Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iberia celor trei mituri cruciale: Columb, Don Quijote, Fatima (V)


Bogdan Burileanu

15.07.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zece zile de excursie plătită, cu autocarul, prin Spania şi Portugalia mi-au revelat un colţ de Europă, în care frumuseţea şi civilizaţia sunt la ele acasă, solid şi indestructibil împământenite. Locul unde istoria justifică, nu doar exaltă mândria naţională.

Episodul 5: Majestuoasa Sevilla

Când un oraş a dat lumii doi împăraţi romani (Traian şi Hadrian), un altfel de împărat - fie el şi neoficial, dar orişicât... - al amorului (Don Juan) şi patru (capod)opere lirice: "Don Giovanni" şi "Nunta lui Figaro" (Mozart), "Bărbierul din Sevilla" (Rossini) şi "Carmen" (Bizet) înseamnă, oricum ai lua-o, că locul acela are un "ceva" cu totul special. Cu acest gând, asezonat de o justificată curiozitate, pătrunzi pe bulevardele lui largi, inundate fabulos de eflorescenţele mauve pal ale arborilor Jacaranda, originari din Brazilia şi transplantaţi cu succes aici, alături de Arborele de cauciuc, Palmierul Phoenix, Bougainvillea şi Glycinia, pe lângă mai banalii măslini, portocali amari, leandri...


De mii de ani, chiar dinaintea romanilor, Guadalquivirul curge - imperial, majestuos şi navigabil - strecurându-se lin pe sub poduri, în drumul său spre Atlantic. Pe malurile sevilliene, Paseo de las Delicias se continuă cu Avenida de la Palmera, oferind privirii turistice o salbă de edificii arhitecturale splendide (villas şi palacios somptuoase, elegante), construite la sfârşitul anilor '20 ai secolului trecut, atunci când oraşul găzduia, animat de o fastuoasă mândrie hispanică, Exposición Ibero-Americana. Lumea era mult mai săracă în general (şi Spania, în special, de când pierduse nu doar Sud America, ci şi Mexicul), prinsă între două conflagraţii devastatoare şi în pragul marii crize economice, dar prestigiul naţiunii - ca fostă mare putere - se situa deasupra acestor constrângeri conjuncturale, comunităţile locale găsind energiile şi resursele necesare organizării unor asemenea manifestări de mare prestigiu şi amploare; se adaugă aici, chiar dacă mai la N-E, şi Expoziţia Universală de la Barcelona, 1929 - alţi bani, altă distracţie...

Ajunge să admiri, din autocar, aceste bijuterii arhitecturale... Ori să te minunezi şi amuzi, în imediata vecinătate a parcului Maria Luisa, acolo unde găseşti ceea ce poartă numele Costurero de la Reina ("Cutia de cusut a reginei") - cochetul palat San Telmo, botezat astfel din sfântul folclor, pretinzând că pavilonul ar fi fost folosit de prinţesa Mercedes de Orléans, viitoarea soţie a regelui Alfonso al XII-lea, căreia îi plăcea să se joace, tocmai acolo, de-a croitoreasa. Cum nu are cine să te mai contrazică, zâmbeşti şi laşi informaţia acolo, în colecţia de poveşti mai mult sau mai puţin reale, dacă nu chiar scornite spre desfătarea lacomă a Măriei Sale, Turistul.


Ceea ce te frapează, după numai câteva ceasuri de hălăduială, este ritmul cu totul neobişnuit al oraşului: relaxat, armonios, de o nobilă lentoare rămasă parcă din alte vremuri. Plaza de Espagna este, la rândul ei, un obiectiv relativ recent (nici nu a împlinit 100 de ani) - edificată în onoarea mai sus pomenitei expoziţii Ibero-Americane: un amestec de neo-renascentism, art déco şi elemente de arhitectură maură. Concepută în formă de semicerc, ea simbolizează deschiderea Spaniei către fostele colonii - generozitate pe care o observi, de altfel, la tot pasul. Căci "ambasadorii" actuali veniţi de prin Mexic, Bolivia sau Peru muncesc la greu, conştiincioşi şi resemnaţi, în activităţi ce ţin mai mult de salubritate urbană şi alte domenii umile şi prost plătite; dar se comportă urban-civilizat, ca o rudă de la ţară, săracă dar cu bun simţ şi respect faţă de neamurile mai bune care au primit-o să muncească în ograda lor.

De altfel, întreaga structură arhitecturală a majestuoasei Sevilla pare o reflexie a glorioaselor timpuri apuse, de la Imperiul Roman la trecătoarea stăpânire maură, de la epoca de aur sud-american la rafinamentul curentului art déco. Nici modernitatea contemporană nu se lasă mai prejos; dai cu ochii de ea în chiar centrul oraşului. Metropol Parasol este o imensă şi ciudată structură din lemn, rostuită să ofere celor ce ajung acolo o imagine îndrăzneţ-fabuloasă, jinduita umbră precum şi un spaţiu modern de întâlnire şi relaxare într-un site istoric. La prima vedere, ciuperca de lemn este spectaculoasă, chiar şocantă. Pe cale de a deveni încă unul din simbolurile oraşului, este admirat şi detestat... ca orice lucru nemaivăzut şi neaşteptat.

Cele două super-obiective, spre care se buluceşte nenea Turistul, se află - slavă Cerului - unul în faţa celuilalt: Catedrala şi Real Alcázar de Sevilla. Imensa construcţie ecleziastică, simbol al capitalei andaluze, Catedral de Santa María de la Sede, este cea mai mare catedrală gotică din lume şi a treia ca suprafaţă dintre toate bisericile creştine (după Basilica Sf. Petru, din Vatican şi Aparecida, din São Paulo, Brazilia). Că se află la loc de cinste pe onoranta şi ocrotitoarea listă a UNESCO, nu-i de mirare...


În interior găseşti un du-te-vino turistic, prea puţin pios, dar sigur rentabil sub aspect financiar, aducând mai mult - sub aspectul spaţiilor sufocate, ca nişte tarabe, şi a viermuielii grăbit-curioase, cu un bazar oriental. Dincolo de altarul gotic, construit din 2,5 tone de aur (ce izbuteşte performanţa de a fi greu de găsit prin imensitatea bisericească şi controversatul loc de veci al lui Columb, amatorii de senzaţional se minunează de cele 5 naosuri despărţite prin şiruri de coloane gotice. Cele laterale adăpostesc o serie de capele, dedicate Noului Testament, mai exact Evangheliilor şi Epistolelor - toate decorate cu picturi şi sculpturi de mare valoare artistică.


La suprafaţa realmente imensă (cam 22 mii metri pătraţi!), şi într-o ţară veşnic însorită, iluminatul este preponderent natural, fiind filtrat prin cele 80 de vitralii ce datează de acum 500 ani. Originea lor flamandă şi germană nu trebuie să mire, dată fiind originea central-europeană şi anvergura celui ce a fost Împăratul roman de naţiune germană, Carol Quintul.

Alcázar de Sevilla (Palatul Alcazar) este una dintre capodoperele moştenite, cu tot respectul şi mândria, de spanioli, de la vremelnicii ocupanţi mauri. Merită să stai la coadă, ca să pătrunzi în interiorul lui! Paradoxal, bunul gust de aici este strălucitor şi sobru; clasicitatea se completează cu modernitatea simplităţii pe care o conferă formele exclusiv geometrice ale picturii arabe.



Există aici o idee fundamentală pe care credincioşii islamului o păstrează cu veneraţie şi onestitate: nici un artist plastic, oricine ar fi el, nu este demn să înfăţişeze, conform imaginaţiei sale, vreun personaj religios. De aceea decorativismul geometric şi floral, de o frumuseţe absolută, uimeşte şi încântă.


În Alcázar, galeriile şi sălile, grădinile, balcoanele şi fântânile îţi taie răsuflarea prin armonia lor cu adevărat cerească. Minunându-mă prin labirintul perfect logic şi ordonat al ansamblului perfect echilibrat, surprinzător şi totuşi confortabil, m-am simţit scăldat într-un izvor liniştit şi pur de frumuseţe divină şi bun gust pămânesc.




 
(Va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer