Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bătrânul arhitect


Alexandru-Radu Săvulescu

09.07.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este o poveste pe care doar am auzit-o, însă pe care cu trecerea timpului am ajuns să cred că am trăit-o aievea. La devastatorul cutremur din 1977, bătrânul arhitect, ajuns la senectute, a trecut, aşa cum făcuse şi după seismul din 1940, pe la toate clădirile pe care le ridicase în Bucureşti. Toate rămase în picioare.

A trecut şi pe la blocul în care urma să mă mut la un an după cutremur, după terminarea celor câteva lucrări de consolidare făcute atunci. Nu mai avea nici o autoritate, însă se mai simţea răspunzător. Comuniştii îi confiscaseră firma, şi-l trecuseră la munca de jos, devenise un simplu proiectant, apoi fusese scos la pensie. Ultimul dintr-o dinastie de mari arhitecţi, al căror nume face cinste ţării noastre.

În 1977, după ce o prinsese cutremurul în bloc, noua soţie a lui Tata se decisese să nu se mai întoarcă în apartamentul ei, ci să mă trimită pe mine să locuiesc acolo, ca să-mi poată lua locul din casa bunicilor.

De atunci locuiesc eu în blocul cu bulină. Care-şi vede de treabă. Construit la începutul anilor 1930, cu zece niveluri - demisol, parter şi opt etaje, în formă de U, iar de la jumătate în sus retras progresiv în formă de piramidă, e proiectat după principii antiseismice avant la lettre. În cele câteva imagini antebelice pe care le-am găsit, blocul arată absolut spectaculos, cu linii elegante, rafinate chiar, în ciuda constrângerilor date de spaţiul compact. Pe dinăuntru arată la fel de bine, împărţirea e ingenioasă, chiar spectaculoasă, lăsând impresia unui spaţiu mult mai generos, perfect organizat. Mic, dar cochet. Iar detaliile, nimic extraordinar, doar strictul necesar, sunt surprinzătoare: storurile de lemn (Szántó - Oradea), funcţionează încă perfect la aproape nouăzeci de ani de la montare; la fel caloriferele de fontă, care nu doar încălzesc perfect, ci par şi nişte sculpturi în sine; parchetul de stejar, gresia din baie şi bucătărie, impecabile; uşile, ferestrele, confecţionate din lemn de cea mai bună calitate, fără urme de uzură, acolo unde a fost întreţinut, de bună seamă.

Mulţi proprietari n-au avut grijă de lemnărie, n-au vopsit-o, au lăsat-o să se strice, după care au schimbat-o cu înlocuitori "moderni" - uşi metalice şi ferestre cu ramă de plastic. Alţii au aruncat uşi şi ferestre bune doar pentru că erau de lemn. Sau şi-au schimbat caloriferele de fontă cu unele de tablă, crezând că fac bine.

La exterior au apărut şi continuă să prolifereze tot felul de excrescenţe - antene TV satelit, aparate de aer condiţionat, ţevi şi contoare de gaze - care atârnă de unde nici cu gândul nu gândeşti.

Chiar şi aşa, însă, chinuit, desfigurat, bătrânul bloc rămâne o mică operă de artă.

De aceea, de fiecare dată când intru în el, îi adresez o mică reverenţă arhitectului şi constructorului Ion I. Berindey.

(Bucureşti, iulie 2019)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • O reverență
    S. de Rochefort, 13.07.2019, 23:03


    Așa este, domnule Săvulescu, arhitectul blocului în care locuiți avea pe lângă talent și caracter.

    Merită cu adevărat o reverență.

    Mai multe informații despre arhitectul Ion I. Berindey în linkul de mai jos.

    http://www.e-architecture.ro/architecture/fisa.php?id=689&lang=RO

Spacer Spacer