Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ghipsul


Alexandru-Radu Săvulescu

30.07.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Începuse să se întunece, dar iarna oricum se întunecă devreme, când a sunat telefonul. Aveam o presimţire urâtă, care s-a adeverit: "Vino repede, s-a întâmplat o nenorocire cu băiatul". Rada era foarte speriată, nu-şi putea controla emoţia. "Ce s-a întâmplat?" Eram obişnuit cu exagerările ei, dar de data asta simţeam că e ceva serios. "Vino cu maşina, trebuie să-l duci la spital, are mâna ruptă."

M-am îmbrăcat într-o clipă, şi am pornit grăbit Trabant-ul. În mai puţin de zece minute am fost la ei, nu m-am mai uitat, ca de obicei, la făgaşele lăsate de maşini în zăpada şi gheaţa necurăţată de pe drum, intram direct în gropi, pe traiectoria cea mai scurtă, fără menajamente.

Sus în casă, Rada era extrem de agitată, în timp ce băiatul era mai mult mirat decât speriat. Stătea jos, pe scaun, şi-şi privea braţul drept, care-i atârna ciudat de la jumătate. "Şi l-a rupt când a aruncat cu putere un bulgăre de zăpadă", mi-a spus Rada. Mi se părea ciudat, nu mai auzisem de aşa ceva. "Te doare?", l-am întrebat. Băiatul a dat din cap în semn că nu.
"Îi pun paltonul pe umeri, duceţi-vă", mi-a spus Rada, apoi întorcându-se spre băiat: "Du-te cu taică-tu la spital, să-ţi pună braţul în ghips."

La ora aceea eram în faţa camerei de gardă eu cu băiatul, şi câteva grupuri de ţigani, care parcă se tot înmulţeau, mai mult adulţi decât copii, oricum nu se prea ţinea cont de rând. N-am reuşit să stau de vorbă cu băiatul meu, ca să mă lămurească cum şi-a rupt braţul, pentru că era o vânzoleală nemaipomenită pe hol, dar n-a durat mult şi ţiganii şi-au terminat treaba, şi au plecat. Atunci am intrat la radiografie, apoi la sala de ghips. Medicul nu s-a ridicat de la biroul lui, notând ceva în hârtii, până când asistentul n-a terminat de pus ghipsul. La plecare, a ieşit însă după mine, şi mi-a spus: "Mâine sunt liber, dar să mă căutaţi neapărat poimâine dimineaţă în secţie să vorbim, e grav, va trebui operat, poate chiar de mai multe ori, ca să se facă bine". Am rămas câteva clipe ca trăsnit.

Deja vedeam negru în faţa ochilor. Prin minte îmi treceau tot felul de scenarii. Operaţii, braţe mai scurte, strâmbe, infirmităţi pe viaţă. Băiatul era calm, nu se plângea de nimic, cum nu se plânsese nici până atunci. A stat tot drumul de întoarcere liniştit la locul lui pe bancheta din spate.

Acasă la Rada, i-am spus: "Nu ştiu dacă e aşa cum mi-a spus medicul, dar aş vrea şi o a doua opinie, unchiul meu de la Sibiu e unul din cei mai mari chirurgi, sigur va şti să ne sfătuiască". N-a avut nimic împotrivă.

Era destul de târziu, aşa că telefonul l-a trezit pe unchiul meu din somn. Am încercat să-i explic ce s-a întâmplat, că băiatul şi-a rupt braţul aruncând cu un bulgăre de zăpadă, că nu medicul, ci asistentul i-a pus ghipsul, dar că medicul a pomenit ceva despre o operaţie sau mai multe, încă nu ştiu pentru ce, va trebui să mai aştept două zile până voi afla. "Nu mai aştepta nimic, suie-te în primul tren, şi adu-mi băiatul aici", m-a întrerupt el.

Am plecat imediat. Nici eu, nici băiatul n-am dormit deloc pe drum, fiecare măcinat de gândurile lui. Am ajuns înainte să se lumineze de ziuă. Unchiul meu mă aştepta la gară cu Dacia lui 1300. Ne-a dus direct la spital. Coridoarele erau pustii, reci şi întunecate, nu începuse încă ziua de lucru, nu eram decât noi pe acolo. I-a făcut o radioscopie băiatului. "E ce bănuiam eu, o să-i scot ghipsul, e prost pus, şi o să-i pun altul." Şi-a pregătit singur faşele cu ghips. A lucrat cu mare atenţie, ca şi cum ar fi sculptat ceva. Când a terminat, ne-a dus acasă la el. Mătuşa mea pregătise micul dejun. În timp ce băiatul se aşeza la masă, unchiul meu m-a dus în birou, unde avea o carte de chirurgie deschisă pe masă. "Înainte să vă duceţi să vă odihniţi, citeşte să vezi despre ce este vorba, să te linişteşti. A fost o bulă de aer congenital care n-a permis peretelui osos să crească, aşa că a plesnit la efort ca şi cum ar fi fost o simplă foiţă de hârtie. E ceva foarte rar, dar nu e grav. Acum se va calcifia la loc, şi va deveni mai dur ca orice alt os, va fi singurul loc unde băiatul tău sigur nu va mai avea vreodată o fractură. Cu ghipsul prost pus însă, s-ar fi format o falsă articulaţie, care ar fi trebuit operată, ar fi fost rău."

Am mai stat o zi acolo, eu şi băiatul, să ne revenim după emoţiile şi oboseala ultimelor ore, după care ne-am întors la Bucureşti.

Aşa cum promisesem, a treia zi m-am dus să-l văd pe medicul de la urgenţă. I-am făcut cadou un pachet de cafea, i-am mulţumit, şi i-am spus să nu ne mai aştepte la control, pentru că nu vom mai veni. "Şi operaţia?", m-a întrebat el. "Are ghipsul bine pus, nu va fi nevoie de nici o operaţie."

(Bucureşti, iulie 2019)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer