În ziua în care el ar fi împlinit 72 de ani, 3.000 de oameni care poartă numele Johan, Johannes sau Johanna au primit dreptul unui tur gratuit al arenei "Johan Cruyff" din Amsterdam. Așa a comemorat Ajax ziua eroului său absolut. Avem multe de învățat dacă vrem. Numai să vrem, numai să înțelegem.
Dincolo de clișee
Ca fapt divers. În aceeași zi, porțile altui lăcaș de cultură, Concertgebouw, au fost deschise fără taxă publicului. Frumusețea faimoasei săli de concerte din Amsterdam poate fi dovedită cu imagini, farmecul trebuie simțit la fața locului. Olanda nu este doar Țara Lalelelor, a digurilor, a saboților ori a morilor de vânt. Sfidând numeroase clișee, Olanda este o țară care produce și consumă cultură. Fotbal, ca parte a culturii, a civilizației contemporane.
Alt drum, pur și simplu nou
Și da, Johan Cruyff Arena este un obiectiv cultural. Pentru că patronul spiritual al locului a lăsat o moștenire fotbalistică vecină cu arta și parte a filosofiei moderne. El nu a propus doar alt sistem, asta reușiseră și alții, a impus desființarea sistemelor. A schemelor încremenite. Materializarea fotbalului total, ea însăși o sintagmă extraordinară, a fost posibilă cu și prin Johan Cruyff. El nu a fost unealta universală a lui Rinus Michels, a fost bagheta vrăjită prin care fotbalul a mers înainte pe alt drum decât cel pe care îl voiau brazilienii, argentinienii, nemții, italienii, englezii.
Cruyff a aparținut generației-minune, aceea a copiilor născuți imediat după Al Doilea Război Mondial. A fost contemporan și părtaș al curentului hippie, flower-power. Probabil predestinați, acei tineri rebeli, deștepți, talentați și nonconformiști au purtat natural mesajul libertății totale. De unde și fotbalul total. De unde și excesele. Așa, ca o provocare, vi se pare că suntem mai creativi acum de când nu mai fumăm și bem apă plată?
Afișul
Primul și singurul afiș pe care l-am avut cu un fotbalist a fost unul cu Johan Cruyff în tricoul lui Cosmos New York. Arăta ca un zeu echipat în alb. Se întâmpla în alt timp. Era pe când copiii se conectau la lumea interzisă tapetându-și camerele cu afișe procurate din surse oculte. Aș blasfemia dacă aș spune că mă uitam la Cruyff ca la o icoană. Îl priveam așa cum își privește orice adolescent eroul. Vedeam acolo imaginea-fetiș a fotbalistului. Era vecin Johan cel din afiș cu o Geraldine Chaplin tânără și de o frumusețe discretă, misterioasă. Mi se părea că le stătea foarte bine împreună. Am pierdut afișele atunci când ai mei au zugrăvit casa, dar imaginea lor a rămas intactă pe retina sufletului. Îi revăd rar, fiindcă îmi displac melodramele.
Cruyff al lui Hagi
Au trecut 3 ani de la moartea fizică a lui Johan Cruyff. Nu o să fantazez acum despre cum stă el acolo, sus, unde trage cu nesaț dintr-o țigară, privind la minunile noului Ajax. Nimeni, dar absolut nimeni nu știe ce urmează "după". Altfel Johan Cruyff este unul dintre personajele omniprezente ale fotbalului anului 2019. Și nu numai în amintirile încărcate de parfumul nostalgiei. Asemeni multora, Hagi nu îl evocă în ipostaza de personaj dispărut. Este cât se poate de viu acest Cruyff al lui Gică și al celor care înțeleg fotbalul ca fiind și altceva decât o activitate de dat cu piciorul în minge. Sau într-una în care trebuie să câștigi cu orice preț, prin orice mijloace. Mesajul perpetuu pentru fotbalul generos trăiește prin Johan.
Câteodată, rar, mai rar decât ar trebui, apelez la memorie, apoi des, tot mai des, recurg la tehnologie. Imaginile se suprapun miraculos. Silueta perfectă a fotbalistului. Îl văd tânăr, cu mingea la picior, privind înainte. Aleargă ușor, mângâie iarba. Și cumva, mi-e rușine să o spun, mi-e dor de el.