Când am privit ecranul unui televizor în culori, ne-am ridicat în picioare ca la un eveniment solemn.
Când ne loveam ne făceam griji cum să explicăm oasele rupte familiei, nu conta durerea.
Am ştiut de mici că există răni mai mari decât cele provocate de o căzătură.
Ştiam să tăcem în momentele în care se lăsa întunericul în miezul zilei.
Puteam fi fericiţi din mai nimic.
Am visat odată un balon zburător, mă ridicam cu el de la sol şi toţi mă priveau teribil de trist.
Ne-am umplut clasoarele cu timbre furate de pe scrisori. Când era rost de bătaie ştiam să o rupem la sănătoasa din timp.
Ştiam să cedăm locul în autobuz cui se cuvenea şi veneam de sărbători acasă cu buzunarele pline.
Primeam câte un covrig sau câte un măr şi le mâncam în ger, cu o poftă de lup. Băieţii mai mari ştiau să facă rost de ţigări. Noi ne aranjam cu lăptarul să ne dea sticlele rămase din ziua anterioară, care trebuiau lichidate.
Ne repezeam să răspundem când suna telefonul şi începeam să vorbim, fără să ştim cu cine.
Fructele pomilor din stradă erau cele mai bune din lume.
Eram ciudaţii care se jucau în frig şi în arşiţă cu aceiaşi pantofi scâlciaţi şi helăncile duhnind a naftalină şi care mâncau ce apucau, prin vecini.
Şi nu ne lipsea nimic.
Copiilor de azi nu le ajunge nimic. Sunt nefericiţi orice ar avea.
Băteam mingea şi jucam şotron şi citeam pe sub plapumă.
Când se adunau pe uliţă vânzătorii de stofe, ne adunam toţi gârlă şi chiuiam de ieşeau în geam toţi vecinii.
Supa de tarhana era delicatesă, de obicei aveam doar de roşii.
Mama se străduia de sărbători să ne dea câte o ciocolată, când nu putea, improviza o prăjitură din praf de biscuiţi.
Am visat în copilărie un balon care mă ridica deasupra lumii şi ai mei mă priveau trist trist trist.
Băieţii cu care mă jucam pe maidan se uitau şi ei de parcă mă vedeau pentru ultima oară
Iar aerul pe care îl despica inima mea când se îndepărta de ei, era mai greu decât pământul.
Lucrurile nu se îndepărtează în spaţiu, ci în timp, mi-ai spus
Ne vom întoarce aici şi toate vor fi la fel, stejarii, platanii, câmpul răcorit de ploi, autobuzul de Tottenham
Noi vom fi alţii.
Din locul în care a fost iubirea se va desprinde un balon şi va dispărea în senin.
Durerea cu care ai spus: vom fi alţii
Mă ţine captiv în tristeţea ta
Şi în copilăria ta
Şi în toate momentele
Pe care nu am apucat să le trăim
Şi cerul din inimă e mai greu decât tot pământul.