Soarta e felul în care iubim şi pe cine iubim, fie că o vrem sau nu
aşa mi-a spus
Că ne naştem într-o colibă sau într-o puşcărie
că ne pomenim legaţi cu aceeaşi frânghie de un străin
că avem de cărat bolovani
sunt jocurile întâmplării
Soarta e doar ceea ce suntem şi nu putem înceta să fim
În ţara lui îndrăgostiţii pot răbda aproape orice
unii se întâlnesc doar de câteva ori în viaţă
îndură depărtarea, absenţa, neputinţa
nu le vine ideea să-şi schimbe soarta
şi-i dau întâmplării ce i se cuvine
îşi cară bolovanii strângând din dinţi
Înainte bărbaţii plecau pe front la 20 de ani şi nu se mai întorceau
iar femeile le rămâneau credincioase
În lupta dintre om şi zeu, dragostea omului a învins
În ţara mea femeile au rămas fără bărbaţi
au plecat care încotro pe fronturi imaginare
înainte de a le cunoaşte
hazardul înfloreşte în toate glastrele şi grădinile
şi nici un strop de soartă nu reflectă chipurile
Bărbaţii se tem de dragostea femeilor ca de blestem
Se roagă Întâmplării să le scoată în cale
Doar nimfe nonşalante
Pe tocuri înalte înalte
Femei sofisticate
Din care nu se vede şi nu se înţelege nimic
Uriaşe şi goale ca nişte hale părăsite
Femei pline de patosul libertăţii
Făcute din linii de fugă
Din forme geometrice necunoscute din haşuri şi litere
Numai bune de neiubit
***
Totul e pe dos
Dacă-ţi mărturiseşti foamea, cineva îţi ia farfuria din faţă
Ţi se spune de mică: te chinuie pentru că te place.
Dacă vei arăta devoţiune vei fi alungată.
Cuminţenia sperie, temperaturile mari sperie
Pasiunea pune pe fugă şi cel mai aprig karatist.
Nonşalanţa atrage nicidecum dăruirea
Fii frivolă dacă vrei să nu fii singură
Lui nu i-a fost frică de iubirea mea. N-am văzut în ea un caz de balamuc.
Dimpotrivă
Mi-a cerut să îl dau tot mai mult
M-am şi speriat
Şi i-am dat
Toate dimineţile
Merii din curtea în care am crescut
Privirea animalelor pe care le-am salvat
Mirosul teilor
Ziua în care mi-am descoperit sexul
Noaptea în care am învins moartea
Primul meu poem fericit.