Am avut ocazia să descopăr câteva dintre acestea, la invitaţia Oficiului de Turism al Bulgariei, care desfăşoară implementarea proiectului de promovare a destinaţiilor EDEN, proiect finanţat de Comisia Europeană, sub programul COSME 2014-2020. Mai precis, EDEN (European Destination of Excellence) este o iniţiativă a Comisiei Europene care susţine dezvoltarea turismului local prin promovarea unor destinaţii europene mai puţin cunoscute dar cu imens potenţial. Bulgarii au selectat 12 asemenea destinaţii şi au invitat TukTuk (alături de Monica, de la Poveşti de Călătorie) la un tur aproape privat pentru a descoperi câteva locuri minunate despre care să povestească. Ceea ce se va întâmpla mai jos.
Peugeot-ul condus de Dobri se pune la drum, ieşind din parcarea aeroportului sofiot. Irena, ghidul de la Ministerul Turismului, face "încălzirea" printr-o scurtă oprire în capitală. Sofia are un centru surprinzător de frumos, pe care-l vom cerceta cu ceva mai multă atenţie la întoarcere. Faptul că bulgarii au descoperit (săpând pentru metrou) vestigii romane pe care au ştiut să le pună apoi în valoare, transformă capitala într-un loc interesant, pentru care ar merita, la o adică, să-ţi rezervi două zile de explorare a ei. Mulţi trec prin sau pe lângă Sofia, pe drumul spre Grecia, dar câţi oare se opresc să o viziteze, fie şi în fugă? Concluzia: parol că merită!
Aşadar, cu blândul, tăcutul şi pletosul Dobri la timonă, facem o escală pentru doi paşi în jurul Teatrului Naţional Ivan Vazov, apoi pornim în goană spre prima destinaţie: Kyustendil.
Kyustendil - Biserici vechi şi festivaluri non stop
Kyustendil e o localitate din vestul extrem al Bulgariei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, "aruncată" în valea omonimă, în apropiere de graniţa cu Serbia şi cu Macedonia, la 90 km de Sofia. 50.000 de suflete şi o istorie care porneşte din Epoca de Fier, când tracii fondaseră aici o aşezare ce mai târziu s-a transformat într-una romană (Pautalia - "Oraşul izvoarelor termale", secolul 1), apoi a schimbat "stăpânirea", trecând pe rând, de la bizantini la bulgari, la sârbi şi la otomani, odată cu anexarea din 1395.
Fortăreaţa Hisarlaka
Direcţia e clară: urcăm dealul înalt de 500 m, care se înalţă lângă oraşul cunoscut drept o importantă destinaţie pentru cei care apreciază apele termale şi spa-urile în consecinţă. Aşteptăm ghizii locali - două fete cărora le place să sporovăiască despre oraşul lor şi care încep traseul cu o invitaţie către intrarea ce se deschide între zidurile unei fortificaţii. Suntem, de fapt, în mijlocul unui parc amenajat pe culmea dealului ce veghează Kyustendil şi pe care, ocupând o suprafaţă de 2000 mp, tronează fortăreaţa Hisarlaka.
Hisarlaka a fost ridicată iniţial la sfârşitul secolului 4 şi începutul secolului 5, vremuri în care oraşul era ştiut pe numele lui slav - Velbazhd. Au urmat câteva extensii şi reconstrucţii, până în secolul 15, când invaziile otomane au distrus complet fortăreaţa.
Din rămăşiţe şi din entuziasm, bulgarii au refăcut-o şi au adus-o în circuitul turistic, mizând pe tehnicile de construcţie diferite, pe combinaţiile de materiale de construcţie şi pe excavaţiile arheologice care sunt expuse din loc în loc şi care demonstrează că Hisarlaka a fost una dintre cele mai importante cetăţi ale Bulgariei. În formă de poligon neregulat, ea a avut nu mai puţin de 14 turnuri de apărare, rotunde, triangulare sau rectangulare, două porţi şi cinci intrări secrete. Grosimea zidurilor varia de la 1,6 m la 3 m iar înălţimea lor era de circa 10 m.
Plimbarea de-a lungul zidurilor e plăcută. În special priveliştea care se arată la un moment dat: cu oraşul Kyustendil în toată splendoarea. "Seara e superb, se vede totul luminat", spun ghidele şi le credem pe cuvânt. Un loc romantic în care probabil multe fete din Kyustendil au fost cerute în căsătorie de flăcăii din zonă. Un mic "teatru" amenajat pentru diverse reprezentaţii şi, ceva mai jos, pe deal, o grădină zoologică, întregesc farmecul unui obiectiv turistic în care scopul principal pare mai degrabă să-ţi găseşti liniştea şi să te bucuri de ea.
Aflăm că în Kyustendil există o apetenţă deosebită pentru a organiza festivaluri, oamenii de aici aflându-se într-o petrecere aproape continuă. Primăvara are loc un festival al frumuseţii "Primăvara în Kyustendil", care are deja o vechime de aproape jumătate de secol (1966) şi care se "laudă" cu faptul că a fost primul concurs de frumuseţe organizat pe teritoriul bulgăresc. Pe marginea lui, a apărut expresia "Chestita prolet!", o urare de "primăvară bogată".
În iunie are loc Festivalul Cireşelor, Kyustendil purtând titlul onorific de "Mamă a cultivării fructelor bulgăreşti" (în 1896 a avut loc aici prima expoziţie naţională de fructe).
Două luni mai târziu, în august, oraşul se îmbracă din nou în straie de sărbătoare cu ocazia "Festivalului Panagia, a Coacerii Pâinii", un forum tradiţional, de artă şi cultură ortodoxă, organizat sub egida bisericii, în care principala idee este păstrarea tradiţiei coacerii pâinii din mamă în fiică.
În fine, în luna septembrie, "Festivalul Fertilităţii" e despre cum se pregăteşte regiunea de sosirea iernii, marcând sfârşitul vacanţei prin punerea în valoare a recoltei, în special a celei de mere.
Dacă vrei să participi la vreunul dintre aceste festivaluri, nu uita că în Kyustendil poţi combina orice activitate cu una legată de izvoarele de apă termală, pentru care oraşul e renumit. Acestea au un bogat conţinut mineral, sunt pure, incolore, au un gust plăcut şi miros a hidrogen sulfurat, fiind perfecte pentru tratarea a numeroase afecţiuni: ginecologice, cele legate de disfuncţionalităţi sexuale la bărbaţi, cele ce ţin de sistemul locomotor, de neurologie, dermatologie, intoxicări cu metale grele ş.a.m.d.
Sf. Gheorghe şi Sf. Nicolae
Dar Kyustendil nu e numai despre fortăreaţa de pe deal. O mică biserică, de o frumuseţe aproape rară, răpeşte cu lăcomie ochii şi atenţia vizitatorului care-i trece pragul curţii. E vorba de biserica Sf. Gheorghe, cea mai veche biserică medievală din Kyustendil. Conform frescelor recent descoperite, această mică operă de artă (restaurată între timp) datează din secolele 10-11.
Din păcate, în secolul 19, aceiaşi răvăşitori otomani au ras-o de pe faţa pământului. Din fericire, între 1878 şi 1880 a fost reconstruită. Apoi, restaurarea a venit în mod natural, mai întâi în anii 70, apoi în 1985, eforturile continuând după 1990 şi în special în 2004, când biserica şi-a recăpătat forma originală medievală.
În interior, fresce preţioase, cu sorginte de artă bizantină, îi decorează pereţii. În curte, magnoliile înfloriseră, timide, îndemnând la fotografii graţioase. În micul muzeu din clădirea aflată în apropierea bisericii, o interesantă expoziţie de icoane exultă simţurile estetice prin culoare şi bun gust. Facem cât de multe fotografii ne lasă bunul Dumnezeu şi mergem mai departe, cu gânduri curate şi cu informaţia potrivit căreia se presupune că biserica ar adăposti inclusiv mormântul ţarului Mihail al III-lea Shishman, ucis în bătălia de la Velbazhd, în 1330.
Şi totuşi, Sf. Gheorghe nu e unicul aşezământ bisericesc vizitat în provincia Kyustendil. Bulgarii par cel puţin la fel de preocupaţi ca românii de partea ecumenică, aşa că Dobri nu a ezitat să ne conducă, iniţial, către un alt aşezământ monahal. Aflată în satul Slokoştiţa (la 4 km de Kyustendil), biserica Sf. Nicolae Făcătorul de Miracole pare, la prima vedere, o simplă casă cu pridvor lateral, aşezată într-o curte, pe marginea drumului. Am aflat curând că lucrurile stau un pic mai complicat cu construcţia pentru care acoperişul pare o pălărie cam mare.
Bisericuţa datează din secolul 16, fiind reconstruită şi restaurată în 1886. Sfântul Nicolae, cel care o patronează, e pictat deasupra intrării, sub această pictură fiind o inscripţie cu anul 1886. De o parte şi de cealaltă a sfântului, imaginile cu arhanghelii Mihail şi Gavril par o garanţie a faptului că trebuie să te abaţi din drum pentru a vizita acest loc. Interiorul strâmt te întâmpină şi el cu picturi din Evul Mediu târziu, de secolele 16-17.
Legendarul pod Kadin
Nu poţi pleca din Kyustendil (ca să fiu mai precis, din satul vecin Nevestino) fără să traversezi Podul Kadin. Probabil că, dincolo de frumuseţea lui, acest pod ţi-ar atrage în mod deosebit atenţia dacă i-ai cunoaşte legenda. Şi, odată ce i-o afli, descoperi că, bulgari sau români, ne-am împărţit cu generozitate miturile balcanice, masiv "girate" de ocupaţia otomană care a durat prea mult, încât uneori, acestea s-au amestecat şi nu se mai ştie care şi unde a fost consemnată prima.
Podul Kadin e un adevărat monument arhitectonic medieval, cu o lungime de 100 m, construit peste râul Struma în cinci bolte, cea mai înaltă dintre ele fiind, evident, cea din mijloc. Arhitectura podului e un amestec de elemente antice, medievale şi renascentiste, reproduse în stil local. Podul e decorat cu ornamente stalactitice şi cu rozete. La unul dintre capete există o placă de granit cu o inscripţie în limba turcă, în care se vorbeşte despre faptul că podul a fost construit din ordinul lui Isaac Paşa din Egira, în anul 1470.
Numele podului, Kadin, se traduce în turcă prin "mireasă". Iar el este legat de una din legendele despre care vorbeam mai sus, care o să ţi se pară imediat cunoscută. Se spune că podul era construit de trei fraţi din sat, care nu-şi găseau liniştea deoarece ceea ce construiau ziua era luat de ape noaptea. Fraţii au decis să pună capăt acestei situaţii de tip "Sisif" şi într-o zi au luat decizia de a o sacrifica pe nevasta celui care avea să aducă prima micul dejun soţului ei. Prima soţie care a apărut în acea dimineaţă a fost cea a fratelui Manol (sic!). Femeia a apărut la orizont ducând într-o mână bebeluşul nou-născut şi în cealaltă mâncarea pentru bărbatul său. Când fraţii au prins-o şi au zidit-o, a avut o unică rugăminte, şi anume să-i lase în afara zidului un sân şi să nu-i acopere ochii, pentru a-şi putea hrăni şi vedea bebeluşul.
Podul Kadin e considerat unul dintre cele mai frumoase monumente construite în Bulgaria acelei perioade, în 1968 fiind declarat monument arhitectonic de importanţă naţională. De pe el se poate vedea muntele Rila iar în apropiere se află un parc cu locuri de relaxare. Pe marginea râului, pescarii îşi încercau norocul, în vreme ce, de-a lungul lui, câteva maşini parcate în stil muncitoresc, demonstrau utilitatea pentru relaxare, de tip picnic, a zonei. Noi am traversat podul, nu înainte de a ne lua la revedere de la ghiduşele ghide de Kyustendil, şi ne-am îndreptat către următoarea destinaţie: Melnik.