Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iberia celor trei mituri cruciale: Columb, Don Quijote, Fatima (VI)


Bogdan Burileanu

22.07.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zece zile de excursie plătită, cu autocarul, prin Spania şi Portugalia mi-au revelat un colţ de Europă, în care frumuseţea şi civilizaţia sunt la ele acasă, solid şi indestructibil împământenite. Locul unde istoria justifică, nu doar exaltă mândria naţională.

Episodul 6: Farmecul discret al burgos-urilor mici

Nu ştiu dacă inspiraţia organizatorilor sau doar geografia locului ne-au purtat - pe aceleaşi şosele impecabile - legând în ochii, memoria şi afecţiunea noastră, două oraşe mici: Salamanca şi Toledo. De-o fi fost una... sau cealaltă, poate chiar ambele - rămâne cert, din punctul meu de vedere, efectul de purificare spirituală prin terapia cu frumuseţe. Una care decurge, natural, din cultura şi civilizaţia locului... moştenit cu mândrie; păstrat cu sfinţenie; şi îmbogăţit cu vrednicie graţie oamenilor de ispravă; cei pentru care (am spus-o şi o s-o tot repet, poate se aude şi prin alte părţi...) mândria naţională reprezintă un motiv de a-şi accentua eforturile cetăţeneşti, nu de a-şi exhiba fuduleli de doi bani. Parafrazând o zicală trist de adevărată (ştim noi la ce se referă, dar nu şade frumos să mai precizăm): Frumoasă ţară! Norocul ei că-i locuită de cine o iubeşte - cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul...

Vrei sau nu, asocierile vin de la sine: ambele oraşe, situate în centrul ţării, datează din perioada romană. Trecute apoi în stăpânirea deloc distrugătoare a maurilor, recucerite de ctitorii Spaniei medievale (Isabella de Castilia şi Ferdinand de Aragon), incluse azi, cu tot respectul naţional, dar şi cu o necesară fermitate constituţională, în comunitatea autonomă Castilia-Leon. Situate, firesc, pe malurile înalte ale câte unui curs de apă (Tormes - Salamanca; Tajo - Toledo), cu un relief colinar care le-a obligat să-şi drămuiască parcimonios spaţiul intracitadin; de unde străduţele în pantă, pline de farmec şi de surprinzătoare răsuceli, provocatoare şi ocrotitoare în îngustimea lor... cea care le conferă senzaţia de ghiduşă intimitate, deopotrivă cu imprevizibilul şi cu senzaţia de siguranţă personală, atunci când umbli pe ele.


Salamanca, întemeiată în perioada antică romană sub numele de Salamantica, are azi cu puţin peste 150 mii de locuitori rezidenţi. Dintre aceştia, câteva mii - poate şi mai mult - sunt studenţii, căci tradiţia sa de vechi şi important centru cărturăresc i-a adus nu doar faimă, dar şi o invazie de tineret studios, emancipat, vesel şi inventiv, conferind străzilor şi localurilor aşezate la tot pasul acel aer de continuă fiesta.

Altfel, instituţia universitară datează neîntrerupt încă din anul în 1134, fiind una dintre primele universităţi din lume. "Târziu", în 1218 (convingându-l pe Regele Alfonso IX al Leonului, că nu se ţine de glume sau... alte alea, ci de carte) a primit şi Carta regală de înfiinţare. A mai trecut puţin (timp în care a confirmat că îşi vede de treabă şi luminează minţile celor interesaţi de aşa ceva) până ce a devenit prima instituţie de învăţământ cu titlul formal de "Universitate", titlu acordat de regele Alfonso al X-lea al Castiliei în 1254. Ce-o fi fost pe la noi, prin spaţiul carpato-danubiano-pontic, la vremea aceea? Poate că Gelu, Glad sau Menumorut (încă se fac cercetări aprofundate de către istoricii noştri cei patrioţi) făceau studiile de fezabilitate, visând să întemeieze viitoarea Universitate Babeş-Bolyai...


Dacă, pe la vecinii francezi, satul lui de Gaulle este cunoscut sub numele Colombey-les-Deux-Églises, vecina Salamanca "ţine aproape", vorba lui Tucă. Adică are şi ea tot două mari lăcaşuri ecleziastice, unul mai impozant ca celălalt! Catedralei Vechi, construită între secolele XII-XIII, i-a fost ulterior amputată / dărâmată o latură - ciudăţenie pe care n-o mai întâlnisem decât la surata ei din Utrech; dar acolo erau motive de ordin dogmatic protestant. Azi, ca să pătrunzi în ea, eşti obligat să treci, ca printr-o imensă şi bizară antecameră religioasă cu reperele temporale întoarse pe dos, prin... Catedrala Nouă - construită trei veacuri mai încolo, în stil gotic târziu combinat cu baroc şi împodobită cu o cupolă în stil bizantin - cauza ciudatei demolări parţiale. Ca şi cum n-ar fi fost suficientă o asemenea ciudăţenie, la restaurarea din 1992, nişte glumeţi au făcut ce-au făcut, adăugând printre sculpturile originale şi două "fake-uri": ceva asemănător unui astronaut plutind în spaţiul cosmic face deliciul gurilor-cască şi a capturilor foto cu zoom. Dar nici un ghid, din puzderia celor care se învârt pe acolo, nu ştie să precizeze dacă respectivul venetic este cumva rusul Gagarin sau americanul Armstrong... S-avem puţintică răbdare: se va găsi el, vreun tabloid, ceva, care să arunce pe piaţă şi o asemenea trăsnaie asortată.


La nici 150 km de Salamanca, Toledo îşi înalţă cetatea devenită oraş pe o înălţime impozantă de deasupra râului Tajo. Ca să începi urcuşul spectaculos, treci - destul de banal - peste unul dintre cele două poduri: Puente de Alcantara sau mai târziu construitul Puente de San Martin. Sau, în sens invers... dacă ai spirit de aventură şi vrei să-ţi iei vacanţa la purtare, uzezi de serviciile plătite ale unei tiroliene care te vântură, cale de vreo 3-400 metri, până pe unul din dealurile înconjurătoare. Amatori sunt destui... iar chiotele care-i însoţesc sunt, fireşte, conservate în memoria filmată a telefoanelor.

Cunoscut datorită oţelurilor sale celebre prin calitate, oraşul cu doar vreo 70 mii de locuitori este doldora de săbii, cuţite, suliţe... Greu să găseşti o vitrină fără asemenea ornamente ofertante şi - se pare - rentabile. Başca armurile, coifurile şi restul recuzitei războinic-medievale. Ce-i drept, Tanti Istoria nu că face paradă aici... dar "se înfăţişează generos" amatorilor; vinde fiecare ce are, atâta timp cât piaţa primeşte şi plăteşte, nu?

Nu a avut Toledo ăsta parte de Germisara sau Sarmisegetusa noastră, dar s-a străduit să nu rămână mult prea în urmă. Între zidurile sale a funcţionat mai întâi capitala vizigotică (aşa pretinde coana Wikipedia, n-ai ce-i zice) a lui Leovigild, vreo rudă îndepărtată a lui Decebal, mai ştii? Savanţii noştri nu dorm, iar bubulii lui Coruţ nu puteau să nu fie-n toate... Au plecat vizigoţii, au venit maurii, dar ăştia abia în secolul al VIII-lea. Şi a urmat o altă epocă de aur (nu chiar ca aia trăită de români), cunoscută sub numele de La Convivencia, adică de co-existenţa unor evrei, creştini şi musulmani. De altfel, oraşul actual poate fi regăsit, prin meandrele concrete ale istoriei, sub diverse denumiri: latină - Toletum; arabă - Tulaytulah; iudeo-spaniolă - Toldoth; mozarabe - Tolétho.


Pe lângă El Greco (cel ce şi-a legat ultimii ani ai vieţii de splendoarea oraşului), evreul german Lion Feuchtwanger i-a conferit celebritate literară scriind Evreica din Toledo (în germană: Die Jüdin von Toledo) - un roman istoric al cărui discurs epic se concentrează asupra "Epocii de Aur" - adică de învăţătură din Spania medievală. Un alt fir narativ urmăreşte legătura regelui Alfonso al VIII-lea cu Rahel la Fermosa - o evreică din Toledo.

De altfel, până la alungarea lor din Spania (şi, fireşte, după reîntoarcere), evreii au însemnat o importantă prezenţă economică, socială şi culturală în treburile şi prestigiul Cetăţii. Cartierul evreiesc, cu ulicioare parcă şi mai înguste, poartă amprenta culturii şi a istoriei mozaice de rit sefard. Sinagoga del Tránsito este amplasată în inima sa, aici funcţionând, încă din perioada regimului franchist, Muzeul Sefardi - rostuit să conserve moştenirea culturală hispano-evreiască, ca parte integrală a patrimoniului cultural istoric spaniol.

Deşi nu am putut-o vizita, m-a impresionat istoricul său: a fost construită de Samuel ha Levi între 1356 şi 1357, într-un moment când edificarea unor asemenea temple era prohibită. Doar că Regele Pedro I de Castilia a fost de acord şi a dat derogarea izbăvitoare, ca semn de recunoştinţă pentru ajutorul şi fidelitatea de care a dat dovadă cartierul evreiesc din Toledo, pe vremea când oraşul era ocupat de fraţii lui nelegitimi la tron, Casa Trastamara. Din 1492, odată cu expulzarea evreilor din Spania, sinagoga a trecut în proprietatea Ordinului Cavalerilor de Calatrava, fiind transformată în spital, în timp ce sala de rugăciuni devine templu creştin, sub numele Biserica de San Benito. Începând cu sec. XVI rămâne doar biserica, pentru ca mai apoi, în timpul războaielor napoleoniene, să ajungă proprietatea armatei.

Oraşe mici? Poate... dacă te raportezi doar la întinderea şi la populaţia lor. Dar simţi, în interiorul lor, atâta nobleţe! Şi eleganţă... şi civilizaţie... şi frumuseţe.

(Va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer