În toamnă, la Festivalul artelor, vedeam Il signor Bruschino de Rossini, operă urmărită de spectatorii ce au umplut în acea seară Piaţa Artelor (evident, acest public nefiind format din copii). Deşi sonorizarea de atunci nu a oferit prea multe satisfacţii, curiozitatea de a vedea o producţie a Operei Comice pentru Copii în condiţii de stagiune mi-a fost stîrnită. Mai ales că în pliante se vorbea despre un succes extraordinar chiar peste hotare, la Festivalul internaţional al copiilor de la Sibenik, din Croaţia, unde critica aprecia evoluţia lor la superlativ: “Opera comică pentru copii este un miracol! Într-o lume În care kitsch-ul este rege, să reuşeşti să pătrunzi în sufletele copiilor prin capodopere ale muzicii universale, prin interpretări de mare atractivitate – este aproape de necrezut!”.
Structura stagiunii este gândită în paralel cu anul şcolar, începe în octombrie şi se încheie în iunie, cu pauze în timpul vacanţelor şcolare. Şi ca orice teatru de proiecte, rulează câte un titlu (în opt spectacole pe lună), după care trece la altul. S-au adunat peste 20 de titluri de spectacole în cei cinci ani de existenţă ai companiei conduse de muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea, iar ritmul premierelor nu scade. În stagiunea actuală au fost deja lansate baletul „de buzunar” Fata moşului şi fata babei şi opera comică Farmacistul de Haydn, ca titluri noi, urmând ca în a doua parte a stagiunii să fie produse alte două premiere, Coana Chiriţa după Al. Flechtenmacher şi baletul Minuniţă şi vrăjitoarea.
Spectacolele se desfăşoară luni şi marţi de la ora 16 la sala mică a Palatului copiilor. La sfârşitul anului trecut am văzut Farmacistul de Haydn, un spectacol petrecut în faţa a 200 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, veniţi... „cu clasa”. Până aici, nimic neobişnuit. Aşa se întâmplă şi la teatrele pentru copii cu vechime. Cei care doresc să vină singuri, o pot face, intrarea fiind oricum liberă. Interesant este că acel public care producea o rumoare tipică înainte de stingerea luminilor, după ce a fost „liniştit” de cei care au prezentat opera şi după ce a intrat în atmosfera spectacolului, s-a implicat cu totul în povestea de pe scenă, râzând în hohote atunci când îi amuza o situaţie sau un schimb de replici (remarcabilă grija pentru inteligibilitatea textului a soliştilor Operei), aplaudând atunci când era stimulat, găsind chiar întrebări pe care să le pună soliştilor la încheierea orei de muzică la care fuseseră invitaţi. Pe scenă s-a jucat o operă adevărată, este adevărat scurtă şi cu o acţiune amuzantă (chiar dacă nici pe departe contemporană). Hazul şi puterea de a convinge îi caracterizează pe cei doi actori, Sorina şi Valentino Tiron, a căror menire este să povestească acţiunea tinerilor spectatori, pentru ca totul să fie mai uşor de urmărit. Odată cu apariţia cântăreţilor (îmbrăcaţi atractiv pentru micuţii spectatori de scenografa Viorica Petrovici, care este, de altfel şi directorul artistic al companiei), care se alătură ansamblului Serioso, ce joacă alături de Mădălina Florescu la orgă rolul orchestrei, sub bagheta lui Ciprian Teodoraşcu, povestea începe să se închege, spre entuziasmul micuţilor spectatori, mulţi dintre ei aflînd pentru prima dată în după-amiaza respectivă ce este opera. Mai mult, ei descoperă că opera poate reprezenta un mod plăcut de a-ţi petrece timpul, care pentru cei care trăiau cu secole în urmă era unul dintre puţinele moduri de a se... distra.
Se pare că am avut şansa unei zile cu o „sală” receptivă. Nu este întotdeauna aşa. Uneori publicul este rece, copiii sunt prea cuminţi şi nu au curajul să râdă atunci când îi amuză vreo situaţie, alteori, ei nu pot fi stăpâniţi cu una, cu două. Indiferent ce se întâmplă în sală, mai important este că această instituţie reuşeşte să arate unui număr apreciabil de copii din Bucureşti (şi din Câmpina unde se merge în turneu de şase ori pe stagiune) că există şi un alt fel de a te distra, despre care vor afla ei mai târziu că se numeşte cultură. Iar impresia că aceşti copii se vor plictisi în mod automat când îi aduci la operă este complet falsă. Dacă nu credeţi, luaţi un copil, al dumneavoastră sau al unui prieten şi duceţi-l la spectacol. Vă veţi convinge singuri. În ianuarie (în fiecare luni şi marţi de la ora 16), la Palatul Copiilor se joacă baletul de buzunar Fata rău păzită, în coregrafia şi regia lui Mihai Babuşka şi scenografia Vioricăi Petrovici, în distribuţie aflându-se Cătălin Caracaş, Oana Popescu, Virgil Ciocoiu, Oana Bădănoiu, Cristina Mitu, Georgiana Stroe, Bianca Fota şi Sorina Tiron.
Demersul Operei Comice pentru Copii reprezintă, cred, una dintre cele mai frumoase iniţiative educaţionale despre care am auzit în ultimul timp şi el ar trebui să ne convingă că nu este totul pierdut în faţa luptei cu prostul gust şi că recucerirea publicului trebuie să înceapă de la vârste cât mai fragede, dar cu poveşti pe înţelesul celor mici, care să nu-i îndepărteze din start.