi caşmirieni la sfârşitul secolului al V-lea, atunci când interesul străinilor pentru yoga budistă a crescut. Tot în acea perioadă caşmirianul Buddhasena a tradus pentru prima dată în limba chineză o lucrare majoră a şcolii idealiste budiste Yogācāra - Yogācārabhūmi. În anul 631 d.Hr., Hsüan Tsang, unul dintre faimoşii pelerini budişti din China, a venit în Caşmir pentru a studia, lăsându-ne o mărturie despre cei doi ani petrecuţi în Caşmir, care atestă în mod elocvent popularitatea şi influenţa budismului.

Atât de mare era reputaţia Caşmirului, încât la origini Tibetul a ales să primească religia sa. Primul rege al Tibetului, Srong-bcan-sgampo, l-a trimis pe Thon-mi Sambhota în Caşmir, în timpul domniei lui Durlabhavardhana (în anul 616 d.Hr.). El a învăţat sanscrita de la Devātītasiṃha şi s-a întors în Tibet cu o versiune modificată, alcătuită din treizeci de litere, a alfabetului caşmirian. Caşmirul şi-a continuat rolul în transmiterea budismului din India în Tibet, deşi mai târziu alte rute (în special prin Nepal) au devenit mai importante. Începând cu secolul al XI-lea, când şcolile caşmiriene śivaite au atins culmea dezvoltării lor, Caşmirul a fost, de asemenea, după cum spune Tucci, "unul dintre locurile unde budismul a înflorit cel mai mult, chiar dacă nu ca religie oficială, cu siguranţă ca loc de origine al celor mai mari învăţaţi şi exegeţi ai vremii".

Ambianţa bogată din punctul de vedere spiritual şi intelectual al Caşmirului a favorizat dezvoltarea unui fenomen de mare anvergură, care a influenţat fiecare aspect al vieţii religioase indiene, şi anume sistemul Tantra. Pe la mijlocul primului mileniu al erei noastre, sistemul Tantra a început să capete o identitate clar definită, deşi extrem de variată, datorită apariţiei unui vaste colecţii de texte sacre, care se defineau în mod explicit ca fiind tantrice. Nu există nicio îndoială, în ciuda probelor incomplete şi deocamdată puţin cercetate, că ţinutul Caşmirului a fost un centru important al unui larg spectru de culte tantrice, atât hinduse, cât şi budiste. Mulţi învăţători tantrici budişti faimoşi au trăit pe vremea aceea în Caşmir sau în apropiere de Caşmir. Naropā şi chiar Padmasambhava (despre care se spune că a introdus budismul tantric în Tibet) figurează uneori în sursele tibetane ca fiind de origine caşmirieni. Ţinutul Uḍḍiyāna (în tibetană: U-rgyan), de mare importanţă, în calitate de loc de naştere al lui Padmasambhava şi centru principal al budismului tantric şi al hinduismului, era probabil situat în apropiere de valea Swat.

Ambele curente principale ale Tantrei hinduse, unul centrat pe adorarea lui Viṣṇu şi celălalt pe adorarea lui Śiva, au evoluat sub forma unui număr uimitor de culte tantrice, unele mari, altele mai mici. Caşmirul a contribuit în mod substanţial atât la dezvoltarea tradiţiei śivaite, cât şi a celei vişnuite. Într-adevăr cele mai timpurii referinţe ce sunt cunoscute şi care provin din sursele tantrice vişnuite se găsesc în scrierile caşmiriene. În prezent, forma vişnuismului care priveşte aceste scripturi ca autoritare, şi anume Pāñcarātra, supravieţuieşte doar în sudul Indiei; cu toate acestea, învăţaţii cei mai timpurii ai acestei şcoli din sudul Indiei considerau Caşmirul drept unul dintre cele mai vechi centre de învăţătură şi cultură spirituală ale lor. Deşi adorarea lui Viṣṇu, realizată fie în conformitate cu normele prescrise de scrierile tantrice, fie în alt mod, a reprezentat, cu siguranţă, o trăsătură importantă a vieţii religioase caşmiriene şi a fost în mod considerabil protejată de către regii hinduşi din vale, śivaismul a rămas cu toate acestea, în ansamblu, forma predominantă a hinduismului.

0 comentarii

Publicitate

Sus