Era bine să fim şi noi ca oamenii
să o fi ars-o prin cluburi să fi încercat toate ierburile
să ne fi trezit în case necunoscute, în hainele altora, în tristeţi greu imaginabile
ar fi fost bine poate să ne tăiem părul să ne facem piercing
să ne deşertăm pe străzi minciunile, furia, frigul, sacii fără fund
să fim şi noi în rând
în toate rândurile
în toate crâşmele
în toate confesiunile rătăciţilor
să ne aruncăm în braţele deschise care vor să ne înfulece
să lăsăm lumea să deraieze în singura noastră inimă
să fi fost pierduţi cum scrie la carte
bravi soldaţi ai cinismului
să fi reuşit să coborâm în noaptea adâncă
târând după noi boxe mari, microfoane, cărţi vechi, viniluri
asemeni vrăjitoarelor medievale aruncate în apă cu bolovanul de gât
era bine
să uităm de mici cum e treaba aceea de n-o mai pomenesc nici poeţii
să fim suficient de beţi
de îngâmfaţi
de furioşi
de prinşi cu lauda zădărniciei
şi cu salvarea lumii de alţii asemeni
să nu ne recunoaştem
sau măcar să nu sperăm
să ne simţim ruşinaţi de speranţă
să ne plimbăm semeţi printre stihiile oraşului
mândri de înfrângerea noastră
ca nişte bravi soldaţi ai lehamitei
dar n-am învăţat la timp să ieşim tăcuţi din casă
să ne deşertăm în stradă frica, minciuna, sacii fără fund
ne-a rămas ceva sălbatic îndrăcit
cum se spunea că aveau şi acele vrăjitoare
care reuşeau chiar cu bolovanul de gât
să se ridice la suprafaţa apei
vii şi nevătămate