În laborator, profesorul era în elementul lui. Iar pentru noi, studenţii din anul întâi, nu mai era aşa intimidant ca în amfiteatru. Fără cravată, în halat alb, trecea pe la fiecare, ne ajuta să ne reglăm microscopul, ne explica cu răbdare ce-ar trebui să căutăm, ne verifica şi corecta desenele. La plecare îl lăsam la microscop, tot acolo unde-l şi găseam.
Întâmplarea a făcut ca laboratoarele lui să fie puse sâmbăta, iar eu să particip duminica la concursuri de tir. Când acestea se ţineau la Bucureşti, nu era o problemă, dar când erau în ţară n-aveam cum să ajung la ele decât dacă luam trenul încă de sâmbătă, lipsind astfel întreaga zi de la facultate. Aveam scoatere din producţie de la federaţie, aşa încât nu-mi făceam probleme, cum nu-mi făcusem nici în liceu. Şi probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic dacă profesorul nu şi-ar fi ţinut singur laboratoarele de cristalografie şi mineralogie. Nu tolera absenţele, chiar dacă erau motivate.
La sfârşitul primei luni de facultate, după ce lipsisem de vreo două ori, mă duc la el cu scutirea în mână. Îmi spune să stau jos, că are ceva serios de discutat cu mine. Cred că discuţia a fost mai lungă, dar finalul suna cam aşa: "Domnule coleg, există două facultăţi unde nu puteţi lipsi de la laboratoare: medicina şi geologia. Prin urmare, dacă vreţi să studiaţi geologia, e obligatoriu să faceţi laboratoarele."
Am stabilit cu el cum să recuperez laboratoarele pierdute. Am fost surprins să-l văd venind doar pentru mine, ar fi putut trimite pe altcineva, un asistent, sau m-ar fi putut lăsa singur. Mi-am dat astfel seama de cât de mult îşi iubeşte meseria, şi cât de în serios îşi ia sarcina de dascăl. De atunci n-am mai lipsit niciodată.
La examen mi-au căzut două subiecte dintre care doar cu primul m-am descurcat. Al doilea era un tabel - clasificarea detaliată a sistemelor cristalografice - ce trebuia învăţat pe dinafară, şi recitat. I-am spus atunci adevărul: "Am venit la facultate ca să învăţ cum se învaţă, nu ca să memorez date pe care le pot găsi oricând în cărţi." Având în vedere vremurile, ar fi putut nu numai să mă pice, ci să-mi facă şi alte necazuri. Dar el m-a invitat să trag alt bilet, iar în final mi-a dat zece.
M-am gândit mult la toate astea, când, aproape douăzeci de ani mai târziu, profesorul a ieşit din liniştitul lui laborator de la Universitate pentru a intra în sfera turbulentă a politicii şi a ajunge preşedinte.
(Bucureşti, iunie 2019)
1 comentariu
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaBungee JumpingInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...InCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate