Înăuntru e linişte, lumina e sidefie, toate sunt la locul lor.
În afară e o ţară străină.
Cineva deretică, pune masa, săvârşeşte ritualurile
Lumina sidefie poate ţâşni oricând de oriunde
Nu îţi pasă ce se întâmplă afară
Acolo e o ţară străină
Iar inima se îngrijeşte de toate, şterge praful
pregăteşte totul pentru linişte
Iubitul se aşeză la masă
Îi speli cămaşa în fiecare seară
Îi torni în pahar apă vie
Soarele nu încălzeşte niciodată din afară
El răsare şi apune mereu înăuntru
Ţara străină nu avea cândva nici un locuitor plenar
Oameni treceau prin ea, îşi vedeau de treburi
Se intersectau ca în gară nu zăboveau
Uneori, însă, o pală de vânt deschide fereastra
Ţara străină se strecoară în inimă pe nesimţite
ca un duh necurat
Lumina devine verzuie sau gri
Laşi să se aştearnă praful pe ritualuri, pe cămaşa albă a iubitului
Cazi într-un fel de groapă crescută peste noapte între tine şi tine
Vezi întunericul care te desparte de viaţă
Vezi cum se scurge viaţa ca sângele unui animal înjunghiat
Pe covorul pe care l-ai ţesut cu toată dragostea şi priceperea
Cu toată înţelepciunea strămoşească
Uiţi drumul spre casă.
Pe urmă uiţi unde ai pus blidele pentru cină.
Uiţi cum se pune masa.
Uiţi numele, semnele, formula apei vii
Te trezeşti în viaţa nimănui
Cu o inima devenită o ţară străină