La Iaşi Revoluţia a început după-amiază

Toate lucrurile sunt puse la locul lor. Deja pregătirile pentru sărbători au fost terminate la timp, iar până în Ajun mai sunt câteva zile. La Crăciunul ăsta, moţul lui Alex, bebele cel mic, va fi tăiat cu surle şi trâmbiţe, adică va fi chef adevărat. Şi, poate că Moş Crăciun va aduce şi câteva daruri surpriză.

În vizită a venit naşul Emil. Stăm iar la taifasuri, cum facem de fiecare dată, când ne vedem şi îl întreb din nou când cade ăsta? Că din primăvară, de când ne-a adus vestea de la "paranormali" tot am aşteptat să pice şi nimic. Ca de obicei, surâde şi ne spune că încă nu e Crăciunul.

- Dar mai sunt câteva zile! Când scăpăm de ăsta, am întrebat iar. Dar Emil surâde iar şi pune un disc la pick-up. Eric Clapton umple camera cu un blues din tinereţe. Apoi îşi ia rămas bun şi rămâne să ne vedem iar la petrecere, adică peste două zile.
La radio sună falnic cântec patriotic. La tv sunt purici, iar noi încercăm să prindem pe o Gloria, Europa Liberă. Din boxe se aude zgomotul sacadat al armelor automate şi strigăte speriate. Apoi linişte. Crainicul spune că este înregistrare de pe străzile Timişoarei. Simt cum pielea se face de găină, iar în spate o răceală mi se lipeşte, blând, de piele.
- Hai în oraş, poate aflăm mai mult, aud de undeva din bucătărie pe Costică.
- Ei, hai, poate vor fi ceva veşti pe la prieteni.

Şi, zgribuliţi de frigul de afară, dar şi de cel din casă, nu mai vorbim de cel din noi înşine, ieşim încet din lift pe uşa blocului. În dreapta linişte. În stânga - tot aşa. Paşii ne conduc spre Podu Roş. În faţă, de undeva, dintr-o scară de bloc, îşi face apariţia, Cristi, unul din acei prieteni cu care te vezi o dată la câţiva ani. Şi e ca şi cum te-ai fi despărţit ieri.
- Salutare!
- Salutare, voi aţi auzit? Şi începe să povestească încet, speriat, ce se întâmplă la Timişoara.

Pe stradă, spre CUG, o maşină stă de-a latul drumului, chiar pe mijloc.
- Băi, eu am primit chemare la oaste, şopteşte Cristi.
- Şi eu am primit acum două zile, însă încă nu m-am prezentat. Până joi mai pot sta. Ce faci? Te duci?
- Păi, eu zic să luăm armamentul şi să fugim în munţi. Că eu nu trag în oameni. Eu nu omor oameni.
- Da, putem face asta.
- Hai la noi să bem o bere şi poate mai aflăm ceva de la radio.

O luăm înapoi spre Nicolina, spre blocurile turn-pai. Întâi prin piaţă, căci berea numai acolo e de găsit. Piaţa e foarte liniştită. Nici un lipovean cu zarzavaturi sau murături. Unde sunt toţi? Urcăm înfriguraţi, până în casa ce pare mai călduţă. Dăm drumul la reşou şi apoi turnăm berea îngheţată în pahare. La radio Europa Liberă se repetă intermitent înregistrarea de la Timişoara.
- Băi, nu ar fi bine să facem un cearşaf scris cu "Jos Ceauşescu!" şi să mergem în oraş poate îi trezim şi pe ăştia? spune încet Cristi, plin de avânt revoluţionar.
- Eu zic să mai aşteptăm un pic, măcar până după amiază, poate se întâmplă ceva şi atunci nu vom fi singuri, tranşează scurt Costică.

Şi berea se termină repede, apoi se mai cumpără alta, şi încă una şi lăsăm toată revoluţia pentru după-amiază. Şi, după aşa planuri mari, Cristi pleacă spre casă, să mai doarmă puţin, iar noi să ne odihnim pentru evenimentele pe care trebuie să le începem după-amiază. Pe la orele prânzului, câteva strigăte se aud de undeva de jos, chiar din apartamentul de dedesubt. Dăm drumul iar la Gloria pe programul 1 şi o voce urlă încontinuu: "Libertate! Fraţilor suntem liberi! Ceauşescu a fugit!" Tremurând, încerc şi programul II, apoi programul III. Peste tot aceaşi voce strigă despre libertate, despre "jos comunismul", despre demonstraţie. Oare este o piesă de teatru? Coborâm înfriguraţi la vecin şi acesta ne spune încet că Ceauşescu a căzut.

Într-un ritm alert ne îmbrăcăm şi ieşim, fugind, îndreptându-ne spre centrul oraşului. Ne oprim la Sala Sporturilor. Aici, lume adunată în jurul unui televizor, privim grupul de revoluţionari care sunt pe "sticlă", şi care vorbesc unii peste alţii, de nu înţelegi decât că Ceauşescu a fugit. Pe lângă noi trece un miliţian. Pe umeri nu are nici o tresă şi pare grăbit. Merge cu ochii plecaţi şi înfrigurat. O fi îngheţat şi berea lui şi acum se pregăteşte pentru Revoluţia lui de a doua zi.
Plecăm mai departe spre centru. De undeva se aude un ţăcănit ca de mitralieră. Simt iar frigul pe spinare ca şi cum m-ar împinge de la spate. Mai încolo o femeie aleargă disperată spre Podu Roş.
- Ce alergi aşa femeie? E Revoluţie! strigă spre ea un tânăr îmbujorat.
- Păi, am copii acasă şi trebuie să fiu lângă ei. Cine îi apără de Revoluţie? Şi fuge în continare spre Revoluţia ei de acasă.

La Palat, în faţa Casei Pătrate, lumea e adunată ciopor. Cineva vorbeşte de la balcon, dar nu auzim nimic. Şi oricum nu mai contează. Pentru că berea era îngheţată la Iaşi. Revoluţia noastră a început după-amiază. Dar e Revoluţie!