Ni s-a spus că dintre toţi, copiii comunişti sunt cei mai fericiţi.
Pe ei îi aşteaptă vremuri luminoase.
La fiecare colţ de stradă era unul care spărgea în dinţi bomboane cubaneze
îşi imagina viitorul plin de nave spaţiale
şi de extratereştri bonomi îmbrăcaţi în blugi şi tunşi în scări ca băieţii de la TRex
mirosind toţi a deodorant unguresc
Între timp am produs cu succes natură umană
din materialele reciclabile pe care le datoram Partidului Comunist
am produs voinţă de fier
şi nervi de aluminiu
tone de maculatură
am scris tot ce nu ne-a fost dat să trăim
Unii s-au gândit să facă revoluţie
Să ne descotorosim de tot.
Să dărâmăm nu doar lumea înconjurătoare, ci toate lumile posibile una după alta, ca la popice.
Să cadă tot.
Şi Roma împăraţilor şi Roma cerşetorilor şi Roma cea de toate zilele.
Chiar şi Roma din somn. Tot.
Nici un oscior de pui rumenit să nu ne mai străpungă visele flămânde.
Să facem o lume mai bună din praf de soia.
Nici o talpă de gladiator să nu ne mai calce trotuarele.
Să dăm foc simbolic himerelor strămoşeşti
Cu fiecare mileu distrus şi cu fiecare ulcică spartă crapă draci
Se duc pe Apa Sâmbetei patimi şi idei obcurantiste
În locul fiecărui organ viu să fie plantat unul de plastic
Iubirea e muritoare, echitatea e eternă
Dorinţa te arde, praf te face, obiectivele sunt calme, la locul lor, paşnice
Să facem curat tovarăşi
Să producem
Viitorul luminos
Suntem tot mai stăpâni pe adevărul relativ şi reciclabil
La fiecare colţ de stradă e un copil bătrân
Care sparge în dinţi bomboane cubaneze
Şi n-are nici un viitor