18.06.2019
Negocierile au început încă de devreme. Nu ştiam exact care este scopul lor, pentru că lipsisem când se declanşaseră, dar îi vedeam pe băieţi cum discută cu fetele, auzeam de diverse aranjamente, se puneau la cale scenarii.

Am cerut explicaţii, iar unul dintre colegi mi-a confirmat ce începusem deja să bănuiesc: diriginta ceruse ca fiecare băiat să-şi găsească o fată din clasă cu care să meargă la braţ la festivitatea de la sfârşitul liceului.

Au fost perechi care s-au format imediat, altele mai greu. Îi urmăream pe colegii mei cum se duc la una sau alta dintre fete, cum discută cu ele, se întorc cu o acceptare, sau doar cu o amânare pentru mai târziu. Lucrurile se aşezau încetul cu-ncetul. Iar fetele disponibile erau tot mai puţine. Mie mi se părea însă că mai e timp.

Adevărul este că nici nu mă decideam pe cine să invit. Când aproape mă hotăram cu ce colegă să vorbesc, mă imaginam mergând cu ea la braţ, şi renunţam.

Am zis să las atunci soarta să decidă pentru mine. Poate rămâne vreo fată fără partener. Sau poate îmi propune ea să-i dau braţul.

Aşa se face că din clasa noastră am rămas singurul băiat neînsoţit. Am închis şirul, mergând singur în urma tuturor celorlalte perechi.

(Bucureşti, iunie 2019)

0 comentarii

Publicitate

Sus