Nu seamănă cu nimic.
Nici cu aurul negru al alchimiştilor măcar.
Nici cu extazul sfinţilor
Nici cu deliciile poeţilor
Nici cu lumina începuturilor din plăsmuirile visătorilor
Nici cu pacea ritualurilor
Nu seamănă nici cu liniştea nici cu patosul
E cu totul şi cu totul altceva
Are legătură cu dorinţa
Cea mai de nepotolit şi de neînvins dorinţă
Aceea care te conţine
Dar împlinirea nu seamănă cu nimic din ceea ce dorinţa putea invoca
Nu seamănă nici cu licorile zeilor
Nici cu desfătările muzicii
Nici cu zbuciumul apelor
Nici cu taina nopţilor
Degeaba caută ştiinţa alternative, surogate.
Degeaba caută misticii consolări.
Singurătatea nu poate fabrica aşa ceva în veci.
Când e să fie, e totul dintr-odată foarte limpede
Te afli într-un ochi
Lumea se învârte în jurul lui ca o tornadă
Sau se mişcă previzibil ca un mecanism bine uns
Vezi limpede că nu mai eşti acolo
Nu ai nici un gând
Nu ai nimic de comunicat
Prea puţin contează că înainte ai fost filosof sau mecanic auto
Prea puţin contează numele zmeilor şi feţilor frumoşi pe care i-ai învins
Dacă ai purtat opinci sau cizme înalte
Îţi asculţi cuvintele, îţi vezi deznădejdea, îţi priveşti spaimele
ca pe nişte urme ale unor vietăţi dispărute
reziduuri dintr-o viaţă paralelă
nici disperările nici liniştea nici amintirile care le reproduc nu sunt ale tale
nici depărtarea
nici apropierea
nu sunt ale tale
nici prăpăstiile pe care le sapă în suflet amurgurile şi răsăriturile
nimic nu îţi e propriu
doar adâncul
din care vin în lume
muzica
şi tainele