Philip Kerr
Friedrich, marele detectiv
Editura Corint, 2018
Traducere din limba engleză de Mihaela Şerbănescu
Friedrich, marele detectiv
Editura Corint, 2018
Traducere din limba engleză de Mihaela Şerbănescu
Citiţi un fragment din această carte.
*****
Nazismul pe înţelesul copiilor
Nazismul pe înţelesul copiilor
Se întâmplă uneori ca un autor de ficţiune să reuşească să vorbească despre un capitol dureros şi monstruos din istoria omenirii mai bine decât ar putea-o face orice istoric de profesie. Când se întâmplă acest lucru, ba chiar mai mult, autorul în cauză reuşeşte să explice ororile nazismului pe înţelesul copiilor într-un mod inteligent şi inspirat, nu poţi decât să mulţumeşti editurii care s-a gândit să traducă şi să publice o astfel de carte. Editura în cauză este Corint Junior, iar cartea se numeşte Friedrich, marele detectiv şi este scrisă de Philip Kerr. Pentru iubitorii romanelor poliţiste, numele autorului sună, cu siguranţă, cunoscut dat fiind faptul că Philip Kerr a scris o serie devenită deja clasică, intitulată Berlin Noir. Pentru cititorii mai mici, numele autorului, din nou, ar putea să sune cunoscut pentru că acum câţiva ani aceeaşi editură a publicat seria de aventuri fantastice pentru copii intitulată Copii lămpii fermecate.
Friedrich, marele detectiv îl are în centrul său pe Friedrich, un puşti care îşi trăieşte copilăria în Berlin exact în perioada în care puterea este preluată în Germania de către Adolf Hitler şi Partidul Social Democrat. Friedrich este fascinat de filmul Emil şi detectivii şi de aici şi visul său de a deveni un mare detectiv. Emil şi detectivii este un film care s-a bucurat de un succes important în epocă, fiind realizat în urma colaborării dintre regizorul Billy Wilder şi scriitorul Erich Kästner. De altfel, ideea cărţii i-a venit lui Philip Kerr după ce a vizionat acest film pe youtube şi a aflat că toţi copiii care au interpretat personajele principale din film au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Erich Kästner devine el însuşi personaj în cartea lui Kerr, fiind un bun prieten al lui Friedrich şi cel care îi explică sensurile reale ale unor evenimente care au loc în Germania nazistă.
Aventurile lui Friedrich şi ale prietenilor săi ne permit să intrăm în atmosfera acelor ani, să simţim cum aerul devine din ce în ce mai greu de respirat. Suntem, totodată, părtaşi la uimirea şi revolta care îl cuprind pe Friedrich atunci când află că urmează arderea cărţilor interzise în piaţa publică şi asistăm neputincioşi la discuţiile în contradictoriu dintre tatăl lui Friedrich şi fratele său, Rolf, simpatizant nazist. Împreună cu Friedrich cunoaştem actori, regizori şi artişti ai epocii care vor fi nevoiţi să fugă din Germania din cauza originii lor sau a convingerilor politice. Friedrich este un copil inteligent, curios şi cu un acut simţ al dreptăţii. Înţelege foarte bine că ceea ce se întâmplă în ţara pe care o iubeşte nu este corect şi în ciuda tuturor presiunilor reuşeşte să îşi păstreze busola morală spre deosebire de mulţi dintre adulţii din jurul său.
Cartea surprinde şi procesul maturizării înainte de vreme al tânărului nostru erou. Condiţiile excepţionale în care creşte Friedrich, alegerile pe care este nevoit să le facă, îl transformă din copilul lipsit de griji într-un mic adult care trebuie să fie atent la ce vorbeşte şi la acţiunile pe care le întreprinde. Descoperirea faptului că Edouard Ehrlich, unul dintre prietenii lui Erich Kästner şi cunoscut pictor avangardist, a fost asasinat activează instinctele de detectiv ale lui Friedrich. Cât de periculoase se dovedesc a fi curiozitatea şi ancheta întreprinsă aflăm ulterior, când poliţia muşamalizează cazul. În Germania nazistă, oamenii vorbesc în şoaptă, frica devine starea naturală, toţi cei consideraţi duşmani ai regimului trebuie să dispară într-un fel sau altul. Friedrich nu înţelege de ce trebuie să renunţe la prietenia sa cu Leo, colegul lui evreu, de ce dintr-o dată cartea şi filmul care îi plac atât de mult sunt interzise şi considerate nepotrivite pentru tinerii germani şi cum de detectivii care ar trebui să apere legea şi ordinea se transformă în criminali. Lumea se întoarce cu susul în jos, dar Friedrich are norocul să aibă în jurul lui oameni care să îi confirme că valorile şi ideile lui sunt cele corecte. Cu toate acestea, Friedrich este obligat să intre în Tineretul Hitlerist, organizaţia care o înlocuieşte pe cea a cercetaşilor şi care devine singura legală în 1933. Şi face acest lucru pentru că, după cum remarcă autorul, "Germania anului 1933 nu era deloc locul în care puteai fi diferit sau rebel".
Cartea scrisă de Philip Kerr este o lecţie de istorie altfel. Inocentă asemenea eroului ei, plină de mesaje umaniste şi dozând informaţia în aşa fel încât să stârnească curiozitatea cititorului, Friedrich, marele detectiv este o lectură interesantă şi fascinantă atât pentru un adult cât şi pentru un copil. Subiectele aduse în discuţie de Friedrich sunt, în mod normal, dificil de explicat unui copil. Philip Kerr găseşte, însă, cuvintele şi tonul potrivit ceea ce reprezintă din punctul meu de vedere una dintre principalele calităţi ale acestei cărţi. Cartea aceasta ar merita să fie propusă ca lectură copiilor de către profesorii de istorie pentru că reprezintă un punct bun de plecare în înţelegerea uneia dintre cele mai negre pagini din istoria contemporană. În plus, îi vorbeşte micului cititor despre curaj şi dreptate, despre principii şi morală. Într-o lume în care accesul la informaţie nu aduce cu sine şi aceste aspecte atât de importante în formarea unui caracter, cartea aceasta devine cu atât mai importantă.